Dan Cojocaru, actorul constănțean, își sărbătorește ziua de naștere. Care este cea mai mare dorință a sa



 
  • Dan Cojocaru împlinește astăzi 54 de ani. 

L-am întrebat pe Dan Cojocaru care este cea mai mare dorință de ziua sa, dacă ar putea primi orice, ce ar fi? 

 

„Mi-aș dori să ne întoarcem la acea normalitate în care să ne întâlnim publicul în sala de spectacol. Mi-aș dori să joc cât mai mult pe scenă. Mi-aș dori ca oamenii să fie mai buni și privind în jur la ce se întâmplă acum, îmi doresc să fie pace.

Spectacolele noastre sunt cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care o facem publicului! Să fim cu toții sănătoși și să trecem cu bine peste această perioadă. 

Ne vedem la Teatru!, așa a încheiat actorul dorința sa de anul acesta.“





Dan Cojocaru este absolvent al Universitatii Hyperion, în 1996, și licențiat al Universității „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, specializarea Artele spectacolului - actorie.



Şi-a început cariera artistică la Teatrul Fantasio, a colaborat și cu Opera din Constanța.  A fost instructor coordonator al Trupei de copii „Arca“ și coordonator al Centrului Multifuncţional pentru Tineret „Jean Constantin“. 


 
Cât despre prestaţia sa pe scena Teatrului de Stat, s-a făcut remarcat în reprezentații precum „Eutopia”, „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, „Uciderea lui Gonzago”, „Titanic Vals”, „Visul unei nopţi de vară”, „Nişte năroji”, „Scaiul”, „Nunta lui Figaro” şi „Să ne răzbunăm, iubito!”  


 
Are o binemeritată notorietate în orașul Constanța, câștigată nu doar prin aparițiile scenice, ci și prin cele televizate, iar implicarea sa în proiecte dedicate lucrului alături de copii, de multe ori alături de copii defavorizaţi – este un exemplu demn de laudă.


 
Centrul pentru Tineret „Jean Constantin“ trece în administrarea Centrului „Teodor T. Burada“. Actorul Dan Cojocaru, desemnat coordonator -  așa suna titlul știrii care anunța noua funcție a actorului, în anul 2018.


După 6 luni de ocupat scaunul de director al teatrului, echipa ZIUA de Constanța l-a invitat la un interviu. Iată ce a declarat Dan Cojocaru după prima jumătate de an a noul său loc de muncă.

 Astăzi este angajat al Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“, regizor tehnic și actor colaborator al Teatrului de Stat Constanța.


Sursa foto: Fotografie pusă la dispoziție de către Dan Cojocaru pentru ZIUA de Constanța


Citește și:
 
Declarații de avere. Dan Cojocaru, director artistic la Centrul Cultural Theodor Burada, (documente)


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1041

Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, printre laureaţii Galei Premiilor Radio România Cultural 2024 (VIDEO)

23 Apr 2024 431

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 641

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 694

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 398

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 299

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 754

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 625

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1293

Imobiliare Constanța Investitorul turnului din Portul Tomis, răspuns de la Direcția de Cultură - „Nu considerăm oportună creșterea înălțimii clădirii”

12 Apr 2024 5523

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 503

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3327

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 544

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2299

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Tenorii Alin Stoica, Ştefan von Korch şi Vlad Miriţă concertează în turneul „3 voci magnifice”

10 Apr 2024 564