Care sunt instituțiile premiate de CJC cu ocazia Zilei Dobrogei (galerie foto)

  • Născuți pe pămănt dobrogean sau „adoptați“ de valurile mării, românii celebrează an de an pe data de 23 noiembrie revenirea Dobrogei la patria-mamă.
Cu ocazia Zilei Dobrogei, Consiliul Județean Constanța a marcat această sărbătoare națională printr-un eveniment în care a înglobat un moment artistic din folclor compus din muzică și dans, un clip video care reda imagini reprezentative ținutului de la malul mării și declații patriotice ale

La finalul ceremoniei, în semn de recunoștință și apreciere, președintele CJC a oferit plachete tuturor instituțiilor care au contribuit la dezvoltarea comunității noastre, precum și companiilor și ONG-urilor care au acordat sprijin, prin sponsorizările oferite instituțiilor de sănătate și protecție socială.
Acestea sunt:
  1. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea";
  2. Direcția de Sănătate Publică Constanța;
  3. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța;
  4. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța;
  5. Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța;
  6. Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța;
  7. Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Constanța;
  8. Spitalul Militar de Urgență "Dr. Alexandru Gafencu";
  9. Spitalul Municipal Mangalia;
  10. Spitalul Municipal Medgidia;
  11. Teatrul de Stat Constanța
  12. Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța
  13. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
  14. Oil Terminal S.A.
  15. Grupul Celco – Socep – Logistic Park;
  16. Dedeman;
  17. Monsson Trading;
  18. Romar Shipping;
  19. Alezzi Beach Resort;
  20. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța;
  21. RAJA S.A.
  22. Banca Comercială Română;
  23. Global Defense Logistics;
  24. Oscar Downstream;
  25. Zoo Agro Traian;
  26. Medimar;
  27. Raiffeisen Bank;
  28. Societatea Națională Nuclear Electrica;
  29. Registrul Auto Român;
  30. Ascendis Wellness;
  31. Neversea;
  32. Praktiker Real Estate România;
  33. Heineken România SA;
  34. Histria Ship Management;
  35. Mansson Trading SRL
  36. Sindicatul Liber al Navigatorilor;
  37. Oil Depol Service;
  38. RCS – RDS;
  39. Utilnavorep SA;
  40. Mobiparts;
  41. Eco Fire Sistems;
  42. M&M Frimar Craiova;
  43. Fundația Demnitatea Pontica;
  44. Asociația Dăruieste Aripi;
  45. Fundația Mecena.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria orașului Năvodari anunță publicul interesat s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu

29 Feb 2024 419

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 4523

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Memnon (sec. II) – „Despre Heracleia”

16 Dec 2023 2146

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11297

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 919

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12258

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1929

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 18600

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3229

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1654

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1323

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1283

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Callatis

25 Nov 2023 1658

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Dinogeția (GALERIE FOTO)

25 Nov 2023 1470

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1716