Cultura

In memoriam Ne lipseşti tare mult, OM bun! Un an fără Virgil Coman...

Să vorbeşti la timpul trecut despre omul Virgil Coman este dificil. Cuvintele par prea mici, devin neputincioase... Pentru că e atât de greu să cuprinzi în cuvinte bunătatea, profesionalismul, dăruirea, felul de a fi ale unui OM atât de frumos precum a fost Virgil Coman, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Un om a cărui inimă, în care încăpeau şi familie, şi prieteni, şi cunoştinţe, şi necunoscuţi, după cum spunea o bună prietenă a sa, a încetat să bată subit într-o seară de 5 august, în ajunul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului.
 
Mereu amabil, mereu surâzător, chiar dacă problemele îl copleşeau, Virgil Coman nici măcar nu împlinise 43 de ani! S-a stins în mijlocul cărţilor, înconjurat de oameni care şi-ar fi dorit să poată să-şi urle neputinţa omenească. Neputinţa şi marele regret de a nu-l fi putut ajuta pe cel care ştia să-i ajute pe toţi cu o vorbă bună, cu o încurajare, cu un sfat, cu un document din vasta şi greu încercata Arhivă constănţeană pe care o păstorea cu atâta dragoste. În seara aceea răspunsese invitaţiei ziaristului Cristian Cealera de a-i prezenta cartea, „La marginea Imperiului - Origini“, la librăria Prăvălia cu Cărţi. I s-a făcut rău la scurt timp după ce şi-a încheiat misiunea pentru care fusese chemat. Efortul celor prezenţi de a-l ţine în viaţă se dovedise zadarnic...
 
Coautor şi coordonator a numeroase volume dedicate Dobrogei, Virgil Coman a avut o singură carte de autor: „Aromânii şi meglenoromânii din Banat (1945-1951). Demografie, societate, izvoare“. Ultimele luni din viaţă le dedicase finalizării ei. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Etnologică din Bucureşti, chiar în ziua morţii autorului său. A fost lansată postum la Dudeştii Noi (localitate situată la câţiva kilometri de Timişoara, unde trăieşte o comunitate de români balcanici şi unde a fost strămutată mama sa), conform dorinţei autorului, la Cluj-Napoca, şi apoi, pe 16 septembrie la Constanţa, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“.
 
Tot anul trecut, chiar de ziua sa, a fost dat publicităţii un alt proiect de suflet la care lucra Virgil Coman, alături de doi prieteni şi cercetători din Bucureşti - dr. Emil Ţîrcomnicu şi dr. Robert Stănciugel: „Istorie, cultură şi geopolitică românească în sud-estul european. Constantin Noe (1883-1939). Studii şi articole“. În semn de respect pentru realizările sale, Virgil Coman a fost declarat post-mortem cetăţean de onoare al municipiului şi judeţului Constanţa.
 
Ne e dor de tine, OM frumos! Nu de puţine ori, noi, cei care am avut şansa să te cunoaştem, te evocăm cu mare drag. Iar un lucru este sigur, fără nicio îndoială. Vei trăi cel puţin atât timp cât vom trăi noi, cei care te-am cunoscut şi care te-am preţuit după puterile noastre. Însă amintirea ta, lăsată ca moştenire familiei şi nouă, va înfrunta uitarea.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
O galerie de artă purtând numele lui Virgil Coman se va deschide, în curând, în pasajul pietonal de la Tomis (galerie foto)
  
Ziua Internaţională a Arhivelor, marcată şi la Constanţa printr-o expoziţie itinerantă in memoriam Virgil Coman
  
Consilierii locali vor vota pentru atribuirea numelor unor străzi In memoriam Gheorghe Dumitraşcu şi Virgil Coman 
  
Un „cadou” de suflet pentru Virgil Coman - o nouă carte, de ziua sa
  
În ajunul Crăciunului, Virgil Coman ar fi împlinit 43 de ani
  
Emoţii, regrete şi lacrimi. Ultimul volum semnat de regretatul Virgil Coman, lansat la Constanţa (galerie foto)
  
UPDATE13. Panică la o lansare de carte. A murit directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Constanţa, Virgil Coman (galerie foto)
  
Şeful Arhivelor din Constanţa a fost înmormântat. ÎPS Teodosie - „Dialogul cu Virgil Coman va continua, pentru că rămâne opera sa“ (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi ar fi fost ziua de naştere a fostului şef al Arhivelor Naţionale din Constanţa

24 Dec 2018 776

#Dobrogeaetnică Repere şi somităţi. Virgil Coman, un om cu o dăruire nemărginită (galerie foto)

04 Dec 2018 925

„Flori Pentru Martirii Marii Uniri”, eveniment la Galeria de Artă „Virgil Coman”, de 1 Decembrie

27 Nov 2018 469

Vernisaj „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție", la Galeria de Artă "Virgil Coman" din Constanţa

13 Nov 2018 581

In memoriam Virgil Coman (1973-2016) (galerie foto)

04 Aug 2018 4441

O nouă expoziţie de grafică şi pictură la Galeria de Artă „Virgil Coman” din Constanţa

02 Aug 2018 492

Filiala Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România a decernat premiile „Gheorghe Dumitraşcu“ şi „Virgil Coman“ pe 2017

19 Jun 2018 1363

Pasajul „groazei“ din zona Abator, transformat în galeria „artei stradale“. Iată cum arată acum! (galerie foto+video)

13 Mar 2018 1941

Imagini de la eveniment Cristian Cealera a lansat „Poveștile Mării Negre“, dedicate memoriei lui Virgil Coman (galerie foto)

26 Feb 2018 1330

Prin Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța Au fost acordate Premiile „Virgil Coman“ și „Gheorghe Dumitrașcu“ (galerie foto)

27 Jan 2018 1899

În ianuarie 2018 Se va decerna Premiul „Virgil Coman“, instituit de Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România

24 Dec 2017 1724

Încă un Ajun fără Virgil Coman. Azi ar fi împlinit 44 de ani!

24 Dec 2017 3491

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru compozitorul Dumitru Lupu

13 Dec 2017 1951

Liceeni artiști de la „Regina Maria“ și o talentată elevă din Babadag prezintă „Structuri“ pe simezele Galeriei „Virgil Coman“

11 Dec 2017 3864

#sărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate lui Virgil Coman

10 Dec 2017 1684