Cartea „Pictori evrei în Muzeul de Artă Constanța” de Geta Deleanu, lansată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

  • La Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța are loc în aceste momente lansarea cărții „Pictori evrei în Muzeul de Artă Constanța”, semnată de Geta Deleanu.
Volumul este editat sub egida Asociației Artiști Dobrogeni, în 2021, prefațat de Prof. univ. dr. Doctor Karol Friedmann și recomandat de Prof. univ. dr. Nicolae Rotund.

Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, și de asist. univ. dr. Protosinghel Maxim Vlad 

Carte de critică sau carte de istorie culturală? Eseu sau interviu? Album de peisaje dobrogene sau descrieri plastice ale unor tablouri celebre intrate în conștiința colectivă? Organizatorii anunță că volumul Getei Deleanu reunește toate aceste genuri într-un univers deosebit în care atât analiza plastică a tablourilor, cât și cercetarea profundă a vieții și creației artiștilor evrei alcătuiesc un întreg rotund, accesibil și de durată, în cadrul cercetărilor din domeniul criticii și istoriei de artă. Viziunea sintetică și expresivă conferă acestui volum de format mic consistență și valoare. 

Este vorba de primul volum dintr-o serie de volume dedicate artei și culturii tuturor minorităților din Dobrogea, spațiu de rezonanță multicultural.

Lansarea cărții face parte din seria de evenimente dedicate culturii dobrogene și promovează arta plastică cu ecou național a pictorilor evrei care s-au inspirat, alături de toți pictorii români, din ținutul însorit al Dobrogei și Balcicului, conferind valoare universală artei românești și subliniind profilul identitar și multicultural al acestei regiuni, precum și valorile care o edifică.

La eveniment participă prințul Șerban Dimitrie Sturdza, consulul onorific al Republicii Macedonia, Sorin Lucian Ionescu preşedintele comunităţii evreieşti din Constanţa, Erwin Șimșensohn, directorulul Teatrului de Stat Constanța și Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene din Constanța.

Directorul Bibliotecii Județene Constanța, Angelo Mitchievici, a salutat demersul cultural al autoarei și a prezentat publicului portretele artiștilor cuprinși în paginile volumului:

„Este o carte cu totul și cu totul deosebită pentru ca subliniază în bogăția pe care o reprezintă patrimoniul artistic al Constanței o parte esențială din punctul meu de vedere, edificatoare de asemenea pentru un profil identitar, pentru un profil cultural, cel al culturii iudaice, dar într-o perfectă simbioză, într-o perfectă armonie cu acest profil identitar românesc.”


La rândul său, protosinghel Maxim Vlad a apreciat că lucrarea de față reprezintă o ofrandă a memoriei și operei artiștilor evocați:

„O lucrare ofrandă, închinată memoriei și operei unor artiști români de etnie evreiască, care și-au adus contribuția la patrimoniul cultural românesc, dar și la cel universal. În ultimii 50 de ani s-a vorbit mai puțin despre contribuția acestor oameni, acestor artiști plastici. Este lăudabil efortul autoarei. Acest deziderat are o vechime de 13 ani până a devenit realitate. Este un proiect de suflet, un gest unic în acest spațiu cultural dobrogean. Doamna Geta Deleanu a slujit arta și s-a dedicat cu totul acestei lucrări.”


În cuvântul său, autoarea Geta Deleanu a transmis publicului printre altele că, încă din anul 1997, în calitatea de muzeograf la Muzeul de Artă Constanța, a luat contact cu operele pictorilor evrei și a mulțumit președintelui Asociației Artiști Dobrogeni, doamnei Mirela Turtoi, pentru sprijinul acordat în apariția lucrării: 

„Părintele spunea că de 13 ani datează preocuparea mea pentru studiul contribuției pictorilor evrei la arta plastică românească și universală. (...) Pot să spun că am fragmentat special această carte în această formă mică, din cauza unor necesități financiare. Adevărul este că un foarte bogat material studiat, mult mai multe fotografii și o activitate de documentare care mi-a luat foarte mult timp din activitatea de muzeograf. (...) Trebuie să remarc prezența doamnei Mirela Turtoi, președinta Asociației Artiști Dobrogeni, sub egida căreia a ieșit această carte”.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 460

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 460

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 526

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 546

Biblioteca Județeană Constanța Festivalul European Latin Grec ediția 2024 - „Adunarea femeilor” de Aristofan (VIDEO)

22 Mar 2024 417

In memoriam Constantin Zamfir Dumitru, directorul cu cel mai lung mandat din istoria Bibliotecii Județene Constanța

21 Mar 2024 463

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 794

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 449

Invitație la lectură a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, în cadrul Festivalului European Latin Grec

20 Mar 2024 438

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 675

Lucrări de renovare. Filiala 3 a Bibliotecii Județene Constanța, închisă temporar

19 Mar 2024 390

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, gazda Conferințelor Dilema la Constanța

19 Mar 2024 398

Enciclopedie despre centenarul Războiului de Întregire a Marii Uniri lansată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Profesorul Valentin Ciorbea, printre autori

19 Mar 2024 465

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” scoate la concurs posturi vacante. Detalii

18 Mar 2024 857

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța face angajări

18 Mar 2024 1053