Gaşca Zurli vine, în acest week-end, în Tărâmul Magic al Crăciunului

Şi merse, şi merse, şi merse Moş Crăciun, cale lungă să-i ajungă, zi după zi, ceas după ceas, grăbindu-se spre Tărâmul Magic al Crăciunului, unde auzise că îl aşteaptă zeci de mii de copii frumoşi şi cuminţi.Şi merse, şi merse, şi merse Moş Crăciun, cale lungă să-i ajungă, zi după zi, ceas după ceas, grăbindu-se spre Tărâmul Magic al Crăciunului, unde auzise că îl aşteaptă zeci de mii de copii frumoşi şi cuminţi. Este 9 decembrie şi Moşul a pornit deja din îndepărtatul Pol, alături de renii, spiriduşii, elfii şi personajele magice din basme, care îl ajută în greaua sa călătorie. Şi, după aşa cale lungă, se opri să se odihnească la un han cald, anume construit pentru el.

Şi acolo se întâlni cu...Gaşca Zurli, pe ai cărei membri jucăuşi i-a trimis înainte, să-i fie mesageri şi să le ţină de urât copiilor din Tărâmul Magic al Crăciunului de la malul mării până la sosirea sa. Şi aşa ajunge simpatica gaşcă sâmbătă, 10 decembrie, la Constanţa, la Festivalul Iernii, începând cu ora 18.00, cu spectacolul „Sorcova Zurli“. Şi pentru că vrăjile benefice sunt ingredientele principale ale serilor din Tărâmul Magic, Gaşca Zurli va fi introdusă de „Poveştile lumii într-un cazan“, un music hall original, creat special în cadrul evenimentului-concept gândit pentru întreaga lună decembrie, în cadrul Festivalului Iernii 2016. Deschiderea serii va fi realizată, începând cu ora 17.00, de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, cu spectacolul „Anotimpuri cu poveşti”.

Până sâmbătă, însă, organizatorii Festivalului Iernii vă invită, în această seară de vineri, 9 decembrie, la distracţie cu music hall-ul „Poveştile lumii într-un… cazan“ (18.00), cu spectacolul „Winter story“ – Clubul Amicii (19.00) şi „Portativul de argint“ (20.00), un emoţionant eveniment liric al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“.

Şi, pentru că toate minunile durează trei zile, duminică, 11 decembrie, sunteţi invitaţi din nou în Tărâmul Magic, la o trilogie haioasă şi spectaculoasă. Începând cu ora 18.00, veţi fi întâmpinaţi de preţioasele vrăjitoare Sara, Mara şi Barbara, cu spectacolul „Poveştile lumii într-un… cazan“, apoi „Capra cu trei iezi“ (Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“) îşi va face apariţia pe scena Castelului Fermecat, de la ora 19.00, iar de la ora 20.00, talentaţii elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ vor evolua într-o „Feerie muzicală“, un spectacol de muzică şi dans contemporan.
        
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bucătărașul Lulu rupe tăcerea. Motivul real pentru care a părăsit Gașca Zurli. „Atmosfera de la fostul meu loc de muncă a început să se degradeze” 

19 Mar 2024 1840

Nu lipseşte nici „Gaşca Zurli“ „Martie - sport şi educaţie în familie“, eveniment la Constanţa, cu momente sportive, artistice şi de promovare

07 Mar 2019 2565

LIVE VIDEO. Tărâmul Magic al Crăciunului inaugurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. Ce surprize îi așteaptă pe cei mici (galerie foto-video)

08 Dec 2018 5536

Constanţa. Se deschide Tărâmul Magic al Crăciunului în parcul Tăbăcărie

06 Dec 2018 7570

„Gaşca Zurli“ a jucat găina Baschetbalistul Adrian Trandafir şi Alina Radu s-au căsătorit. Test sportiv pentru recuperarea miresei! (galerie foto + video)

14 Sep 2017 12905

Tanti prezentatoarea de la Gaşca Zurli. Secretul fericirii Mirelei Retegan (galerie foto)

06 Aug 2015 12763

Teatrul de Vară Jupiter, gazda unui spectacol pentru copii

02 Aug 2015 2341

Spectacol educativ pentru cei mici Gașca Zurli revine la Teatrul de Vară Jupiter

26 Jul 2015 2286

Spectacol educativ pentru copii Gaşca Zurli ajunge „La mare, la soare”

05 Jul 2015 2263