Constanța culturală Horațiu Mălăele, la Constanta, cu un show de zile mari


 
 
„Sunt un orb”, show-ul maestrului Horațiu Malaele, va putea fi urmărit în această săptămână, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.

Unul dintre cele mai bune produse ale teatrului românesc din ultimii 20 de ani, Horațiu Mălăele se află într-o perpetuă căutare și, de aceea, fiecare dintre aparițiile sale pe scenă este unică, amprentată cu ceea ce artistul a trăit, a visat, a creat.

Spectacolul de miercuri, 20 aprilie 2022, va fi o demonstrație de umor și inventivitate, în cursul căruia mari scriitori români, cu opere și stiluri complet diferite, vor fi deslușiți, cu naturalețe și originalitate, de geniul comic al marelui actor.

„Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră“, spune Horațiu Mălăele.
 
Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, care fac, de obicei, deliciul reprezentațiilor sale. Artistul își va provoca spectatorii cu umor și autenticitate, într-un recital memorabil, în care emoții de tot felul, de la lacrimi și până la hohote de râs, vor umple sala generoasă a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, din Constanța.
 
Citește și:
Premieră Piesa de teatru „Tache, Ianke și Cadâr“, în regia lui Horațiu Mălăele, în Constanța
 
 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 460

Veste șoc pentru Organizaţia Studenţilor Basarabeni la Tribunalul Constanța! (MINUTĂ)

12 Mar 2024 813

Administrația Fondului Imobiliar SRL, deținută de Primăria Constanța, proces cu Asociația Petre Țuțea, pentru peste 5.000 de euro! Se așteaptă verdictul

31 Jan 2024 749

Retrospectivă 2023 Un an bogat în activități culturale la Constanța. De la spectacole de teatru și vernisaje la proiecția documentarului „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA”

28 Dec 2023 958

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

08 Nov 2023 643

Mii de euro de plătit RAEDPP Constanța, actuală Administrația Fondului Imobiliar, evacuează Biblioteca Petre Țuțea

20 Oct 2023 1426

Asociația Culturală Georgiana Rusu, în proces cu Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local! Decizia Tribunalului (MINUTA)

16 Oct 2023 791

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deschide lucrările Simpozionului Internațional care marchează 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia (LIVE + FOTO)

12 Oct 2023 988

HCL Constanța privind finanțările nerambursabile, în atenția Tribunalului! Când se așteaptă răspunsul judecătorilor

11 Oct 2023 709

Proiectul cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” continuă în comuna Oltina. Spectacolul propus astăzi

06 Oct 2023 755

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” a încântat publicul din Cerchezu, Căscioarele și Viroaga (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 466

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

01 Oct 2023 641

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul evenimentelor din perioada 24-27 august 2023

23 Aug 2023 997

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Weekend-ul 19-20 August 2023 a avut parte de un mare succes

23 Aug 2023 649

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul spectacolelor din week-end

19 Aug 2023 532