Cultura

În a doua săptămână a stagiunii estivale BestSummerArtFEst a Teatrului de Stat Astă-seară, „Tanke, Ianke și Cadîr”, pe scena din Parcul Arheologic


Cea de-a doua săptămână Be.Safe din cadrul stagiunii estivale BestSummerArtFEst, organizată de Teatrul de Stat Constanța, debutează cu două reprezentații ale spectacolului „Tanke, Ianke și Cadîr”, astăzi și mâine, de la ora 21:00, în spaţiul amenajat în Parcul Arheologic
„Take, Ianke şi Cadîr“ este o comedie spumoasă despre relația dintre trei mici negustori – un român, un evreu și un turc, despre prietenie, toleranță și dragoste. Spectacolul care are la baza textul scris de Victor Ion Popa în 1932, va delecta publicul cu prospeţimea farmecului său şi va oferi un reper de umanitate într-o societate în care omul prea des se grăbeşte să acuze înainte să încerce să înţeleagă şi poziţia aproapelui său.
Spectacolul, în regia lui Nicu Mihoc, este prezentat de Teatrul Național Tg. Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. Scenografia este semnată de Horațiu Mihaiu, iar din distribuția spectacolului fac parte Liviu Pancu, Dan Rădulescu, Costin Gavază, Cristian Iorga, Loredana Dascălu, Csaba Ciugulitu, Cristina Holtzli şi Ştefan Mura

Accesul la spectacolele din Parcul Arheologic va fi pe baza de BILETE ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la prețul de 30 lei și, cu reducere, 7,5 lei - bilete pentru elevi, studenți, pensionari.
Programul casei de bilete este marţi – duminică, orele 9:00 – 12:00, 16:00 – 21:00

Sursa foto: Cristina Ganj

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatru, film și concerte în aer liber Stagiunea estivală BE.SAFE continuă la Constanţa pentru a șasea săptămână

24 Aug 2020 1308

Stagiunea estivală „BE.SAFE – BEstSummerFEst – Constanța 2020” Regal al cântecului, dansului și portului popular românesc, pe scena Teatrului de vară Soveja

19 Aug 2020 1347

Constanța Săptămâna a cincea BE.SAFE, cu teatru, film și muzică (galerie foto)

14 Aug 2020 1951

Modificări legate de programul spectacolelor pentru cei mici, oferite de Teatru Căluțul de mare

09 Aug 2020 777

Evenimente de neratat în acest weekend la Constanța

31 Jul 2020 1754

Teatrul de Stat a pregătit un week-end cu spectacole de neratat Maia Morgenstern vine la Constanța, pe scena din Parcul Arheologic

31 Jul 2020 1961

Scriitorul Ovidiu Dunăreanu despre cartea „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” „Romanul lui Cristi Cealera este o frescă a Constanței interbelice” (galerie foto)

24 Jul 2020 1915