Filmul „Maria, Regina României”, o evocare a unui personaj istoric fermecător

După mulți ani de la ultimele filme istorice românești, iată că avem prilejul să vizionăm o peliculă ce deschide porțile către partea nevăzută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul unei țări. Regina care a îmbrățișat cu devotament, alături de regele Ferdinand, cauza întregirii naționale a României, este eroina recentului film căruia italianul Alexis Sweet Cahill îi semnează regia și scenariul. 
 
Bazat pe evenimente reale, filmul povestește, filă cu filă,  zbuciumul unei regine care a fost un model de patriotism și de identificare cu durerea și nevoile unei țări aflate în război, în pericol de a-și pierde integritatea.
 
Este vorba de o producție care ne era cu adevărat necesară, căci Regina Maria a fost, fără îndoială, suverana cea mai iubită de români pentru atașamentul și implicarea sa în cauza națională. Filmul este reconstituit grație jurnalului și corespondenței suveranei, iar evenimentele în jurul cărora se centrează pelicula lui Cahill se referă la primele luni ale anului 1919 și la eforturile reginei de a convinge liderii francezi, englezi și americani de justețea solicitărilor românești în vederea recunoașterii internaționale a voinței românilor, exprimată la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, în 1918.
 
Film istoric de anvergură, realizat în coproducție, Maria, Regina României propune decoruri, costume și interioare de epocă alese cu grijă, dar și o imagine și un sunet impecabil.
 
Roxana Lupu, actrița din rolul titular, face o partitură memorabilă, având „antecedente” în roluri aristocratice – a întruchipat-o pe regina Elisabeta a II-a (”Inside Buckingham Palace“ şi ”Inside Windsor Castle” – BBC), cât și pe sora acesteia, prințesa Margareta (”Private Lives of Monarchs”). Din distribuție mai fac parte Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prințul Știrbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).
 
Decorurile  Parisului de început de secol XX au fost reproduse cu succes de producători în holul Ateneului Român și în Sala de Marmură a Cercului Militar Național.
 
Realizat după ideea lui Brigitte Drodtloff, filmul lui Alexis Sweet Cahill este prima recunoaștere cinematografică a rolului esențial pe care regina Maria l-a deținut în edificarea României Mari.
 
Pelicula va rula în următoarea perioadă la cinematografele din Constanța, după următorul program: 
Cinema City Park
Vineri , Luni-Joi : 13:00 15:20 17:40 20:00 22:20
Sâmbătă, Duminică : 12:45 15:20 17:40 20:00 22:20
Cinema City VIVO!
Vineri-Joi : 14:20 16:40 19:00 21:20
 
De asemenea, pentru informații detaliate și actualizate zilnic, puteți accesa pagina de Facebook a filmului Maria, Regina României: https://www.facebook.com/mariareginaromanieifilm/
 
Citește și:
 
#citeșteDobrogea Regina Maria descoperind Balcicul. Un reportaj al suveranei publicat în „Analele Dobrogei“ (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu, prezent la Constanța! A participat la Exercițiul multinațional „Sea Shield 24” de la bordul Fregatei ”Regina Maria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 635

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 265

Premierul Marcel Ciolacu va fi prezent mâine la Constanța

10 Apr 2024 707

Știri Constanța Imagini de la Faleza Cazinoului din Constanța. Ce măsuri s-au luat pentru un stâlp în pericol de cădere (FOTO+VIDEO)

02 Feb 2024 1005

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 669

Activități de educație rutieră în școlile din municipiul Constanța

08 Dec 2023 663

Ministerul Apărării a bătut palma cu Omniasig pentru asigurarea Fregatei Regina Maria 222 și a Dragorului Maritim 30 (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 906

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1294

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 771

Concurs internaţional de pian, la Constanţa. Juriul este alcătuit din personalități artistice de seamă

24 Oct 2023 999

Carmen Chilea, fosta directoare a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța, schimbă prefixul

23 Oct 2023 1456

Știri Constanța Ziua Armatei Române, marcată printr-un eveniment la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Oct 2023 754

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 717

Final de misiune pentru Fregata „Regina Maria”! Nava militară revine în portul militar Constanța

09 Oct 2023 846

Fregata „Regina Maria” a finalizat, cu succes, cea de-a doua etapă a Operației „Sea Guardian” 23

06 Oct 2023 1038