Despre identitate, cu Dan Puric

1205097995.jpgAula Magna a Universitatii Ovidius a fost, vineri, gazda unei intalniri menite sa traseze reperele identitatii nationale, in contextul europenizarii si globalizarii. Dan Puric a fost invitat special al manifestarii care s-a desfasurat sub egida Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii Ovidius, Arhiepiscopiei Tomisului si Fundatiei Ecumenice "Pro Axe Mundi". Corul Teodoxa si un program cultural religios sustinut de Manuela Glodescu, care a prezentat un moment de poezie religioasa, au precedat conferinta informala, intitulata sugestiv "Cine suntem?". Intr-o sala arhiplina, fascinantul om de teatru a lansat o provocare cu o mare incarcatura simbolica. Pentru inceput, Dan Puric a precizat ca despre identitate nu se discuta in cadrul unor studii, ci, mai mult decat atat, identitatea este o atitudine. Ea nu se discuta, ci, mai mult, se simte. Cu toate acestea, discursul omului de teatru a fost presarat cu trimiteri catre intelepciunea omului din popor, dar si catre surse intelectuale bine conturate. Un exemplu elocvent cu privire la propria persoana a fost acela in care Dan Puric s-a autodefinit ca fiind "un om care arde", si nu "un prestator de servicii culturale", asa cum ministerialii ii denumesc pe oamenii teatrului. Opunand prin discurs autenticul si impostura, Dan Puric a militat pentru acea "nalucire" care inconjoara lucrurile, acea taina nemasurabila, "responsabila" de misterul vietii. Scopul intalnirii a fost acela de a invita la dialog tanara generatie, trasand directii de gandire si de meditatie, fara a se face apel la pseudo-valori.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 419

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 594

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 414

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 512

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 641

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 593

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1243

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 405

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 724

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 391

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 775

ANI Măsuri de prevenție și conștientizare în contextul alegerilor din luna iunie 2024

11 Apr 2024 409

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 633

Angajări Constanța Primăria Comunei Agigea angajează. Detalii

10 Apr 2024 639

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”, Medgidia, organizează concurs pentru ocuparea postului de muncitor

10 Apr 2024 427