In memoriam Krikor Zambaccian, armeanul care s-a dedicat artei și pe care a oferit-o

​
 

• Zambaccian a fost decorat de însuși regele Mihai I cu medalia Meritul Cultural în grad de Ofițer, iar în anul 1948 a fost ales membru în Academia Română
• În anul 1947 a donat statului român 240 de lucrări de artă și casa de pe strada ce îi poartă astăzi numele

 
Krikor Zambaccian s-a născut la data de 6 februarie 1889, la Constanța, într-o familie de armeni.
 
A fost colecționar și critic de artă.
 
A absolvit 12 clase în Constanța, iar studiile universitare le-a urmat în Franța. A fost sudent la Institutul Superior de Comerț  din Anvers, iar apoi la Paris.
 
După ce a revenit în țară, la București, a început să frecventeze mediile artistice ale anilor 1920-1950 și să colecționeze lucrări de artă contemporană ale pictorilor deja consacrați, dar și ale unor debutanți.
 
Zambaccian a fost decorat de însuși regele Mihai I cu medalia Meritul Cultural în grad de Ofițer, iar în anul 1948 a fost ales membru în Academia Română.
 
În anul 1947 a donat statului român 240 de lucrări de artă și casa de pe strada ce îi poartă astăzi numele. După cum era prevăzut în actul de donaţie, ministerul nu putea îngădui nici o dislocare a lucrărilor de artă şi nici nu avea dreptul să schimbe destinaţia de muzeu a imobilului dăruit. Totuși, în anul 1977, acesta a fost închis și piesele expuse într-un aşa-zis Muzeu al Colecţiilor. După Revoluție, Muzeul K.H. Zambaccian, instituția prin care au fost lăsate bunurile inițial, și-a redeschis porțile, după presiuni și strădanii ale familiei colecționarului și ale Uniunii Armenilor din România. 
 
În volumul său „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor”, Simion Tavitian îl citează pe Arșavir Acterian, care îi face lui Zambaccian un portret impresionant:
 

„Era un posedat de culori, de linii, de forme. Trăia dăruindu-se total pasiunii pentru artă şi nu numai pentru artele plastice. Începuse cu muzica şi fusese ani întregi un înflăcărat violonist. Medicii îl sfătuiseră să fie mai reţinut în dăruirea sa faţă de muzică, de tânăr vădind tendinţe de nervozitate, care creştea pe undele armoniei. Muza Polymina poate fi o rea sfătuitoare pentru fiinţele prea nervoase.

 
Descurajat în primele sale elanuri artistice, K.H. Zambaccian a devenit pasionat de pictură. Moştenind o avere bunicică, care s-a tot rotunjit, fără trudă mare şi aproape în virtutea inerţiei, părinţii fiind textilişti, cu o fabrică la Găvana, a investit câştigul - mai bine zis prisosul lui - în tablouri, mai puţin în sculptură. Frecventând în ţară şi străinătate expoziţii şi muzee, citind în această materie multă literatură de specialitate, Krikor sau Kirkor sau Gregoire a ajuns un bun, chiar foarte bun cunoscător în domeniul plasticii. În generaţia lui - se poate afirma fără greş - devenise un adevărat expert, călăuzit de intuiţiile lui sigure, chiar mai mult decât de ştiinţă sau erudiţie. Nu era nimic surprinzător în asta dacă amintim că, în acea vreme, profesor de istoria artelor fusese T.T. Tzigara-Samurcaş (destul de neavizat în cunoştinţe din domeniul artelor) şi, după el, Gheorghe Oprescu, care avusese privilegiul, prin protecţia lui Titulescu, să fie prieten cu Henry Focillon, Paul Valery etc.
Singurii cunoscători în materie de plastică în acea vreme au fost criticul Alexandru Busuioceanu, pictorul Steriadi, Oprescu şi K.H. Zambaccian.

 
Zambacu - cum era denumit mai familiar - şi-a înfiripat repede o colecţie frumoasă de tablouri româneşti şi străine. Fiecare vacanţă şi-o petrecea prin marile muzee europene, unde şi-a rafinat simţul estetic şi şi-a completat bagajul de cunoştinţe în această materie. După fiecare călătorie, se întorcea cu câte un tablou de Renoir, Matisse, Cezanne, Delacroix etc. Preferinţa lui mergea precumpănitor spre impresionişti. După un timp a şi început să scrie despre aceştia: studii, adevărate de laudă pline de toată înflăcărata pasiune de care era animat pentru pictura lui de predilecţie. Fructul acestor preocupări şi entuziasme a fost o carte: Pagini de Artă. Pe măsură ce preocupările lui se concentrau mai mult asupra picturii, Zambacu părăsea negoţul, îşi neglija afacerile, care totuşi nu încetau de a prospera datorită activităţii unui frate şi de a-i asigura fondurile necesare din care s-a constituit minunata colecţie - coherentă şi expresie directă a unei viziuni unitare - ce a purtat o bucată de vreme numele de Muzeul Zambaccian.”

 
Colecționarul armean a murit la data de 18 septembrie 1962.
 
Citește și: