Constanța culturală Retrospectiva premierelor teatrale constănțene



În ciuda restricțiilor și a condițiilor mai dificile în care și-au desfășurat activitatea, instituțiile de teatru din Constanța au încercat să „țină steagul sus”, să iasă în fața publicului cu onoare, cu spectacole de calitate și colaborări prestigioase.

Teatrul de Stat Constanța, care a împlinit anul trecut 70 de ani de la înființare, a ieșit la rampă cu 5 premiere, cu zeci de reprezentații la sediu, dar și participări la festivaluri și turnee, încununate cu aprecieri și premii de valoare.

În 20 martie 2021, a avut loc premiera spectacolului hibrid „Ziua Z“, conceput ca răspuns la provocările generate de pandemia Covid 19. Spectacolul a putut fi urmărit atât fizic, în sala teatrului, cât și online, combinând filmările realizate pe scenă cu cele în timp real, într-o mașină ce gonește pe străzile orașului. Scenariul original îi aparține lui Ionuț Sociu, iar regia, lui Bobi Pricop. Spectacolul s-a bucurat de numeroase cronici favorabile și a fost selectat pentru participarea la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – secțiunea online.

În 8 mai 2021, am putut asista la premiera comediei muzicale „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche, în regia talentatului Vlad Cristache. Umorul negru și comicul de situație s-a combinat cu o dinamică excelentă a personajelor interpretate de  Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire și Ștefan Mihai, iar formația care i-a acompaniat live a fost alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Marius Cristian Zaval.
 
În 15 mai 2021, am fost încântați de premiera spectacolului „Maria Tănase. O poveste” – după scenariul și regia lui Carmen Lidia Vidu, cu Mirela Pană în rolul celebrei cântărețe de muzică populară românească, susținută la pian de Elena Gatcin. Echipa a avut un mare succes și în deplasările făcute la Chișinău și București, actrița Mirela Pană fiind distinsă și cu Trofeul „Bacău Fest Monodrame“ 2021.

Luna mai, atât de plină pentru TSC, s-a încheiat cu o a treia premieră (8 tați“, de Tina Müller) prezentată în data de 22 mai și realizată în cadrul programului managerial „Debut la TSC”, în coproducție cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – Facultatea de Teatru și Film. Spectacolul a dat șansa tinerei regizoare Irisz Kovacs să debuteze pe scena unui teatru profesionist, ea obținând premiul pentru debut regizoral la secțiunea „Creație colectivă” a Festivalului-concurs Dbutant 2021.
 
Pe 25 septembrie 2021, am asistat la premiera spectacolului „Goi pușcă” de Simon Beaufoy, în regia lui Vlad Cristache, o adaptare după filmul „Full Monty”. Comedia britanică a ridicat sala în picioare, căci actorii Marian Adochiţei, Ionuț Paul, Ștefan Iulian Enache, Theodor Șoptelea și Florentin Roman au încheiat cu un show de streptease de zile mari, pregătit îndelung, pe parcursul unei povești nu lipsite de dramatism.
 



Și Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” a avut parte de momente glorioase în anul care tocmai s-a încheiat, înfruntând cu curaj toate obstacolele pandemiei. Chiar dacă s-au amânat în repetate rânduri premiere și spectacole ori s-a jucat cu săli pe jumătate goale, publicul nu a încetat să vină la operă, la balet și la concerte, așteptând fiecare eveniment cu bucurie și nerăbdare.

 
Pe 29 mai, premiera spectacolului „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach, a oferit iubitorilor de operă ocazia de a se bucura de un nou titlu care face cinste genului. Un Hoffmann întruchipat convingător de Doru Iftene și Răzvan Săraru, alături de Silvia Simionescu, Nicoleta Ardelean, Laura Eftimie, Marius Eftimie, Mădălin Băldău, Silviu Vizan, Iulian Bratu etc.
Regia, decorurile și light design-ul au fost semnate de Ștefan Munteanu, care a imprimat spectacolului o viziune cinematografică. Costumele au purtat amprenta creativă a Danielei Vlădescu.


Pe 13 iunie, a fost prezentată premiera baletului „Prinț și Cerșetor”, în regia și coregrafia lui Horațiu Cherecheș, cu o scenografie semnată de Natalia Kornilova. Balerinii români și japonezi care slujesc arta dansului în cadrul TNOB au realizat un spectacol de zile mari, fiecare dintre ei contribuind la magia impecabilă a spectacolului.
 
În luna noiembrie, a avut loc tradiționalul Festival Internațional al Muzicii și Dansului, ajuns în 2021 la cea de-a 47-a ediție și care a prezentat 11 evenimente culturale de succes.
 
Premiera online a s𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 ”𝐇än𝐬𝐞𝐥 𝐬̧𝐢 𝐆𝐫𝐞𝐭𝐞𝐥”, pe muzica lui Engelbert Humperdinck, a fost cadoul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” pentru cei mici, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜ă, lib𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥, s𝐜𝐞𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 și l𝐢𝐠𝐡𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐢𝐠𝐧 au fost semnate de Lucia Cicoară-Drăgan.
 
 
Citește și:
Ieri seară, balerinii Teatrului „Oleg Danovski“ au strălucit în premiera națională a spectacolului „Prinț și cerșetor“

O comedie savuroasă „Goi pușcă” pe scena Teatrului de Stat Constanța (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 578

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 479

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 759

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 614

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 806

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 758

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 628

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 476

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 646

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 537

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 479

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 518

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1043

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 688

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 864