Imagini de la eveniment. Sub egida Societății de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa Ziua Bucovinei și Marea Unire, marcate la Liceul Tehnologic din Cogealac





Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, filiala Constanţa și Asociația „Casa Mării Negre“ au organizat, luni,  27 noiembrie, la Liceul Tehnologic din Cogealac, simpozionul „28 Noiembrie 1918 - 1 Decembrie 1918. 99 de ani de la Unirea Bucovinei cu Ţara-Mamă. 99 de ani de la Marea Unire“. 
 

„Marcarea pe plan naţional, prin lege - începând din 2015 - , a Zilei Bucovinei face referire la hotărârerea Congresului General al Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918, prin care delegaţii românilor şi a celorlalte etnii au hotărât în unanimitate «unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României». Se punea capăt, astfel, stăpânirii străine - respectiv, austriece -, ce dura din 1774-1775, revenirea Ţării de Sus a Moldovei, cunoscută şi sub numele de Bucovina, în cadrele teritoriale ale Statului Român, reprezentând a doua etapă - după Unirea la 27 martie/9 aprilie 1918 a părţii de peste Prut a aceleiaşi oropsite Ţări a Moldovei, apelată Basarabia - în făurirea statului naţional unitar român, desăvârşit la 1 Decembrie 1918. În întâmpinarea Centenarului Marii Uniri, astfel de acţiuni naţional-culturale, precum cea de astăzi, desfăşurate în mai fiecare instituţie de învăţământ, prin osârdia profesorilor de Istorie, dar nu numai - cum este cazul organizatorilor de azi de la Liceul Tehnologic din tot mai dinamica şi prospera aşezare dobrogeană Cogealac - şi a conducerilor acestora, denotă că, iată, cunoaşterea istoriei noastre naţionale se situează tot mai mult, şi pe bună dreptate, în prim-planul acţiunilor instructiv-educative ale tinerilor de azi, în respectul şi cultivarea valorilor şi tradiţiilor proprii într-o Europă a naţiunilor“, a subliniat, printre altele, preşedintele filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, prof. univ. dr. Stoica Lascu.



Citiți mai jos programul integral al manifestării:
  • prof. Cristina Jichitu, director adjunct al Liceului Tehnologic din Cogealac - Alocuţiune
Invitaţi:
  • Alexandru Ţurcan, primarul satului Tocuz (r. Căuşeni, Republica Moldova)
  • prof. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România - „Unirea Ţării de Sus a Moldovei (Bucovina) cu Patria-     Mamă, bornă în făurirea Marii Uniri“
  • ec. Cezar Pânzaru, președintele Filialei Constanţa a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina - „Unirea Bucovinei cu Ţara-Mamă - proces istoric şi actualitate“
  • lect. univ. dr. Traian Brătianu (Universitatea „Andrei Șaguna“) - „Personalităţi ale Marii Uniri“
  • conf. univ. dr. Marian Zidaru (Universitatea „Andrei Șaguna“) - „Contextul internaţional al Marii Uniri (1918)“
  • dr. Dorin Popescu, diplomat, publicist (preşedintele Asociaţiei „Casa Mării Negre“) - „28 noiembrie. Ce rămâne după ce se frâng fagii“
  • prof. Daniela Bulai - „Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918 (prezentare PowerPoint)
  • prof. Cătălina Marinescu - „Istoria Zilei Naţionale a României“ (prezentare PowerPoint)
Referate prezentate de elevi (coordonator: prof. Marian Zidaru)
  • Florentina Fotu (Școala Gimnazială „Cristea Caraman“din Cogealac)
  • Ianis Zgumă (Școala Gimnazială nr. 1 Râmnicu de Jos)
  • Lavinia Păunescu (Școala Gimnazială nr. 2 Tariverde)
  • Daniela Ene, Cristiana Sotir, Bogdan Apostol (clasa a XI-a)
Program artistic „Tradiţii şi obiceiuri românești“, cu participarea:    
  • interpretei de muzică populară Sorina Preda
  • actorului Aurel Lăzăroiu
  • Corului de Copii al Liceului Tehnologic din Cogealac (coordonator: prof. Carmen Stoian)
  • ansamblului de Dansuri (coordonator: prof. Corina Șapte)
Semnarea de parteneriate între Liceul Tehnologic din Cogealac şi Asociația Culturală Pro-Basarabia și Bucovina

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citeşte şi:
 
Interviu cu prof. univ. dr. Stoica Lascu: Profesori de la „Ovidius” şi „Andrei Şaguna“, la Chişinău, la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Centenar Sfatul Ţării“


Sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa. Ziua Dobrogei, marcată la Liceul Tehnologic Cogealac

139 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român. Ziua Dobrogei, marcată în avans, la Școala „Ciprian Porumbescu“ (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 675

Premierul Ciolacu „Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre"

01 Dec 2023 805

Primăria Cumpăna, județul Constanța Mesajul transmis de Ziua Națională a României

01 Dec 2023 986

Klaus Iohannis, la recepția de Ziua Națională „România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă”

01 Dec 2023 658

De Ziua Națională a României, în județul Constanța Celebrarea istoriei și patriotismului la Liceul Teoretic Murfatlar

30 Nov 2023 723

"Te Deum" în biserici de Ziua Naţională a României

28 Nov 2023 851

#Dobrogea145 Ligia Dima, manager Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1340

#Dobrogea145 Prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, manager Biblioteca Județeană „I.N. Roman“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2023 850

IPJ GalațiTânăr fără permis în zona intersecției dintre strada Siderurgiștilor cu strada Basarabiei

06 Nov 2023 516

Accident rutier în zona Grădinii Botanice din Galați. Două femei din Tulcea, rănite (FOTO)

31 Oct 2023 845

MApN Ceremonie dedicată împlinirii a 95 de ani de la inaugurarea monumentului Crucea Caraiman

14 Sep 2023 755

Tragedie în Galați. Un copil de 9 ani a murit după ce a căzut de pe bicicletă

11 Sep 2023 1027

Accident în Galați O minoră care traversa strada regulamentar, lovită de o mașină! Fata a fost transportată la spital

11 Jul 2023 1036

IPJ GalațiReținut pentru furt calificat

11 Jul 2023 621

Ziua Drapelului 2023. Palatul Victoria, iluminat în culorile Drapelului Național

26 Jun 2023 869