Eveniment de excepţie la Valu lui Traian Carte - omagiu la împlinirea vârstei de 70 de ani - „Ghiorghe Papuc LXX. Om al cetăţii“

Centrul pentru tineret Valea Seacă din comună constănţeană Valu lui Traian a fost, vineri, gazda evenimentului de lansare al cărţii „Ghiorghe Papuc, om al cetăţii”, semnată de dr. Mariana Păvăloiu. Cartea a apărut la Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cu ocazia pensionării arheologului Gheorghe Papuc, cel de al cărui nume se leagă ani importanţi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Cu ocazia împlinirii vârstei de 70, un grup de prieteni apropiaţi în frunte cu primarul Florin Mitroi, au decis că cel mai frumos dar pe care îl pot face unui am care a contribuit masiv la dezvoltarea comunităţii din Valu lui Traian este această lucrare de excepţie. „Este sărbătoritul nostru, domnul doctor în arheologie Ghiorghe Papuc, un navigator iscusit, care se confruntă cu valurile de pământ ori de piatră, cu ademenitoarele capcane ale istoriei vechi de peste două milenii şi chiar cu stihiile vremii şi ale vremurilor, campaniile de săpături începând adeseori de când se desprimăvărează şi până toamna târziu, când dă bruma şi uneori îngheţul “, au fost cuvintele adresate de coordonatoare volumului, prof. Mariana Păvăloiu. 

Născut în aprilie 1946, Gheorghe Papuc a fost de mic un elev sclipitor. A intrat astfel la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, unde a avut profesori de excepţie, precum Adrian Bavaru. În 1964, deşi iniţial ar fi vrut să studieze Dreptul, a dat admitere la Facultatea de Istorie din Bucureşti, unde a intrat al optulea. Apoi, chiar la 1 septembrie 1969 a fost repartizat la Muzeul de istorie Naţională şi Arheologie, unde, peste ani, avea să devină şi director. În iunie 1990 a devenit director adjunct, în anul 2000 a devenit doctor în arheologie. Până în 2004 a fost director al MINA, după care, din cauza unor împrejurări politice nefericite, a fost numit şef al Secţiei muzee în teritoriu, unde a rămas până în 2010. Din 2008 a intrat însă şi în administraţia publică, fiind de atunci şi până în ziua de astăzi, ba chiar până peste 4 ani, la terminarea mandatului, consilier local al comunei Valu lui Traian.



La evenimentul de ieri i-au fost alături prieteni dragi, foşti colegi apropiaţi dar şi mulţi dintre profesorii de elită ai zilelor noastre. Nu au lipsit colegii din administraţia publică. Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, a ţinut să îi mulţumească încă o dată lui Gheorghe Papuc, „nea Gică “pentru tot sprijinul acordat în atribuirea numelor de străzi din localitatea în care trăiesc. „Domnul Papuc a contribuit activ la conservarea vestigiilor istorice.Pe lângă activitatea profesională fructuoasă s-a implicat şi în viaţa socială a localităţii natale, fiindu-ne mereu alături “, au fost cuvintele primarului Florin Mitroi la adresa colegului şi prietenului său, Gheorghe Papuc. La rândul său, profesorul Gheorghe Papuc i-a mulţumit lui Mitroi pentru că s-a străduit să găsească resursele necesare pentru editarea acestui volum.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

D.Pavalache

25 Aug, 2016 19:15

Nea Gică să fii sănătos si să-ti mănânci pensia cât mai multi ani !

Articole asemanatoare

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 623

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 598

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 394

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 623

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 558

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 693

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 969

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1642

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1486

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 852

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 493

Cumpărări directe Constanța O firmă din Valu lui Traian execută o lucrare la subsolul clădirii Autorității Navale Române (DOCUMENT)

11 Apr 2024 451

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 1009

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 775

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1294