In memoriam Alexandru Karatzali, unul din stâlpii geneticii celulare

  • Tatăl lui Alexandru Karatzali era la rândul său un renumit doctor.
 
Alexandru Karatzali s-a născut pe 9 septembrie 1904, ca fiu al celebrului doctor Aristide Karatzali. Numele acestuia este mereu adus aminte și atunci când trecem prin Peninsulă, unde o stradă îi poartă numele marelui doctor. Încă o dată ne este dovedit cum această familie cu origini grecești a îmbogățit patrimoniul cultural dobrogean, mai bine spus pe cel mondial.
 
Alexandru a studiat medicina la Paris, luându-și doctoratul la Lyon cu o teză incredibilă pentru acele vremuri. El abordase în paginile lucrării genetica moleculară, susținând astfel prima lucrare cu această temă din Franța.
 
A început să profeseze în laboratorul doctorului Gheorghe Marinescu fiind și secretar al Asociației de Genetică din România, sub președenția lui G. Marinescu și G.I. Parhon. Devine, din 1936, reprezentant al României în cadrul Federaţiei Internaţionale a Organizaţiilor de Genetică.
 
Prin vastele sale studii, alături de Lejeune, emite pentru prima dată în lume ipoteza conform căreia mongoloidismul (Sindromul Down) este datorat unei aberaţii cromozomiale (trisomia 21).
 
A fost șef de laborator la Institutul de Oncologie din 1958, iar apoi s-a transferat în 1964, pe același post, la Institutul de Patologie şi Genetică Medicală „Victor Babeş”.
 
Activitatea lui rămâne recunoscută mondial, prin numeroasele studii și cercetări din genetica mondială. Și astăzi descoperirile făcute de renumitul doctor stau la baza a multor lucrări de referință. A contribuit major la elucidarea cauzelor sindromului Down.
 
Se stinge fulgerător în 1976.
 
Sursă foto: „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu

 
Citește și:

Alexandru Karatzali, o carieră dedicată citogeneticii

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Echipele Polaris au acționat pe mai multe străzi din municipiu (video)

12 May 2021 1617

#citeșteDobrogea Alexandru Karatzali, o carieră dedicată citogeneticii

09 Sep 2020 3026

#citeșteDobrogea Medicul constănţean Alexandru Karatzali, pionier al geneticii celulare

09 Sep 2019 2262