Gaudeamus Litoral 2019 a ajuns la ora bilanțului

Cea de a unsprezecea ediție a Târgului Gaudeamus Radio România, organizată pe Litoral, se apropie de final.

Evenimentul, organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, a avut loc în intervalul 1 – 5 august, sub semnul Anului Cărții în România.

Mii de titluri, printre care și cele mai recente apariții editoriale în limba română, cadouri inedite și muzică, propuse de cei peste 30 de participanți, au atras în aceste zile circa 8.000 de vizitatori în pavilionul amplasat în Piațeta Perla din Mamaia. Președintele de onoare al ediției a fost prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet.

Premiile Târgului GAUDEAMUS Radio România, Litoral 2019, decernate luni, 5 august, la ora 18.00, participanților și jurnaliștilor, au fost atribuite exclusiv prin votul publicului, astfel:
 Trofeele GAUDEAMUS, acordate particianților, au revenit Grupului Editorial ART (locul 1), Editurii Humanitas (locul 2) și Editurii Niculescu (locul 3);
 Cea mai râvnită carte a ediției a fost seria „Harry Potter” de J.K. Rowling, publicată de Editura Arthur;
 Trofeele Presei, pentru secțiunile online și TV au revenit website-ului www.ziuaconstanta.ro și Televiziunii Române, cel mai frecvent menționate de către vizitatori drept surse de informații despre această ediție a târgului. Premiile pentru secțiunile print și radio nu au fost acordate, rezultatele votului fiind neconcludente.
 Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare de către InfoTouch Systems și CEWE, a revenit domnișoarei Anabelle Bădescu - Ciorovan, elevă la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța. Proiecte Radio România – Gaudeamus derulate cu prilejul acestei ediții 
 Volumele donate pentru proiectul Cărţile se întorc acasă – circa 200 - vor ajunge în acest an, prin intermediul Radio România Constanța, în biblioteca din comuna Băneasa, județul Constanța.
 Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, le-a adus participanților 65 de premii, constând în: 3 tablete oferite de Jerry’s Pizza și IndECO Grup, 2 eBook readere oferite de Rotary Club Cetatea Tomis Constanța și Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei – Constanța, un zbor de agrement deasupra Litoralului românesc cu Regional Air Services Tuzla, echipamente și accesorii multimedia oferite de InfoTouch Systems, invitații la Aqua Park Eforie și Circul Americano Vargas, vouchere pentru produse Emex, cadouri personalizate CEWE și produse de la Jerry’s Pizza. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surf cultural pe „Valuri de Carte“. Evenimentul are loc în Piața Ovidiu

13 Jul 2021 3560

Spectacole magice la târgul de carte Gaudeamus, din municipiul Constanţa

31 Jul 2019 1883

Caravana Gaudeamus Radio România. Târg de carte pe litoral. Deschiderea, 1 august

29 Jul 2019 2089

Constanţa Târgul de carte „Gaudeamus”, la a VI-a ediţie

18 Jul 2019 2139

Cea de-a VI-a ediție a târgului „Valuri de Carte” se desfășoară la Constanța (galerie foto)

02 Jul 2019 2448

În staţiunea Mamaia Cel mai aşteptat târg de carte al verii, Gaudeamus Litoral, se deschide sâmbătă

12 Aug 2017 4152

Târg de carte, la Şcoala Gimnazială nr 16 M.I.Dobrogianu

30 May 2017 2418

umblat.ro Final Frontier, singurul Târg de carte SF & Fantasy

02 Apr 2016 3243

România va participa pentru prima dată la Târgul internațional de carte de la Beijing

12 Aug 2015 1758

La Mangalia Dublă lansare de carte

27 Jul 2015 2196

Mircea Cărtărescu prezintă volumul „Orbitor. Aripa dreaptă” la târgul de carte de la Viena

12 Nov 2014 2140

Peste 1.300 de cărţi „se întorc acasă“ Comuna Nicolae Bălcescu îşi consolidează viaţa culturală

21 Aug 2014 2943

Litoral TV Biblioteca de vacanță

17 Aug 2014 2201

Mii de vizitatori în zilele de debut, la Târgul Gaudeamus

17 Aug 2014 2108

Târgul Gaudeamus Constanţa, la cea de-a VI-a ediţie

11 Aug 2014 2037