„Dacă emoţie nu e într-un act artistic, nimic nu e” Vişniec şi-a lansat, la Constanţa, volumul „Omul din care a fost extras răul” (galerie foto)

Dramaturgul Matei Vișniec, oaspete de seamă al Universității „Ovidius”, și-a lansat, ieri, la Constanţa, cea mai recentă carte a sa, „Omul din care a fost extras răul”. La eveniment au participat numeroşi profesori universitari, dar și studenți.

„Între textul literar și magia spectacolului este un drum foarte lung, greu de câștigat, dar eu rămân fascinat de acest gen (n.r. - dramaturgia). Jumătate din ce am scris eu, am scris pentru că am avut întâlniri fabuloase. Orice provocare este interesantă când ești dramaturg. Dacă emoție nu e într-un act artistic, nimic nu e” a mărturisit dramaturgul Matei Vișnec.

Volumul a apărut la Cartea Românească şi include trei piese: „Omul din care a fost extras răul”, „De ce Hecuba” și „Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent)”. „Prima este despre jurnalism, despre manipularea prin tot ce se poate. A doua piesă este un exercițiu special, este o piesă în care personajul principal este Hecuba. Hecuba, regina ploii care își pierde la război 19 copii. Am scris-o la cererea unei companii japoneze Kaze. O voiau cadou pentru o actriță distinsă care trebuie să iasă la pensie. Și au spus că vor ca ea să joace Hecuba, dar nu oricum, ci o Hecubă nouă, de astăzi. A treia piesă o dedic Mișcării Dada. Peste două luni se vor împlini 100 de ani de la nașterea Dadei. Dar, Dada nu s-ar fi născut dacă nu ar fi existat Tristan Tzara, dacă nu ar fi existat încă o bandă de câțiva români care au fost împreună cu el la Zurich în acel moment. Dada este un produs românesc pentru că acești artiști care au făcut avangardă plecau dintr-o Românie care era deja dadaistă”, a adăugat dramaturgul.
Lansarea de carte nu a fost una obișnuită. A fost o lansare de carte, dar fără carte şi asta pentru că volumul s-a epuizat imediat. „Am prezentat o carte fără carte pentru că s-a dat ca pâinea caldă, stocul este epuizat. Noi ne-am gândit la o soluție. Vrem să vă oferim o compensație pentru lipsa cărții. Sper că editura va mai scoate un tiraj” a precizat conf. dr. Marina Cap-Bun, moderatorul evenimentului.

Pentru a compensa lipsa volumului, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Cristina Tamaş a propus spre vizionare fragmente dintr-un spectacol după textul lui Matei Vișniec, anume „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poetul Matei Vișniec – „Nu există poeți care să impresioneze o țară întreagă cum era cazul în România”

16 May 2016 1879

Iubitorii de spectacole și literatură sunt invitați în acest weekend la Teatrul de Stat Constanța

18 Apr 2016 2244

„Şobolanul rege”, pe scena Teatrului de Stat Constanţa

06 Mar 2016 2623

Teatrul de Stat Constanţa vă prezintă în premieră pe țară spectacolul „Şobolanul rege”

15 Feb 2016 2973

Interviu cu dramaturgul Matei Vişniec „Nu literatura este problema actuală a României. Mai degrabă moralitatea clasei politice“

08 Oct 2014 5938

Matei Vişniec, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“ „N-am scris niciodată pentru mine, am scris întotdeauna pentru alţii“ (galerie foto)

08 Oct 2014 3437

Eveniment la Constanţa Matei Vişniec îşi lansează cartea „Omul din care a fost extras răul“

05 Oct 2014 2380

Comunicat de presă - Dramaturgul Matei Vișniec este oaspetele de seamă al Universității „Ovidius” 4 octombrie 2014

04 Oct 2014 2095

În onoarea dramaturgului Universitatea Ovidius oferă titlul de Doctor Honoris Causa lui Matei Vișniec

04 Oct 2014 2294