CitesteDobrogea Plecată din Tulcea către lume, Mirela Roznoveanu împlinește 75 de ani!


 
  • Scriitoarea Mirela Roznoveanu, la 75 de ani
 
Mirela Roznoveanu s-a născut pe 10 aprilie 1947, la Tulcea, în familia medicului stomatolog Iancu Roznovschi.

Tatăl scriitoarei era descendent al unei familii aristocratice din Imperiul Habsburgic, iar străbunicul său construise primele căi ferate din România.

A urmat primele cinci clase elementare la școala din comuna Baia, județul Tulcea, apoi a continuat gimnaziul la Constanța, unde a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” (1964).

A urmat Facultatea de Limba și Literatura română a Universității din București (1965-1970).

A debutat în 1970, în revista de cultură „Tomis”, la rubrica de recenzii „Spectrum” și a fost redactor al revistei până în anul 1974. A colaborat la emisiunile culturale ale Televiziunii Române din București și a publicat critică literară în mai multe reviste din țară.

Editorial, a debutat în 1978, cu volumul de eseuri critice Lecturi moderne.

Timp de un deceniu (1979-1989), a fost redactor principal la revista „Magazin”, susținând rubricile Cronica ideilor științifice și Civilizații străvechi.

În 1988, a pus la cale, împreună cu P. M. Băcanu, Anton Uncu și Tia Șerbănescu tipărirea unei publicații clandestine anticomuniste, șpalturile primului număr fiind descoperite în urma deconspirării grupului. Este anchetată în aprilie 1989 și i se desface contractul de muncă. I se interzice dreptul de semnătură în presa literară. A făcut parte din grupul care, în 21 – 23 decembrie 1989, a contribuit la transformarea ziarului „România Liberă” în primul ziar independent și anticomunist din România.

 
A fost publicist-comentator la ziarul „România Liberă”, dar și membru fondator al Alianței Civice.

După mai multe provocări, se decide să părăsească țara și se stabilește, în 1991, la New York (SUA), funcționând ca translator la Biroul de Avocatură “Salzman. Ingber & Winer”, apoi ca asistentă la New York University School of Law Library În 1996, devine cercetator în domeniul dreptului internațional și comparat, cu titlul de profesor asistent, la Facultatea de Drept a Universității din  New York.


Îndeplinește misiuni diplomatice speciale la Versoix (Elveția, mai 1990), apoi la Innsbruck (Austria, iulie 1990), este invitată de Consiliul Europei pentru audieri privind mineriada din iunie 1990 și situația politica din România. În aprilie 1991, îl însoțește pe Regele Mihai în vizita de două săptămâni în SUA, eveniment despre care scrie în „România liberă” și „Lumea liberă” (New York).



Este invitată să predea cercetare în dreptul internațional, străin și comparat, la facultăți și institute din Yerevan, Budapesta, Moscova, Brazilia ș.a.
În anul 2005, devine redactor șef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program și cercetător cu gradul de profesor asociat.

Mirela Roznoveanu este membră în mai multe asociații din România și din lume: Uniunea Scriitorilor din România, AZR, Ad-Hoc Comunittee for the Organisation Roumanian Democracy, American Association of Law Libraries: Foreign Comparative and International Law SIS, Association of American Law Schools, the Academy of American Poets, Beta Phi Mu Theta Chapter.

Are peste 20 volume publicate în limbile română și engleză (romane, eseuri, critică literară, poeme) și este laureată a Premiului “Lucian Blaga” al Academiei Române, pentru volumul Civilizația romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote (2008).

Anul trecut, i-a apărut romanul istoric „Vlachica”, o epopee complexă, construită din poveștile, legendele și miturile vlahilor/armânilor, în Balcanii secolului XVIII.
 
La mulți ani, Mirela Roznoveanu, cu sănătate și inspirație!
 
Sursa foto: penromania.ro

Citește și:    Se împlinesc 112 ani de la nașterea scriitorului Eugen Ionescu
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Seneca (sec. I) - „Despre providență”, „Tieste”, „Hercule pe muntele Oeta”, „Fedra”

27 Oct 2023 2325

#citeșteDobrogea Enache Puiu (1928-2005)

18 Apr 2022 2296

#DobrogeaDigitală „Scopul pe care-l urmărim, prin bucăţile de lectură, este de a ne cunoaşte cât mai bine limba“

29 Dec 2021 2456

#citeșteDobrogea In memoriam Alexandru Gherghel, avocatul poet care a scos la iveală frumusețea Dobrogei prin scrierile sale

20 Dec 2021 3655

#citeșteDobrogea Panait Cerna, la 140 de ani

25 Sep 2021 2951

„Polifoniile sinelui”, de Ovidiu Dunăreanu Despre Dobrogea și neobositul său „cântăreț”

03 Sep 2021 2278

#citeșteDobrogea Constantin Cioroiu, la aniversare

30 Jun 2021 2912

#citeste Dobrogea Hristu Cândroveanu - un creator neobosit, dedicat cauzei etniei sale

05 Feb 2021 5450

#citeșteDobrogea Omagiu și recunoștință pentru scriitorul identificat cu orașul său

15 Aug 2020 3394

#citeșteDobrogea Ex Ponto și orchestra sa epică, celebrând un sfert de veac de existență a breslei scriitoricești dobrogene

04 Aug 2020 2955

#citeșteDobrogea Jean Bart, la timona „candidei nave cu pânzele desfăcute”

12 May 2020 3277

#citeşteDobrogea Poetul-filosof dobrogean care s-a stins mult prea devreme. Panait Cerna, 138 de ani de la naştere (galerie foto)

25 Sep 2019 2292

#citeșteDobrogea În 1957, lumea Antichității era adusă pentru prima oară pe scena constănțeană, în spectacolul „Ovidius“

21 Sep 2019 1986

#citeşteDobrogea „Constanţa pitorească“ (1908) Fasoanele domnișoarelor de pension, etalate pe bulevardul Elisabeta, acum un secol (galerie foto)

18 Sep 2019 3396

#citeșteDobrogea Scriitoarea Doina Jela, la ceas aniversar. Dobrogeni cu care ne mândrim

01 Mar 2019 4177