Constanța. Maia Morgenstern, în distribuția spectacolului „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare“

foto: PMC
  • Spectacolul „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare“, va fi realizat cu ocazia celebrării Zilei Constanţei și va avea loc în zilele de vineri, 20 mai 2022 şi sâmbătă, 21 mai 2022, începând cu ora 20:30, în zona ruinelor străvechiului Tomis de lângă Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Constanței. 
 
Potrivit Primăriei Constanța, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
                                                    
Spectacolul „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare“ aduce pe scena montată special pentru această ocazie, cele mai importante nume ale teatrului românesc din prezent, care vor evolua alături de studenţii actori ai Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, reiterând, astfel, bunele practici ale experienţei spectaculare împărtăşite.
                                                    
Una dintre dimensiunile percepţiei acestui spectacol este şi cea a aducerii aminte - au trecut mai bine de două decenii de la prima montare a acestui spectacol, pe textul original al Cristinei Tamaş, cu o scenografie semnată de îndrăgita artistă Daniela Ţurcanu-Caruţiu, plecată prea devreme dintre noi, dar care ne va rămâne alături în spirit ori de câte ori arta devine personajul principal în teatrul cotidianului, informează sursa citată. 
                                                    
„Scene din viaţa lui Constantin cel Mare“ promite publicului o experienţă extraordinară, potenţată de marile nume din distribuţie şi de spaţiul neconvenţional – ruinele străvechiul Tomis. 
 
Distribuție: Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Liliana Hodorogea, Mircea Rusu, Radu Niculescu, Tomi Cristin, Silviu Mircescu, Catinca Hanțiu.
 Corul antic: Alexandra Babă, Iulian Barbaroș, Daniel Barbu, Raluca Bizdideanu, Betty Blumetti, Tudor Cioboteanu, Radu Cocoș, Crina Cornea, Victor Dobre, Ararri Dumitru, Andreea Duță, Oana Frimu, Valentin Ispas, Octavian Mateiciuc, Nicu Mihnea, Georgiana Oancea, Teodora Parpală, Raluca Pleșca, Claudiu Popa, Lucian Prasti, Sergiu Radu, Gabriel Roșu, Ionuț Roșu, Romulus Samfiroiu, Roberto Savu, Ingryd Segher, Constantin Stochița, Sorina Toma, Ștefania Trofin, Alexandra Turcin, Leticia Țuțuianu.
Ilustraţie şi creaţie muzicală: Liviu Manolache
Text original: Cristina Tamaş
Scenariu adaptat și didascalii: Alina Cristea
Mișcare scenică: Anamaria Tramundana
Coordonator producție artistică: Daniela Vitcu

Consultant scenografie: Ovidiu FelipovSpectacolul „Scene din viața lui Constantin cel Mare“ este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociatia Art Society Center.

Parteneri: Universitatea „Ovidius‟ din Constanța – Facultatea de Arte și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța- "Din trecut nu se trăiește, se învață!"

24 Apr 2024 346

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 481

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 4106

Horia Constantinescu, posibil candidat al PSD la Primăria Constanța „Nu ne mai permitem să gafăm, pentru că acum decontăm modul în care ne uităm în ochii copiilor noștri”

12 Feb 2024 1005

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru închirierea unor spații comerciale din Piața Agroalimentară Tuzla

09 Feb 2024 583

Procesele pe biserici Primarul Municipiului Constanța, din nou în instanță cu Arhiepiscopia Tomisului!

22 Sep 2023 4546

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru vânzarea unui teren intravilan

31 Aug 2023 797

Stiri Constanța Mesajul lui Vergil Chițac cu ocazia „celei mai mari sărbători a verii“

15 Aug 2023 2918

15 august 1937 Binecuvântarea Zilei Marinei Române - „Putem spune că această zi este aşteptată cu nerăbdare de tot poporul“

14 Aug 2023 1017

Reprezentanții Poștei Române, prezenți la Ziua Marinei, la Constanța. Ce surpriză au pregătit

14 Aug 2023 883

Diana-Iuliana Lozneanu - Avocat Cumpăna, Constanța

06 Jul 2023 530

Andra-Gabriela Matache - Avocat Constanța

06 Jul 2023 895

Anca-Daniela SZENTE-MICULESCU

30 Jun 2023 382

Andra-Gabriela MATACHE

28 Jun 2023 643

Birou Notar Public Crucea Stanca Ionela Antoaneta

23 Jun 2023 1118