Bustul celui mai important scriitor tulcean, Valentin Șerbu, dezvelit în Parcul Personalităților din orașul natal


În urmă cu doi ani, la inițiativa dramaturgului tulcean Ștefan Caraman, Consiliul Local al municipiului Tulcea adopta hotărârea prin care celui mai important scriitor tulcean – Valentin Șerbu (n. 20 iunie 1933 — d. 29 ianuarie 1994), urma să-i fie eternizată personalitatea prin instalarea unui bust în Parcul Personalităților din orașul natal, alături de Mihail Kogălniceanu, Carol I.
 
Cu doar două zile înainte de alegerile locale, fostul primar Constantin Hogea (între timp postul de primar a fost câștigat de Ștefan Ilie) dezvelea bustul realizat în bronz de artistul plastic Ovidiu Romeo Protopopescu (SC NE&RO Invest Cluj), în prezența directorului  Direcției Județene pentru Cultură Tulcea, Iulian Vizauer, directorului Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului - Constantin Florenţiu (care ne-a pus la dispoziție și fotografiile de la eveniment), artistului Paul Prisada, consilierilor locali liberali Claudia Frandeş şi Cornel Chistrugă, scriitorul Aurel Ifrim, preşedintele Consiliului Judeţean al Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice din Tulcea, Ovidiu Dumitrescu şi profesorii Adrian Pal şi Gică Gică.
Prezentă, de asemenea, la eveniment, dr. stomatolog Silvia Jechila a rememorat întâlnirea cu scriitorul Valentin Șerbu, în anii 70, când se puneau bazele Cenaclului „Panait Cerna”.
 
Numele scriitorului Valentin Șerbu este purtat de biblioteca din Babadag (unde a locuit câțiva ani), iar la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din Tulcea există un fond de documente Valentin Șerbu, donat de soția scriitorului.
După cum am aflat, site-ul „Tulcea Cultural” și-a propus ca în anul 2020 să digitizeze cele 13 cărți ale autorului și una din ele să fie retipărită, în cadrul unor activități care să-l aducă pe Valentin Șerbu în atenția tulcenilor.
 
Conform site-ului Bibliotecii județene „Panait Cerna” din Tulcea, Valentin Șerbu a urmat cursurile elementare si gimnaziale în orașul natal, după care urmează liceul pe care îl întrerupe fiind arestat împreună cu alți colegi participanți la manifestări care nu conveneau regimului comunist. Condamnat de T.M. Iași prin Sent. nr. 448/8.08.1952 pentru uneltire contra ordinii sociale, pedeapsa fiind executată în perioada 20.11.1951-19.11.1954. A terminat studiile liceale în 1969.
În perioada 1955-1971, pentru a-și câștiga existența, lucrează ca electrician în orașele Medgidia, Eforie, Constanța, Tulcea. Din 1971 până în 1974 lucrează la serviciul bibliografic al Bibliotecii Județene „Panait Cerna”. Din acest an pleacă la Mogoșoaia, la Casa de Creație a Scriitorilor. Se reîntoarce în Dobrogea stabilindu-se la Babadag (1980-1990), apoi la Tulcea, unde o boală necruțătoare îi curmă viața, în ianuarie 1994.
A colaborat la publicațiile Luceafărul, Steaua, Almanahul literar, Vatra, Tomis, România literară.
Debutează în 1971 cu volumul de nuvele Provinciale. Din 1972 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Prezent în antologiile Proză satirică română contemporană (Sibiu, 1982) și Vânzătorul de enigme (Constanța, 1993).
Aprecieri din partea criticului literar Alex Ștefănescu: „Cele mai multe dintre personajele care populează cărțile lui Valentin Șerbu se caracterizează prin inconsistență socială. Asemenea unor marionete dezarticulate, ele fac mereu aceleași gesturi, imitând îndeletniciri și profesii, clamându-și emfatic principiile. Prozatorul demonstrează subtil că între semidoct și savant, între cabotin și artist nu există diferențe în ceea ce privește trăirile. Și unii și alții cred în ceea ce fac, se devotează și se exaltă, indiferent dacă realizările lor sunt sau nu omologate de societate”.
 
Citește și:


#citeșteDobrogea: Dispărut prea tânăr, Ioan Nenițescu, fost prefect al Tulcei, omagiat printr-un bust

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întrunirea din martie a Clubului de lectură pentru adolescenți BiblioTulcea

10 Mar 2024 390

Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea „Festivalul mărțișorului” a ajuns la ediția a XVI-a

05 Mar 2024 366

Expoziție tematică de Dragobete, la Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

22 Feb 2024 586

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Tulcea

18 Feb 2024 471

Lansarea revistei de cultură „Steaua Dobrogei”, la Tulcea

04 Feb 2024 656

#Dobrogea145 Ligia Dima, manager Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1340

La mulți ani, Doina Postolache, suceveana care a revoluționat Biblioteca Județeană Tulcea

04 Jul 2023 1541

110 ani de când scriitorul Panait Cerna părăsea prea timpuriu această lume

27 Mar 2023 1363

Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea angajează bibliotecar

08 Nov 2021 1561

#citeșteDobrogea Dispărut prea tânăr, Ioan Nenițescu, fost prefect al Tulcei, omagiat printr-un bust

11 Apr 2020 5854

Cinci zile de sărbătoare, la Biblioteca „Panait Cerna“ din Tulcea

25 Sep 2019 1742

Varujan Vosganian lansează „Statuia comandorului“, la Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna“ din Tulcea

17 Apr 2019 2786

„Mihai Eminescu – omul deplin al culturii românești”

13 Jan 2019 2505