Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național Cotroceni


 foto: Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni și Muzeul Național „Regele Ferdinand I” invită publicul marți, 24 ianuarie 2023, să descopere expoziția dedicată aniversării a 164 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
 
Anul acesta suntem onorați să putem prezenta la Muzeul Național Cotroceni obiecte din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”: drapele folosite de armata română unificată precum și detalii decorative și obiecte din vestimentația ofițerilor şi soldaților diverselor arme  conturate în perioada 1859 – 1860., transmit reprezentanții Muzeului. 

Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să vadă obiecte de patrimoniu ce fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni – panouri foto-documentare, documente (copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza; ceremonialul curții domnitorului Alexandru Ioan Cuza), fotografii de epocă, însemne militare, medalii şi decorații, sabia de paradă primită în dar de domnitor de la principele sârb Mihail Obrenovici, trusa de voiaj a doamnei Elena Cuza, tacâmuri şi veselă cu cifra domnitorului Alexandru Ioan Cuza expuse pentru a reface atmosfera de curte de la Palatul Cotroceni.
 
Potrivit sursei citate, Alexandru Ioan Cuza și soția lui, doamna Elena Cuza, au avut drept reședință de vară palatul domnesc de la Cotroceni, pe care l-au reamenajat începând din 1862, prin reparații, dotări, redecorarea interioarelor cu mobilier nou şi obiecte ambientale în stilurile la modă, unele provenite din manufacturi occidentale, în special de la Paris.
 
Vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2023 se face doar pe bază de înscrieri, în limita locurilor disponibile, până pe 20 ianuarie 2023, ora 14.00.
 
Copiii și tinerii cu vârsta până în 16 ani beneficiază de intrare gratuită.
 
Înscrierile se pot face pe email la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, sau la numerele de telefon 021-317.31.07 sau 0725.518.381. Un reprezentant al muzeului va confirma înscrierea.
 La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul Cotroceni, expoziție de mare clasă despre Principele Nicolae al României!

31 Jul 2023 930

Anastasia Stoiciu își va expune lucrările din cadrul expoziției „Balchik”. Unde și când va avea loc evenimentul

17 May 2023 1354

Expoziţia „Serbările Încoronării”, la Muzeul Naţional Cotroceni

12 Oct 2022 1102

31 de ani de la înființarea Muzeului Național Cotroceni. Cum este celebrată această zi (GALERIE FOTO)

10 Jul 2022 1301

Cotroceni IStory – atelier de film documentar pentru liceeni. Ce vor învăța liceenii

15 Jun 2022 1249

Când va avea loc Colocviul naţional dedicat Centenarului Încoronării, la Muzeul Cotroceni

16 May 2022 1185

Muzeul Național Cotroceni, deschis pe 24 ianuarie pentru public

18 Jan 2022 1326

„Dispărute, strămutate, salvate”, expoziție foto-documentară la Muzeul Național Cotroceni

03 Dec 2021 2722

Bilete online pentru Muzeul Național Cotroceni. Cum pot fi cumpărate

02 Nov 2021 1748

Muzeul Național Cotroceni Cotroceni Summer School, ediția a II-a. Ateliere creative de educație pentru patrimoniu. Programul activităților

19 Jul 2021 1575

Klaus Iohannis anunţă decorarea Muzeului Naţional Cotroceni, la 30 de ani de la înfiinţare

10 Jul 2021 1891

Colocviul Național de Istorie, ediția a XXIII-a 18 mai 2021

18 May 2021 1633

Cinci artiști plastici dobrogeni au răspuns provocării Muzeului Național Cotroceni

29 Dec 2020 3602

Klaus Iohannis „Cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului național“

31 Aug 2020 1970

Începe Cotroceni Summer Camp! Tema - Regina Maria în Primul Război Mondial

30 Aug 2020 2992