„Comorile” Dobrogei, la Biblioteca Judeţeană (galerie foto)

Expoziţia „Dobrogea în Colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene «Ioan N. Roman»” va rămâne deschisă până pe 6 ianuarie.
O oază de spiritualitate şi de statornicie în noianul de superficialitate, de efemer. Aşa ar putea fi caracterizată, în doar câteva cuvinte, Biblioteca Judeţeană Constanţa (BJC) „Ioan N. Roman”, în depozitele căreia sunt „ascunse” adevărate comori: cărţi, hărţi, fotografii, reviste şi ziare cu valoare deosebită, prin vechime şi/sau conţinut. Printre acestea, un loc special îl ocupă cartea, dar nu numai, dedicată Dobrogei.
 
Din dorinţa de a-i face cunoscute publicului larg aceste bogăţii spirituale, s-a născut expoziţia „Dobrogea în Colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene «Ioan N. Roman»” , dispusă în şapte vitrine, amplasate în foaierul instituţiei de cultură, prin grija bibliografului Anca Angela Dobre.
 
„Expoziţia reuneşte documente care fac parte din colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”. Este vorba despre carte, presă şi iconografie”, a spus bibliograful Anca Angela Dobre, care a selectat doar „o picătură” din „marea” de documente tematice puse la dispoziţie de către custodele colecţiilor speciale ale BJC, Doina Moşoiu. 

Cărţi cu poveste 

Printre cărţile expuse se află şi un volum-etalon pentru pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră, „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieaţă românească”, ediţia originală din 1928, tipărit cu prilejul semicentenarului unirii Dobrogei cu ţara. În expoziţie se regăseşte şi o carte de documente, „Legile şi Regulamentul”, care i-a aparţinut lui Ioan N. Roman, patronul spiritual al Bibliotecii Judeţene Constanţa, în care apar, pe primele pagini, ştampila acestuia de avocat şi scrisul olograf, caligrafic, ce redă cuprinsul cărţii.
 
Atrage în mod deosebit atenţia, prin dimensiunile impresionante, un album fotografic dedicat învăţământului din judeţul Tulcea din perioada interbelică. Sudul Dobrogei este şi el redat într-o serie de documente, printre care şi pitorească lucrare a lui Emanoil Bucuţa, „Balcicul”.
 
Din mijlocul unor fotografii alb-negru din alt veac, cu marginile zimţate, privesc personalităţi care au marcat viaţa culturală a Dobrogei, precum: Ioan N. Roman, Grigore Antipa, Stan Greavu-Dunăre, Vasile Canarache, Constantin Brătescu, Ion Bănescu.

Hărţi vechi şi caricaturi... mai noi

Într-o vitrină specială dedicată Portului Constanţa, dar şi navigaţiei fluviale, se regăsesc imagini-document ce reflectă aspecte de la construcţia acestuia, un loc important ocupându-l hărţi şi planuri ale portului din anul 1878. O lucrare specială, din 1937, referitoare tot la viaţa portuară a Constanţei atrage atenţia: „Portul Constanţa în caricatură”, cu desene de H. Lehrer.
 
Schiţele lui Anghel Saligny dedicate Podului de la Cernavodă, aspecte de la construcţia farului din Portul Constanţa, cărţi poştale ilustrate care înfăţişează Piaţa Ovidiu, Băile de la Mamaia şi plaja de la Techirghiol sunt doar câteva dintre documentele iconografice care se regăsesc în expoziţia „Dobrogea în Colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene «Ioan N. Roman»”.
 
O parte dintre cărţile prezentate au autografe fie din partea autorilor, fie din partea celor care au donat cărţile bibliotecii constănţene. Deoarece spaţiul de expunere nu a permis prezentarea multor dintre lucrările importante dedicate Dobrogei, în lucru sunt, conform bibliografului Anca Angela Dobre, şi alte expoziţii menite să pună în valoare pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
 
Toate aceste documente speciale în original (dar şi multe altele din Colecţiile Speciale ale BJC) pot fi consultate la sala de lectură, după încheierea expoziţiei, pe 6 ianuarie.


 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 294

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 318

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 486

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 592

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 403

Expoziție cu ocazia Zilei Internaționale a Rock and Roll-ului la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 391

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 724

Expoziție dedicată „Zilei Cărții și Dreptului de autor” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Care este tematica acesteia (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 380

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 555

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 609

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 557

Arta goblenului! “Pictură” cu acul, la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 455

LIVE Încep conferințele Dilema la Constanța. Ce subiecte sunt prezentate în prima zi (Galerie FOTO)

28 Mar 2024 666

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța Trei seri de conferințe Dilema la malul mării. Care este tema acestei ediții

26 Mar 2024 603

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 744