#DobrogeaAcademică Despre „Mavrocordații și Historia Valachorum“, la Casa Academiei Române


Astăzi, la Casa Academiei, în cadrul conferințelor Institutului de Studii Sud-Est Europene, Marian Ciucă va prezenta comunicarea „Retorică și propagandă în slujba unei dinastii in spe. Mavrocordații și Historia Valachorum”.


Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, negociatorul păcii de la Karlowitz, a inaugurat noul regim politic în Moldova (1711) și Țara Românească (1716).

„Personalitate ce se distinge printr-o aleasă cultură, cu preocupări pentru principiile de guvernare, după o primă domnie (1710) care a nemulțumit boierimea, din a doua domnie optează pentru o colaborare cu Stările, soluție care s-a dovedit utilă păstrării unui echilibru interior. Cronicile moldovene, prin tonalitatea adoptată, surprind sensul noului regim, dezvăluind sentimente antifanariote ce se vor exprima în orientarea politică spre austrieci și ruși.


Politica reformistă a regimului a debutat în vremea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, un remarcabil om de cultură, atent la problematica timpului său. El întocmește pentru fiul său, Constantin Mavrocordat, un adevărat program în care se schițează viitoare principii călăuzitoare pentru o guvernare luminată. Practica reformistă fanariotă se manifestă într-o etapă preliminară prin încercările de stabilizare a masei rurale în vederea funcționării sistemului fiscal. Aplicarea reformelor cunoaște însă o epocă de maximă intensitate în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, cu deosebire după pacea de la Belgrad (1739), care readuce Oltenia în hotarele Țării Românești. (...)


Constantin Mavrocordat (1730-1769), care a domnit alternativ în Moldova și Țara Românească, a început, având și aprobarea Porții, aplicarea programului de reorganizare a instituțiilor fiscale, administrative și judiciare în spiritul ideii de raționalizare a statului. Formulate în germene în marele hrisov din 1741, reformele, aplicate succesiv în cele două țări, au avut în vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare și corpuri constituite în cadrul adunărilor de Stări, ceea ce mărturisește o apropiere nu de despotismul luminat, cât de absolutismul luminat care a colaborat cu Stările. Traducerea în viață a principiului director se împlinește prin măsuri care cuprind toate sectoarele structurii social-politice. Reorganizarea vizează sistemul fiscal în sensul asigurării stabilității masei țărănești și sporirea competenței statului în reglementarea raporturilor de proprietate. Măsurile adiacente administrative și judiciare erau menite să întărească controlul statului în vederea înfăptuirii unei duble finalități, politică și economică.


Începând cu reformele lui Constantin Mavrocordat, prin abolirea șerbiei în 1746 în Țara Românească și condamnarea tendinței boierilor în Moldova, în 1749, de a-i reduce pe șerbi la condiția de robi, prin fixarea corvezilor, se pune capăt servajului în țările române. Reglementarea de către puterea centrală a raporturilor dintre stăpânii de pământ și țărani a încercat menținerea unui echilibru prin restrângerea autorității și privilegiilor boierești, garantându-se astfel eficiența politicii fiscale. Reformele sociale din țările române au prefigurat alte inițiative similare din Europa Centrală și Răsăriteană. (...)


Mai mult, datorită reformelor aplicate succesiv de Constantin Mavrocordat într-o țară sau alta, s-a stabilit o unitate între cele două principate, exprimată și prin alăturarea celor două steme pe scutul domnitorului. Reformele care au vizat reorganizarea administrației, justiției și bisericii, difuzarea culturii și mai cu seamă hotărârile în problema agrară s-au situat în sensul tendințelor reformatoare ale epocii, care și-au propus un aggiornamento al societății feudale, în perspectiva evoluției viitoare, colaborarea cu puterile intermediare reprezentative a premers așezămintele României moderne (Gh. I. Brătianu)”.



(Fragmente din volumul „Istoria României”, semnat de Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor)


#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualității românești


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanța, are ca obiectiv conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituții de educație și cultură constănțene, prin #DobrogeaAcademică se dorește, pe de o parte, readucerea în atenția comunității a relației Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, pornește de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitația de a conferenția despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.


Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanța își propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualității românești, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.


Citește și:

#DobrogeaAcademică O bucată originală din Zidul Berlinului va fi adusă la București

#DobrogeaAcademică Impactul revoluției digitale asupra omului și societății. Măsuri necesare pentru România. Un manifest pentru adaptarea la era digitală

#DobrogeaAcademică Academiei Române i-a fost conferită Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2603

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2329

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1755

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1184

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1311

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1223

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1169

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2783

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1070

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1341

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2545

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 2000

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2998

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3303

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1366