Infosud-est.ro Felix Stroe - „În județul Constanța nu există arhitecți și nici ingineri specialiști în restaurarea monumentelor istorice“

Felix Stroe este directorul general al RAJA, companie care a reabilitat, în vara anului 2016, monumentul istoric „Cișmeaua otomană“, una dintre puținele mărturii ale stăpânirii otomane în Dobrogea și cea mai veche construcție civilă atestată a Constanței moderne.

ISE: Cum apreciați starea actuală a patrimoniului cultural și istoric al județului Constanța?

Felix Stroe: Patrimoniul cultural – istoric al județului nostru este foarte bogat, are o continuitate multimilenară cu rădăcini preistorice și este caracterizat de o eterogenitate specifică zonelor cu influențe culturale de origini multiple. Astfel că putem întâlni numeroase și bogate vestigii din timpuri străvechi, semne ale prezenței greco-romane, a turcilor otomani, a tătarilor, dar și urme de locuire ale altor civilizații europene sau asiatice. Acest fapt se explică prin caracterul geo-strategic al Mării Negre și al Dunării de maximă importanță pe linia de contact dintre Europa și Asia.

În ultima vreme, poate din cauza unor alte aspecte ale necesităților județului, văzute ca fiind prioritare față de aspectul cultural-istoric, am ajuns la o situație destul de gravă. Din păcate, patrimoniul de maximă importanță identitară pentru comunitatea noastră se prezintă într-o stare avansată de degradare în mai multe locații din județ. Spre exemplu, în centrul istoric al orașului putem vedea mai multe obiective cu încărcătură patrimonială, pe care le putem deja clasifica pe categorii de epoci istorice, cum se degradează sub ochii noștri, cum ar fi vestigiile Cetății Tomis, Termele Cetății Tomis de pe str. Termele Romane, Edificiul cu Mozaic din aceeași zonă, chiar Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța necesită intervenții urgente de restaurare, basilicile romane din aria cetății și altele aflate în necesitatea de a se interveni pentru recuperarea lor. În general, arta, cultura, istoria s-au aflat până acum, undeva la categoria și altele, deși toate acestea ne definesc și reprezintă moștenirea ereditară pentru generațiile viitoare, pentru noi ca popor. Totuși, am convingerea că lucrurile încep să se miște, dovadă fiind și demersurile inițiate de Consiliul Județean Constanța, care încearcă reabilitarea unor monumente valoroase pentru județul nostru cu fonduri europene.
 
Autor: Andreea Pavel

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Irinela Nicolae va candida din partea organizației PSD Constanța pe lista de europarlamentare

27 Mar 2024 873

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1232

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 842

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 949

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, se alătură protestului UNTRR

13 Mar 2024 568

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 710

Felix Stroe despre primarii care vor candida din partea PSD Constanța la localele din acest an

07 Mar 2024 2632

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe- „Primarii trebuie să aibă libertatea de a-și schimba opțiunea politică“

04 Mar 2024 763

Felix Stroe- "Vrem ca jumătate dintre aleșii locali din acest an să fie doamne"! (VIDEO)

03 Mar 2024 789

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! Reacția lui Felix Stroe

01 Mar 2024 827

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 869

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe „Mai mulți edili de la alte partide au anunțat că la următoarele alegeri locale vor candida din partea PSD“

29 Feb 2024 928

Este pregătit Stroe Felix să își ia revanșa la Consiliul Județean in 2024? (VIDEO)

09 Feb 2024 1253

Vor rămâne definitive? Propunerile PSD făcute la întâlnirea de la Năvodari Costin Răsăuțeanu la Primărie, Felix Stroe la Consiliul Județean Constanța

09 Feb 2024 1802

În județul Constanța PSD Mangalia are un nou sediu. Inaugurarea s-a făcut în prezență mare a membrilor de partid

03 Feb 2024 1028