În atenţia publicului iubitor de frumos! Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează evenimentul „Olăritul - tradiţie şi contemporaneitate”

Situat la cumpăna dintre meşteşug şi artă, olăritul, o ocupaţie prin care, din cele mai vechi timpuri, pământul, apa şi focul au prins suflet în mâinile dibace ale românilor, fascinează şi în prezent. Cu acest prilej, Muzeul de Artă Populară Constanţa aduce în atenţia publicului iubitor de istorie şi frumos, de la malul mării, olari, prin prisma evenimentului „Olăritul - tradiţie şi contemporaneitate”.
 
Organizată în perioada 23-25 iulie, manifestarea de la Muzeul de Artă Populară Constanţa face parte din cadrul unui ciclu amplu de evenimente intitulate „Meşteşuguri tradiţionale”.

Un meşteşug popular, într-o eră modernă

Olăritul se numără printre puţinele meşteşuguri populare care încă mai păstrează tehnica, materialele şi cromatica moştenite din vechime. Prin urmare, în centrele de olărit din zilele noastre, lutul este frământat şi modelat la roata olarului, arderea se face în cuptoare de olar, iar instrumentele folosite pentru decorare sunt tradiţionale.
 
Prin formă, proporţii şi decorare, olăritul întruneşte şi virtuţi artistice, care decurg din imaginaţia meşterului şi din stăpânirea tehnicilor. Olarii realizează în prezent şi alte forme decât cele tradiţionale, dar în care se mai păstrează motive şi tehnici decorative autentice.

Evenimentul de la Constanţa prezintă evoluţia olăritului

Muzeul de Artă Populară Constanţa, prin organizarea manifestării „Olăritul - tradiţie şi contemporaneitate”, are drept scop prezentarea evoluţiei meşteşugului, în câteva din centrele de olărit de pe teritoriul României, cu ajutorul unor invitaţi, care menţin cu succes, într-o eră modernă, meşteşugul olăritului.

Pentru evenimentul de la malul mării, olarul Marcel Mocanu vine din Braniştea, Galaţi, cu roata olarului, pe care va face demonstraţii de lucru. Din Baia Mare, olarul Sitar Cornel aduce obiecte realizate în stilul ceramicii de Vama-Oaş, Maramureş. Obiectele se remarcă prin caracterul decorativ, smalțul de bună calitate şi motivele specifice zonei, dintre care amintim ciorchinele de struguri şi steaua.

Din Horezu, Vâlcea, va fi prezent olarul Gheorghe Iorga, care realizează farfurii ornamentate prin jirăvire, cu instrumente precum cornul, motivele tradiționale fiind peştele, soarele, cocoşul, biserica sau copacul. Centrul de olărit de la Corund, Harghita, produce o ceramică variată, reprezentată de platouri, farfurii, vaze, sfeşnice, căni şi jucării, meşterul Mathe Denes fiind unul dintre cei mai cunoscuţi olari din zonă.

Prin prezenţa la malul mării a acestor familii de olari din centre cunoscute ale ceramicii populare, Muzeul de Artă Populară Constanţa şi-a propus să prezinte publicului constănţean o imagine de ansamblu cu privire la evoluţia şi la continuitatea meşteşugului olăritului.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 683

Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează expoziția temporară „Gospodăria tradiţională din Dobrogea”

06 Sep 2023 792

Constanța culturală Un muzeu, într-un volum

08 Mar 2022 3033

Interviu online cu Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța „Crearea unui muzeu al satului dobrogean este proiectul meu de suflet!”

31 Jul 2021 6601

Muzeul de Artă Populară Constanța amână concursul pentru supraveghetor muzeu

17 Sep 2020 1936

„Motivul spicului de grâu”, tematica lunii iulie, la Muzeul de Artă Populară Constanța

01 Jul 2019 2072

Atmosferă de sărbătoare la Muzeul de Artă Populară. Se cântă din fluier și se lucrează la roata olarului (galerie foto + video)

14 Aug 2017 4576

Muzeul de Artă Populară va fi restaurat (document)

16 Mar 2017 2546

Municipalitatea reia achiziţia de servicii pentru restaurarea Muzeului de Artă Populară

23 Feb 2017 2819

Muzeul de Artă Populară Constanța Manifestare culturală weekendul acesta

11 Aug 2016 2521

Avocata Laura Diaconu, artist pasionat Prima expoziţie cu o colecţie particulară la Muzeul de Artă Populară Constanţa (galerie foto)

09 May 2016 6752

În sezonul estival Muzeul de Artă Populară găzduieşte expoziţia „Cămaşa românească“

04 Jun 2015 2725

Expoziţia „Cămaşa românească“, deschisă la Muzeul de Artă Populară, în Constanţa

03 Jun 2015 2398

Muzeul de Artă Populară Constanţa caută un economist

09 Nov 2014 2252