În urmă cu 139 de ani s-a născut Ion Agârbiceanu, preot și scriitor român, membru al Academiei Române


 
  • Ion Agârbiceanu a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al sămănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. A fost tatăl fizicianului Ion I. Agârbiceanu.
Ion Agârbiceanu s-a născut pe 12 septembrie 1882 la Cenade, Comitatul Alba de Jos, Austro-Ungaria și s-a stins din viață pe 28 mai 1963, în Cluj.  A urmat studiile medii la Gimnaziul din Blaj în perioada 1892-1900, iar pe cele superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta, între 1900-1904.

În 1901-1902 a început activitatea sa publicistică, colaborând cu poezii la „Tribuna“ din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei“ din Brașov, „Familia“ la Oradea, „Drapelul“ în Lugoj, „Cultura creștină“ în Blaj. În anul 1903 a început colaborarea la revista „Sămănătorul“ cu Legendă în versuri. Între anii 1904-1905 a fost sub-prefect la internatul de băieți din Blaj.

A început Facultatea de Litere a Universității Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie. A frecventat cursurile organizate de Societatea „Petru Maior“. Spre sfârșitul anului 1905, revista „Luceafărul“ i-a tipărit primul său volum de schițe și povestiri intitulat „De la țară“.

În anul 1906, a fost numit preot paroh în Bucium-Sașa, renunțând astfel la studiile de la Budapesta. A renovat casa parohială din Șasa, s-a mutat cu familia sa acolo, unde i s-a născut primul fiu, Ion I. Agârbiceanu. A rămas lângă Abrud din 1906 până în 1910, când a primit o parohie în Orlat, județul Sibiu, unde a stat pentru următorii șașe ani. În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni, între anii 1917-1918. După 1918 a fost director al ziarului „Patria“ din Cluj 1919-1927, apoi al ziarului „Tribuna“ din același oraș, între anii 1938-1940.

A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite, prima dată în 1919, apoi în 1922-1926, mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului. A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, în 1919. A fost preot și protopop în Cluj din 1930, canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla din 1931.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă. A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat începând din 1921.

A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare“, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.

La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogata și îndelungata sa activitate - peste șase decenii - pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.


A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.
 

Citește și:

6 ianuarie 1907 - Se năștea fizicianul Ion I. Agârbiceanu
 
Ion Agârbiceanu a fost mai mult decât un scriitor


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 341

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 264

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 638

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 588

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1241

Imobiliare Constanța Investitorul turnului din Portul Tomis, răspuns de la Direcția de Cultură - „Nu considerăm oportună creșterea înălțimii clădirii”

12 Apr 2024 5473

ANM Rezerva de umiditate în Dobrogea. Date actualizate

12 Apr 2024 480

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3249

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 519

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2048

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Tenorii Alin Stoica, Ştefan von Korch şi Vlad Miriţă concertează în turneul „3 voci magnifice”

10 Apr 2024 556

În municipiul Constanța Cum s-a celebrat Ziua Internațională a Romilor la Școala 14 din Palazu Mare (Galerie FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1215

Situația umidității solului în Dobrogea. Date agrometeorologice (FOTO)

03 Apr 2024 513

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 610

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1086