„Coşmarul lui Puck“ - o premieră de vis la Teatrul pentru Copii şi Tineret din Constanţa

Vineri, 8 noiembrie, de la ora 18.00, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“ ne-a pregătit premiera spectacolului „Coşmarul lui Puck“, o piesă pentru adolescenţi, inspirată de celebra comedie a lui Shakespeare „Visul unei nopţi de vară“.
 
În regia lui Tiberiu Roşu şi coregrafia Getei Răvdan-Huncanu, vor evolua, pe lângă actorii profesionişti, şi elevi de la liceele constănţene, pasionaţi de teatru şi mişcare scenică.
 
În viziunea regizorală actuală, Puck este un adolescent ca toţi adolescenţii, în preajma vârstei de 18 ani, un tânăr rebel, cu problemele specifice vârstei, cu neîmpliniri, cu frustrări, însă cu dorinţa de a se schimba. Fricile şi temerile lui sunt conservate într-un coşmar ce precede povestea lui Shakespeare «Visul unei nopţi de vară». Ca pe o scenă de teatru în teatru şi în care tehnicienii de scenă sunt meşteşugarii din piesa lui Shakespeare. Aceştia sunt nişte oameni simpli care vor sa facă teatru cu mai mult sau mai puţin talent ca prin «căminele culturale». Meşteşugarii ar dori şi ei să viseze, dar nu reuşesc. Închipuirea e un dar de la Dumnezeu. Acolo unde natura e prea grosolană, prea primitivă, această minunată putere nu mai poate străbate. (…) Tema imaginaţiei se împleteşte strâns cu aceea a «esenţei-aparente» sau «a fi», «a părea». Dacă oamenii simpli refuză artificiile imaginaţiei, cei «rafinaţ se lasă in voia ei, trăiesc în şi prin ea, devenind alţii“, potrivit organizatorilor.
 
Din distribuţie fac parte: Vlad Ianuş, Graţian Prisacariu, Daniela Vlad, Oana Sârbu, Alexandra Burnichi, Alina Manţu, Teodor Robert Dobre, Andrei Calu, Andrei Stroescu, Buse Ozgul, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Gabriel Sandu, Vlad Constantinescu, Bogdan Dandeş, Ștefan Oprişan, Arina Cojocaru, Cristina Dănciulescu, Ana Bădilă, Cosmina Melcea, Sandra Armaşu şi Robert Ioan.
 
Spectacolul este recomandat pentru etapa de vârstă 14+.
 
Sursă foto: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”
 
Citeşte şi:
 

Weekend cu poveşti la Teatrul „Căluţul de mare“

Actorii-păpuşari constănţeni, pe scenele festivalurilor internaţionale: Dublă reprezentaţie cu spectacolul „Lebedele“


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.