Interviu online cu Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța „Crearea unui muzeu al satului dobrogean este proiectul meu de suflet!”

• Muzeul de Artă Populară Constanța a fost creat prin strădania și pasiunea actualului manager, Maria Magiru.
• Cele 17000 de piese de patrimoniu, achiziționate de-a lungul a 50 de ani, alcătuiesc o colecție unică, de mare valoare, cu care muzeul constănțean poate sta alături de orice instituție de gen din lume. 

Maria Magiru conduce Muzeul de Artă Populară din Constanța de peste trei decenii și, practic, tot ce este astăzi instituția, poartă amprenta domniei sale. Cum s-a născut ideea unui astfel de muzeu la Constanța, care au fost etapele constituirii sale, în ce stadiu se află proiectul legat de înființarea unui muzeu al satului dobrogean – sunt doar câteva aspecte despre care am discutat în interviul pe care managerul acestei importante instituții de cultură constănțene a avut amabilitatea să ni-l acorde.

1. Stimată doamnă Maria Magiru, vă identificați cu istoria de aproape jumătate de veac a Muzeului de Artă Populară. Cum a început această „aventură” a promovării etnologiei pe plaiuri dobrogene? 
În 1972, când am terminat Facultatea de Istorie a Universității București, am venit la Muzeul de Artă din Constanța, dar nu mi-am închipuit că voi rămâne prea mult acolo. Se simțea, la vremea aceea, nevoia unor expoziții de etnografie, erau solicitări din partea agenţiilor de turism care aduceau pe litoral străini sosiți din croazieră pe mare, iar crearea unui muzeu de artă populară exista și în intenţia autorităţilor locale din Constanţa. Se organizau, pe perioada sezonului estival, expoziţii temporare în colaborare cu Muzeul Satului și cu Muzeul de Artă Populară din Bucureşti, actualul Muzeu al Ţăranului Român, dar era tot mai evident că avea și Dobrogea nevoie de un muzeu al său. Pe acest fond am intrat eu în „aventura” care avea să-mi ocupe tot restul vieții, cu multe sacrificii, dar și destule satisfacții.
Am început atunci cercetările pe teren, pentru descoperirea unor piese valoroase, și am avut norocul să fiu inițiată de cercetătoarea Elena Secoşan, care fusese studenta lui Dimitrie Gusti. Eu făcusem în facultate cursul de etnografie cu profesorul Gheorghe Focşa, care era director pe atunci al Muzeului Satului, și aveam cunoștințe minimale, dar Elena Secoșan a fost cea care mi-a „format ochiul” pentru piesele de valoare. Am mers împreună în satele din sudul Dobrogei, m-a învățat cum să vorbesc cu oamenii, cum să-i determin să ne vândă piesele vechi și, până în anul 1980, am reuşit să adun din multe sate dobrogene o colecţie importantă, cu care am organizat o expoziţie permanentă, renunțând astfel la colaborarea cu muzeele din capitală.

2.Care este povestea minunatei clădiri unde sunt astăzi găzduite atâtea obiecte valoroase, de patrimoniu cultural? 
Clădirea, care a fost sediul Primăriei Comunei Constanţa și apoi poștă, a fost construită la sfîrșitul secolului XIX, în 1896. A fost părăsită în 1968 și a rămas goală, până în anul 1972, când s-a pus problema înfiinţării la Constanţa a unui Muzeu al Partidului Comunist Român. S-au făcut atunci lucrări ample, s-a consolidat clădirea, s-au restaurat faţadele, s-a construit scara impunătoare, s-a făcut un circuit expoziţional, modificându-se arhitectura interioară. Lucrările au durat vreo doi ani. Profesorul Dumitrașcu s-a ocupat să strângă documente și să lucreze la tematica Muzeului Partidului Comunist Român. La un moment dat, de la București a sosit o comisie, în frunte cu Gogu Rădulescu, să vadă clădirea și tematica, dar acesta, îndreptându-se spre muzeu, pe aleea din față, i-a spus lui Adrian Rădulescu, directorul Muzeului de Arheologie, „Măi Adriane, asta seamănă mai mult cu o biserică”. Circula pe atunci o legendă cum că această clădire fusese construită având destinaţia de biserică dar, pentru că, în timpul lucrărilor, mai mulţi constructori ar fi căzut aici de pe schele și clădirea n-a mai devenit lăcaș de cult. Când arheologul i-a povestit legenda lui Gogu Rădulescu, acesta nici n-a mai vrut să intre în clădire și a întrebat ce alte sedii s-ar mai putea găsi în oraș. Din câte i-au fost arătate, cel mai mult i-a plăcut sediul de atunci al Primăriei, care a devenit ulterior Muzeu de Istorie Naţională, cu o secțiune de Istorie a Partidului Comunist Român.
Eu am intrat aici în 1975, și, din clădirea aceea goală, albă, am făcut încet-încet, actualul Muzeu de Artă Populară. Au fost ani de cercetări pe teren, prin satele dobrogene, de unde adunam piese disparate, pe care apoi le organizam și le configuram în colecţii, cu care să acopăr toate domeniile etnografiei. Am pornit de la 170 de piese, iar acum avem 17 000 de obiecte.

