Expoziția de grafică Van Gogh, găzduită de Muzeul de Artă Constanța. Ce lucrări vor avea ocazia să admire vizitatorii

La Muzeul de Artă Constanța se va deschide miercuri, 22 noiembrie 2017, începând cu ora 17.00, expoziția de grafică Van Gogh, expoziție ce cuprinde 100 de desene.

Vincent van Gogh (1853 – 1890) este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați pictori ai lumii. Chiar dacă nu îi cunosc pictura sau desenele, oamenii de pretutindeni au auzit de el. Pe google este artistul cu cele mai multe căutări. Frumusețea operei și, poate, viața sa tragică, plină de îndoieli și ezitări, l-au transformat într-unul dintre ctitorii artei moderne.

Lucrările din expoziția deschisă la Muzeul de Artă Constanța sunt importante pentru cei care doresc să înțeleagă viața și opera artistului. Desenul reprezintă un domeniu aparte în creația lui van Gogh, pentru că aici își exprimă direct și spontan căutările și emoțiile. Descifrându-le, lumea lui van Gogh devine mai accesibilă, se arată într-un comunicat al Muzeului de Artă Constanța. 

”Iubitorii de artă se gândesc la contribuția lui la arta modernă, la minunatele sale peisaje postimpresioniste, la simțul deosebit pentru armonie și frumusețe, la autopotretele expresive și la culorile puternice, contrastante. Se știe că a dus o viață amară, și-a tăiat la furie o ureche și s-a sinucis la 37 de ani. Deși viața nu l-a cruțat, avea o minte ascuțită, era înzestrat cu o inteligență ieșită din comun și cu o puternică sensibilitate. Există butada bine cunoscută: geniul și nebunia merg mână în mână. Dar aceasta este doar o frază. Van Gogh ne invită să privim cu atenție destinul său individual. Parafrazându-l pe filozoful germano-italian Romano Guardini, a fi inteligent și sensibil reprezintă o combinație periculoasă, pentru că ne face să credem că lumea și viața pot fi altfel de cum sunt. Acest punct de vedere transformă emoțiile, ducând la suferință. Van Gogh a analizat în profunzime lumea din jurul său. A descris-o prin desene, cu linii clare și tăioase. În frumusețea peisajelor putem descoperi visul despre lumea pe care o vedea și și-o imaginează singur. Este motivul pentru care oferim un dialog între desene și imaginile reprezentând peisaje” - au transmis reprezentanților Muzeului de Artă Constanța. 


Principalul scop al acestei expoziții este de a arăta că într-o perioadă de aproape zece ani, van Gogh a realizat 864 de picturi și peste 1000 de desene. A încercat să se elibereze de dilemele dintre creativitate și nebunie, dintre analiză și visare, dintre realitate și ficțiune, muncind enorm. Desenele sunt timide, modeste și singuratice, așa cum era el însuși în spatele lumii gălăgioase și agresive.

”Poate că astfel vom înțelege de ce desenele sale sunt mai mult decât niște simple schițe pentru lucrările de pictură. De fapt, ele îl reprezintă pe suferindul Vincent, cel care și-a sacrificat tinerețea pentru a ne face conștienți de semnificația emoțiilor sale. Van Gogh se află ancorat în tradiția artiștilor umaniști, asemenea conaționalului său Rembrandt van Rijn, care plasează omul și sentimentele în centrul lumii reprezentate. Fără van Gogh, Picasso nu ar fi putu picta celebra sa compoziție Guernica. În 1971, cântărețul american Don McLean spunea în versurile hitului său Vincent: „această lume nu a fost creată pentru cineva atât de frumos ca tine”. Am putea adăuga: „Ai făcut această lume minunată” cu visele tale pictate reprezentând o lume în armonie, cu peisajele și interiorul camerei tale din Arles, cu Nopțile înstelate, cu naturile moarte care emoționează, cu floarea soarelui pe care nu o poți uita. Ne-ai învățat că emoțiile reprezintă un lucru foarte serios” - se mai arată în comunicatul Muzeului de Artă Constanța


Expoziția cuprinde 100 dintre desenele lui Vincent cuprinse în colecția industriașului olandez Hydde Nieland din Dordrecht. Sunt heliogravuri tipărite după van Gogh (publicate în 10 volume). Aceste lucrări au fost publicate la tipografia olandeză Versluys en Scherjon din Utrecht. Nieland le-a achiziționat în timpul unei expoziții van Gogh de la Haga, în 1892. Portofoliul a fost publicat cu ocazia inaugurării Muzeului din Dordrecht / Olanda, în 1905.

Așa cum reiese din documente, Hydde Nieland a vândut drepturile de publicare ale desenelor de două ori, pentru că în 1905 Kirchner a publicat același portofoliu în altă ediție. Portofoliul original tipărit la Versluys en Scherjon, primul publicat, este prezentat în expoziția de față. Spre deosebire de edițiile de mai târzii, desenele din acest portofoliu nu au apărut niciodată pe piața de artă. Este prima colecție de heliogravuri după desenele lui Vincent van Gogh.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

23 decembrie 1888. Pictorul Vincent van Gogh își taie o parte din urechea stângă

23 Dec 2021 1382

Suma record plătită la o licitație pentru un tablou de Vincent van Gogh

12 Nov 2021 1340

"Cu drag, Van Gogh" rulează în cinematografe şi la Constanţa!

15 Apr 2018 2714

Pictura zilei „Irişi şi trandafiri” de Vincent van Gogh

06 Apr 2016 6533

Ştiaţi că...? Un tablou semnat Vincent van Gogh a fost vândut pentru o sumă record

19 Nov 2015 4941

Pictura zilei „Odihnă după muncă” de Vincent van Gogh

15 Sep 2015 5411

Pictura zilei „Floarea soarelui” de Vincent van Gogh

29 Jul 2015 7532

Ştiaţi că...? Se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Vincent van Gogh

29 Jul 2015 3506

Ştiaţi că...? Unul dintre cei mai importanţi pictori din istorie, Vincent van Gogh...

30 Mar 2015 4061

Pictura zilei „Irişi" de Vincent van Gogh

30 Mar 2015 4881

Ştiaţi că...? Pe 17 martie, 71 de tablouri ale pictorului olandez Vincent van Gogh...

17 Mar 2015 2624

Ştiaţi că...? Într-o zi de 23 decembrie, Vincent van Gogh şi-a tăiat o parte din urechea stângă

23 Dec 2014 4415

Pictura zilei „Bujori în vază de cupru” de Vincent van Gogh

25 Nov 2014 3993

Ştiaţi că...? În urmă cu 16 ani, un tablou realizat de Vincent van Gogh...

19 Nov 2014 2258

Pictura zilei „Noapte înstelată” de Vincent van Gogh

28 Sep 2014 8994