Despre multiculturalism şi diversitate culturală, la American Corner


O prezentare despre multiculturalism şi diversitate culturală a avut loc ieri, la Centrul American Corner Constanţa, cocheta biblioteca anglofonă înfiinţată în cadrul Departamentului de Limbi moderne al Universităţii Ovidius, cu sprijinul Centrului Cultural al Ambasadei SUA la Bucureşti.


De această dată, Biroul de Diplomaţie Publică al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti a avut iniţiativa unei manifestări care să faciliteze înţelegerea şi deschiderea către multiculturalism şi diversitate culturală în domeniul educaţiei (Multiculturalism and Cultural Diversity in Education), context în care prof. univ. dr. Adina Ciugureanu a făcut o incursiune istorică a ceea ce au însemnat de-a lungul timpului diferenţele de gen, rasă, etnie, clasă socială, religie etc. şi modul în care au fost ele integrate, progresiv, în cultura diversităţii care este, actualmente, „la putere” în America, ajungându-se - aşa cum s-a remarcat în comentariile participanţilor la eveniment - la adevărate derapaje privind aşa-zisa discriminare şi „political correctness”.





Manifestarea, înscrisă într-o serie de alte evenimente de interes pentru cei ce doresc să ştie mai mult despre cultura şi civilizaţia americană, s-a dovedit o iniţiativă utilă şi agreabilă, pe care o dorim repetată şi mai intens promovată.
 

Citeşte şi:

Conf. univ. dr. Raluca Petre îşi lansează mâine cartea „Managementul informaţiei în media”

Consulul general al SUA, Daniel Perrone, în Constanţa Discuţii lămuritoare despre viză, Work&Travel şi vot (galerie foto)
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 293

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1231

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 784

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 456

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 584

Conferința „Dragoste, Rușine, Ură- despre Emoții și Buna Ordine în Țările Române, sec. XVIII-XIX”, la Universitatea Ovidius din Constanța

13 Mar 2024 500

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 733

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 592

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure

05 Mar 2024 1456

UPDATE. Universitatea „Ovidius” Constanța caută firmă pentru furnizarea de servicii auxiliare ce vizează proiectul „Ovidius Engineering Hub” (DOCUMENT)

03 Mar 2024 617

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 812

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 757

Expoziția itinerantă „Mamaia. Peisajul de ieri și provocările actuale”, deschisă la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, de la începutul lui martie

28 Feb 2024 620

Licitații Constanța Universitatea „Ovidius“ cumpără produse alimentare pentru cantină (DOCUMENT)

26 Feb 2024 557