#ConstanțaCulturală Soprana Florența Marinescu, la aniversare!


 
  • Pe 26 aprilie 1959, se năștea, la Tulcea, soprana Florența Marinescu 
Muzicolog, profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța, ambasador al artei înalte și profesioniste, soprana Florența Marinescu a întruchipat, de-a lungul anilor, cu emoție și autenticitate, personaje dragi iubitorilor de operă, în sute de concerte, recitaluri sau oratorii, interpretate peste tot în țară sau în lume - Tosca, Văduva Veselă, Lady Macbeth, Thais, Eliza din My Fair Lady, Santuzza în Cavalleria Rusticana, Prinţesa din Vânzătorul de păsări, Musette în Boema, Amelia în Bal Mascat, Abigaille în Nabucco, pentru a aminti doar câteva dintre rolurile sale memorabile.
A absolvit Liceul de Muzică din Constanța, specializarea pian, pentru ca, în 1986, să termine, ca șef de promoție, Conservatorul din București, cu specializarea Canto și muzică.

A urmat studii aprofundate de canto, la Londra, în 1992, cu o bursă de studii oferită de Sir Georg Solti, dar și studii în Franța (1995), cu o Bursă oferită de Fundația des Treilleurs.
În 2002, a obținut doctoratul în muzică, cu calificativul “Magna cum laude”.

Este de remarcat că, în anul 2003, când conducea Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, Florența Marinescu a reușit, pe lângă alte zeci de proiecte cu impact universitar și academic, să obțină fonduri de la Ministerul Culturii, pentru reeditarea volumului „Dobrogea, 50 de ani de vieață românească”- lucrare de referință pentru istoria acestei provincii, apărută în 1928, cu prilejul semicentenarului revenirii Dobrogei la patria-mamă.
Având în palmares peste 30 de de titluri fundamentale ale repertoriului liric românesc si universal, s-a bucurat de o recunoaștere bine meritată, prin spectacole naționale și internaționale, concerte, emisiuni radio și TV, prezența în numeroase publicații și organizații profesionale, invitația de participare în jurii de specialitate, alături de alte nume de notorietate internațională.

Reprezentant de seamă al talentului, profesionalismului și excelenței în arta lirică, Florența Marinescu și-a făcut întotdeauna meseria cu responsabilitate și a onorat cum se cuvine harul pe care l-a primit de la Dumnezeu, împărtășind cu publicul meloman momente de memorabilă trăire și bucurie a sufletului.

Florența Marinescu este printre puținii artiști a căror strălucire pe scenă nu a umbrit calitatea omului – ea a rămas, în seninătate și smerenie, conștientă că tot ce primim de la providență trebuie să dăm mai departe, în artă, în viață, ca părinți sau ca dascăli.
 
Îi urăm mulți ani înainte, cu sănătate și inspirație, și îi mulțumim pentru tot ce a făcut în acest spațiu cultural unde s-a născut și s-a întors de fiecare dată, din peregrinările sale prin lume.
 

Căci Dobrogea a fost mereu, pentru Florența Marinescu, limanul ultim, așa cum mărturisea cu emoție, într-un omagiu adus tărâmului dintre ape:  „Cântecul meu este închinăciune și mulțumire pentru șansa de a fi fost un om al acestui pământ”.
 
Citește și:Interviu cu soprana Florența Marinescu „Dumnezeu e în toate, dar mai ales în artă”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Mihai Lupu, președinte CJC „Lucrările la Spitalul de Pediatrie "Mama și Copilul" vor începe până la sfîrșitul acestui an” (VIDEO)

18 May 2023 1146

Reprezentanții Asociației culturale Magrin vor ca o stradă din zona Peninsulară să poarte numele artistului fotograf, diplomat si filantrop. Stradelelor aflate în vizor le-au fost deja atribuite numele unor personalități locale (DOCUMENTE)

21 Mar 2023 2106

LIVE TEXT Trei momente culturale susținute în cadrul evenimentului „Basarabia – lacrimă de dor”, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Mar 2023 1175

Scanare 3D. Iată cum ar putea arăta Hanul Balcan după renovare! (VIDEO)

13 Oct 2022 1796

La Constanța Proiect cultural-artistic - Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării

04 Oct 2022 1215

Final impresionant la Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării

03 Oct 2022 666

„Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării” se apropie de final

02 Oct 2022 717

„Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării” continuă să anime Constanța

02 Oct 2022 603

„Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”, în Parcul Arheologic din Constanța

01 Oct 2022 596

La Constanța Început bun pentru „Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”

30 Sep 2022 608

La Constanța Mâine se dă startul evenimentului „Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”

29 Sep 2022 606

„Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”, în Parcul Arheologic din Constanța

28 Sep 2022 580

La Constanța Un nou proiect cultural-artistic - Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării

27 Sep 2022 609

„Puzzle” – Trofeul pentru cel mai bun spectacol la „Blue Theatre Revolution University Contest” din Constanta

06 Sep 2022 591

Noi spectacole la „Blue Theatre Revolution University Contest” din Constanta

03 Sep 2022 539