IGI 9 persoane au primit protecția statului român. Pentru câte au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor


 
  • Aspecte din situația operativă a Inspectoratului General pentru Imigrări, în ultima săptămână


Poliţiştii de imigrări au emis cetăţenilor străini şi europeni aproximaiv 2000 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, în diverse scopuri. Au fost gestionate peste 2200 de cereri de avize de angajare şi peste 1350 de solicitări de viză. S-au înregistrat 77 de cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, 9 persoane au primit protecția statului român, iar pentru 113 persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor.
 


De asemenea, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 69.900 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
 
 


Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în această săptămână, au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. De asemenea, o atenție sporită a fost acordată implementării tuturor recomandărilor și măsurilor dispuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-Cov-2.


 

Astfel, în perioada 6 -13 ianuarie a.c., în ceea ce priveşte admisia în România, au fost gestionate peste 1350 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 940 au fost avizate favorabil.
 


Totodată, au fost înregistrate aproximativ 1600 de cereri de prelungirea a dreptului de ședere pentru diferite perioade de timp. Cetățenilor străini le-au fost emise peste 1700 de  permise de ședere temporară și pe termen lung, iar europenilor 276 de  certificate și cărți de înregistrarea rezidenței.


 
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și conexe dreptului la unitatea familiei.
 


Polițiștii de imigrări au efectuat 43 de acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
 



În urma acțiunilor întreprinse, la nivel național, au fost depistați 56 de cetățeni străini în ședere ilegală. De asemenea, pentru 30 au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 8 persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 29 a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.
 
 

Exemplu.

La data de 13 ianuarie, poliţiştii din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au depistat 2 cetățeni străini posesori de permise unice, din Sri Lanka, care desfășurau activități lucrative fără forme legale la un alt angajator.


Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească România în 30 de zile, și aplicată interdicția de a intra pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de 6 luni.
 


Au fost gestionate peste 2200 de solicitări privind emiterea unor avize de angajare/detașare, dintre acestea aproximativ 1570 sunt cereri înregistrate, iar pentru 642 s-a finalizat procedura de soluționare, 266 au fost aprobate și 376 respinse.
 


Polițiștii de imigrări au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de aproximativ 70.000 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
 


În aceeași perioadă, au fost înregistrate 77 de cereri de azil, solicitanții aflându-se în diverse stadii de procedură. De asemenea, 9 solicitanți au primit protecția statului român, iar pentru 113 de cetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecție internațională. 


 
Pentru 263 de solicitanți de azil și 68 de beneficiari de protecție în România, polițiștii au emis documente temporare de identitate sau permise de ședere care le atestă reședința în țara noastră.
 



Acțiunile polițiștilor de imigrări de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate vor continua și recomandăm cetățenilor străini să respecte legalitatea șederii în România și măsurile dispuse de autorități în eforturile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.




Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ Inspectoratul General pentru Imigrari

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 632

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 588

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 594

Peste 10.000 de cereri de azil înregistrate în anul 2023 de polițiștii de la Imigrări

26 Jan 2024 559

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 574

Oficial de la Imigrări! Se simplifică procedurile și sarcinile administrative care revin în sarcina angajatorilor

23 Jan 2024 530

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 773

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 547

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 550

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 610

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 584

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 580

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 530

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 539

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 564