Dr. Ion I. Solcanu lansează la Constanţa două volume cu remarcabilă valoare documentară

Astăzi, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în Aula „Adrian Rădulescu”, începând cu ora 11, reputatul istoric ieşean, prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, preşedintele Secţiei  de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, lansează două volume de o valoare documentară şi istoriografică excepţională pentru istoria naţională şi, mai ales, pentru istoria Dobrogei, în Primul Război Mondial: Operaţiile şi Istoricul Regimentului 9 Vânători în Războiul pentru Întregirea „Neamului Românesc” 1916 -1918 şi „Un erou din Războiul de Reîntregire a României:  Regimentul 9 Vânători”.
 
Prezentarea volumelor şi a personalităţii profesorului Ion Solcanu va fi făcută de: dr. Sorin Colesniuc - director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, prof. univ dr. Victor Ciupină, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Lavina Dumitraşcu, dr. Costin Scurtu şi col (r) Remus Macovei.
 
Evenimentul editorial este organizat de muzeul gazdă împreună cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - Filiala Constanţa şi Cultul Eroilor „Regina Maria" Filiala Constanţa, fiind susţinut de prestigioasele edituri „Enciclopedica” şi „Junimea”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a închiriat un spațiu de depozitare. Cine îl pune la dispoziție (DOCUMENT)

09 Apr 2024 460

Angajații din cadrul MINA Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară și Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” declanșează, azi, greva japoneză. Ce revendicări au

04 Apr 2024 555

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 609

Expoziția „Dobrogea Otomană în documente și artefacte de epocă” este găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Cine a adus contribuții din partea MINA Constanța

31 Mar 2024 495

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va avea loc MINA Constanța

20 Mar 2024 519

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 528

MINAC închiriază imobil cu destinația de depozitare materiale arheologice și documente administrative pentru următorii 3 ani. Până când se depun ofertele?

14 Mar 2024 605

Constănțenii, invitați la expoziția „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale“, lansată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 732

LIVE TEXT Vernisajul expoziției „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale“, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 618

Vernisajul expoziției „Rețeaua Memoriei - Identități, itinerarii și confluențe muzeale” va avea loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

07 Mar 2024 675

Exponatul lunii martie, la MINAC În luna dedicată femeii - statuete de teracotă descoperite la Tomis ce reprezintă personaje feminine

04 Mar 2024 474

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 841

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1729

Descoperire importantă a arheologilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța! Ce au găsit într-o necropolă din apropierea Tomis-ului

14 Feb 2024 962

Constanța Catalogul expoziției Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut a văzut lumina tiparului

10 Feb 2024 654