Ce spectacole vor fi puse în scenă la Teatrul de Stat din Constanța în al doilea weekend al lunii martie (galerie foto)

Al doilea weekend al lunii martie aduce pe scenă trei spectacole care abordează poveşti şi tipologii umane diferite, fiecare aducând la suprafaţă, în felul său, influenţa pe care femeia o are asupra oamenilor şi situaţiilor cu care se întâlneşte.
 
Potrivit Teatrul de Stat, vineri, 8 Martie, de la ora 19.00, sărbătorim Ziua Femeii cu spectacolul  „DESCULŢ ÎN PARC”, celebra comedie a dramaturgului american Neil Simon, care anul acesta, de Ziua Americii, va sărbători împlinirea venerabilei vârste de 92 de ani. 

Piesa a devenit celebră prin ecranizarea din 1967, cu Robert Redford, Jane Fonda şi Charles Boyer.

Pe scena constănţeană, Liviu Manolache este regizorul, dar şi interpretul unuia dintre rolurile principale. Alături de el îi veţi putea aplauda pe Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ştefu şi Gelu Ciobanu, care vă vor arăta că în viață sunt momente în care precauția și sobrietatea trebuie lăsate la o parte, căci nimic nu egalează plăcerea de a umbla desculț în parc, fără să-ți pese cine te vede și ce se poate întâmpla. Iar puterea şi farmecul feminin pot schimba, fără îndoială, mentalităţi şi destine.

Scenografia spectacolului este concepută de Eugenia Tărășescu Jianu.
 
Sâmbătă, 9 martie, de la ora 19:00, a fost programat „PALIATIV”, un spectacol din dramaturgia contemporană românească, nerecomandat publicului sub 16 ani.

Tânărul dramaturg Radu Popescu aduce pe scenă spitalul, o lume pe care o cunoaște din interior, pentru că el însuși a fost medic chirurg înainte de a se dedica teatrului.
Aproape toate personajele sunt doctori, oameni ca noi, care, printre multele operații efectuate pe trupurile altora, au suferit și ei deformări ale creierelor și sufletelor. Unii privesc oamenii de pe masa de operație ca pe niște obiecte, părându-li-se normală și salutară percepția.

În alții puterea de viață și de moarte asupra oamenilor a declanșat nebunia de a se crede Dumnezei. Ei modelează sistemul după chipul și asemănarea lor și îl fac să funcționeze mai departe, neclintit în fața oricărei tragedii. Ei reprezintă modelele de succes și lecturile obligatorii pentru generațiile următoare, făcând din ideea de schimbare un ideal și o utopie.


Îndemnăm spectatorii să acorde o atenţie suplimentară personajelor feminine, interpretate excelent de  Alina Manțu, Cosmina Soare şi Ana Maria Ştefan. Sunt diferite şi complexe – de la adolescenta care îmbină, stupefiant, spiritul de sacrificiu, frivolitatea, naivitatea şi imoralitatea până la femeia matură care balansează între compromis şi idealuri şi cea care ascunde o suferinţă adâncă din dragoste sub o indiferenţă sarcastică.

Regia este semnată de Cristian Gheorghe, iar scenografia, de Lăcrămioara Dumitrașcu. Bărbaţii din distribuție sunt Adrian Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Răzvan Baciu şi Cosmin Mihale.
 
Duminică, 24 februarie. de la ora 19:00, ne întoarcem la comedie cu „GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA”, o poveste, plină de veselie și culoare, a conflictelor, izbucnite din dragoste, între două grupuri de pescari din micul orașel Chioggia, aflat la țărmul Adriaticei, în laguna venețiană.

Celebra piesă a lui Carlo Goldoni poartă semnătura regizorală a Danei Dumitrescu, iar în distribuție sunt Andu Axente, Laura Iordan Adrian, Ana Maria Ștefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiței, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu, Georgiana Mazilescu, Florina Stănculeț, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Cristina Oprean şi Remus Archip. Coregrafia îi aparţine Stelei Cocârlea, scenografia, Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar muzica lui Adrian Alexandru.
  
Biletele pentru spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate  și ONLINE, prin intermediul website-ului www.teatruldestatconstanta.ro. Vă mulțumim pentru promovarea spectacolelor noastre!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 486

Constanța Programul Teatrului „Căluțul De Mare” în următoarea perioadă

19 Apr 2024 365

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 573

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 490

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 459

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 483

Autorizația de construire, emisă de Municipalitate Reabilitarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, în linie dreaptă

11 Apr 2024 497

Servicii de verificare tehnică CJ Constanța reia licitațiile pentru construirea şi dotarea unui teatru pentru copii şi tineret în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa!

07 Apr 2024 584

Constanța Ce spectacole vor fi puse în scenă în perioada următoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”

05 Apr 2024 496

Spectacolele pregătite de TNOB Constanța pentru această săptămână

26 Mar 2024 456

Spectacole de excepție în aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"

25 Mar 2024 978

Programul Teatrului „Căluțul de mare” Constanța în perioada 26.03 - 31.03.2024. Lista spectacolelor

22 Mar 2024 556

„Lecție” despre Literatura română de avangardă, la Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța

11 Mar 2024 556

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 536

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 479