Constanța culturală La mulți ani, draga noastră Anaid!


 
  • Pe 12 iunie, Anaid Tavitian, cea care păstrează și onorează memoria teatrală a Constanței, împlinește 67 de ani
 
Reprezentantă de seamă a armenilor dobrogeni, Anaid Tavitian este o enciclopedie vie a teatrului constănțean, căruia îi cunoaște întreaga istorie, încă dinainte de anul 1978, anul în care s-a angajat ca secretar literar, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti – Facultatea de teatru, cinematografie, televiziune, secţia Arta şi metodologia spectacolului.
 
„Am încercat prin tot ce am scris până acum să creez o pagină de istorie culturală a Constanței. Foarte mulți actori, regizori, scenografi, spectacole, turnee, participări la festivaluri, merită fixate în memoria culturală a orașului și țării”, ne spunea într-un interviu, din urmă cu doi ani.
 
Într-o vreme când arhivele se volatilizează iresponsabil, când memoria noastră culturală riscă să fie ștearsă, Anaid Tavitian rămâne omul-instituție, iar cei peste 40 de ani de secretariat literar, la Teatrul Dramatic și la Teatrul de Păpuși, fac din ea depozitarul celor mai prețioase amintiri din istoria teatrului constănțean, pe care le împărtășește cu har, generozitate și modestie tuturor celor interesați.
 
Membru al Uniunii Teatrale din România-UNITER, al Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor-UNIMA, al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, Anaid Tavitian este o personalitate de excepție a culturii dobrogene, cunoscută peste tot în mediul teatral național.
 
S-a implicat, de-a lungul anilor în organizarea unor memorabile festivaluri la Constanța - „Seri de Teatru Antic“, „Miturile cetății“, Festivalul Internațional „Săptămâna Teatrelor de Păpuși”. De asemenea, a susținut prelegeri foarte apreciate, în fața studenților Facultății de Arte a Universității „Ovidius“.
 
Este autoarea unei monografii dedicate Teatrului de Păpuși – „Metamorfoza unui vis“, coautoare (alături de Georgeta Mărtoiu) a unui volum cuprinzând întâmplări hazlii din teatru – „Leac pentru drac“, cu ilustrații de Horațiu Mălăele. A lucrat, de asemenea, la alcătuirea și publicarea volumelor dedicate scenografei Eugenia Tărășescu Jianu și actriței-păpușar Aneta Forna-Christu, la alcătuirea volumului de memorii al actorului Virgil Andriescu și a editat cartea dedicată actriței Agatha Nicolau.  
 
Fiică a regretatului jurnalist Simion Tavitian, Anaid reprezintă istoria vie a culturii constănțene, pe care a promovat-o, cu fiecare ocazie, cu entuziasm și pasiune. Pentru contribuția sa la păstrarea memoriei și identității culturale a acestui spațiu, distinsul teatrolog a primit, în anul 2018, titlul de cetățean de onoare al Constanței.
 

Îi urăm și noi mulți ani sănătoși înainte, cu aceeași vervă și inspirație dintotdeauna!
 
Citește și:
Interviu cu Anaid Tavitian, prestigios teatrolog constănțean  „Am ales Arta, Teatrul, ca mod de viață” (video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 481

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 575

Veste șoc pentru Organizaţia Studenţilor Basarabeni la Tribunalul Constanța! (MINUTĂ)

12 Mar 2024 896

Administrația Fondului Imobiliar SRL, deținută de Primăria Constanța, proces cu Asociația Petre Țuțea, pentru peste 5.000 de euro! Se așteaptă verdictul

31 Jan 2024 782

Retrospectivă 2023 Un an bogat în activități culturale la Constanța. De la spectacole de teatru și vernisaje la proiecția documentarului „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA”

28 Dec 2023 994

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

08 Nov 2023 677

Mii de euro de plătit RAEDPP Constanța, actuală Administrația Fondului Imobiliar, evacuează Biblioteca Petre Țuțea

20 Oct 2023 1461

Asociația Culturală Georgiana Rusu, în proces cu Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local! Decizia Tribunalului (MINUTA)

16 Oct 2023 822

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deschide lucrările Simpozionului Internațional care marchează 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia (LIVE + FOTO)

12 Oct 2023 1031

HCL Constanța privind finanțările nerambursabile, în atenția Tribunalului! Când se așteaptă răspunsul judecătorilor

11 Oct 2023 733

Proiectul cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” continuă în comuna Oltina. Spectacolul propus astăzi

06 Oct 2023 790

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” a încântat publicul din Cerchezu, Căscioarele și Viroaga (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 485

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

01 Oct 2023 667

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul evenimentelor din perioada 24-27 august 2023

23 Aug 2023 1024

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Weekend-ul 19-20 August 2023 a avut parte de un mare succes

23 Aug 2023 691