La Mangalia Dublă lansare de carte

Mâine, începând cu ora 20.30, va avea loc, în cadrul Târgului Estival de Carte de la Mangalia „Carte la Nisip” 2015, lansarea a două volume de studii științifice. Primul volum, intitulat „Studii de preistorie. Zona Pontică. In honorem dr. Ion Pâslaru” a fost prezentat în Bulgaria, cu prilejul zilelor localității, iar cel de-al doilea volum, „Kallatida”, a apărut după terminarea Târgului Estival de Carte de anul trecut și a fost lansat la Cercul Militar din Mangalia, cu prilejul Zilei Marinei Române.

„În acest an, la împlinirea a 25 de ani de la organizarea primei ediții a Târgului Estival de Carte de la Mangalia „Carte la Nisip”, organizatorul principal al Târgului, Gheorghe Todor, a inclus în programul lansărilor de carte și cele două volume de studii științifice, ce reunesc studiile a numeroși specialiști și experți în istorie și arheologie din: Bulgaria, Macedonia, Turcia, Polonia, Kazahstan, Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și România”, se precizează într-un comunicat.

Și-au anunțat deja participarea iubitori de cultură și istorie din Bulgaria și sponsorii cărților, dar sunt așteptați, în special, oameni de cultură din Dobrogea și cei interesați de istoria acestor meleaguri, precum și turiștii aflați în aceste zile pe litoralul Mării Negre.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caravana Gaudeamus Radio România. Târg de carte pe litoral. Deschiderea, 1 august

29 Jul 2019 2090

Alex. Ştefănescu, dublă lansare la Târgul Estival de Carte, Carte la Nisip, Mangalia

07 Aug 2014 1891