3. Știm că aveți un vis mai vechi: acela de a crea un muzeu al satului dobrogean. În ce stadiu este acest proiect ambițios? 
Pentru că muzeul nostru se află în subordinea Primăriei și nu a Consiliului Județean, așa cum sunt toate celelalte instituții de cultură din Constanța, nu am avut sprijin în demersurile noastre de a găsi un teren potrivit amplasării unor case vechi dobrogene. Norocul a făcut ca părintele stareț Andrei, de la Mănăstirea Dervent, să se ofere să adăpostească acest proiect pe terenul mănăstirii și, astfel, avemdeja acolo prima casă veche, achiziționată de la Oltina, o localitate veche românească, de unde am adus multe obiecte muzeale care constituie baza colecțiilor noastre. E o casă pe care am găsit-o încă din primii ani ai cercetărilor mele, când m-am dus pe teren cu vestitul profesor Paul Petrescu, mare specialist în arhitectură populară. Casa a fost transportată și reabilitată pe cheltuiala mănăstirii, iar obiectele din interior sunt donate de credincioși, cărora părintele le-a vorbit cu entuziasm despre proiectul nostru. Chiar am fost de curând să primenim, să „însorim” exponatele prezentate în cele trei încăperi. Este prima casă, dar urmează să aducem o a doua în toamnă. E proiectul meu de suflet, vreau să avem acolo cel puțin cinci case, reprezentând cele cinci tipuri de arhitectură tradițională dobrogeană, legate cu alei și fântâni din piatră veche, pe care deja le-am achiziționat.

4.Cum a debutat colaborarea cu Mănăstirea Dervent și cu părintele stareț Andrei? 
Cu vreo două decenii în urmă, părintele stareț a apelat la noi, pentru salvarea unor icoane vechi, mâncate de carii. Am restaurat atunci, cu multă atenție și migală, câteva importante piese de patrimoniu. Ne-am ocupat, de asemenea, de icoana făcătoare de minuni din biserica de la Dervent. De atunci, am rămas în legătură și iată cum lucrurile s-au așezat în așa fel, încât să putem face cunoscute, prin acest proiect, valorile civilizației tradiționale dobrogene.

5.Care sunt punctele de forță ale Muzeului pe care îl conduceți? Cum este el structurat, pentru a răspunde cât mai bine intereselor celor care îl vizitează? 
Muzeul are exponate etnografice din toate zonele țării, nu doar din Dobrogea – asta, tot din considerente de promovare turistică, deoarece vizitatorii noștri își doresc să vadă piese din întreaga țară. Fiecare zonă este reprezentată bogat, cu elemente de costum, țesături sau obiecte casnice, fiind marcată de asemenea pe o hartă, pentru identificarea ușoară a apartenenței regionale. Avem, de asemenea, o secțiune de ceramică datată, unde prezentăm toate marile centre de ceramică de pe teritoriul României, unele dintre ele de mult dispărute. Avem și obiecte de lemn, apoi demetal, de aramă sau cositor, de uz gospodăresc sau de ceremonial.
Prezentăm apoi vitrinele cu interiorul țărănesc, cu ceea ce are reprezentativ fiecare interior specific mai multor regiuni ale României -Moldova, Oltenia, Muntenia, Banatul, Dobrogea. Să știți că Dobrogea, despre care (atunci când eram eu la începutul activității) se spunea că e săracă în patrimoniu, are cele mai frumoase țesături, din borangic, din lână, scoarțe făcute cu mare măiestrie, obiecte care stau alături, ca valoare și frumusețe, de exponatele tezaur provenite din celelalte provincii istorice.

6.Când va apărea noua monografie a Muzeului de Artă Populară? 
Lucrarea este sub tipar, o publicăm la tipografia „Monitorul Oficial”, și va apărea luna viitoare, în condiții grafice de excepție, cu rezumate în limbile engleză și franceză. Volumul are 330 de pagini și am dorit să reprezinte, dincolo de o oglindă a istoriei Muzeului de Artă Populară din Constanța, o dovadă în plus a continuității românilor în spațiul danubiano-pontic. Cuvântul înainte este semnat de prof.dr. Ioan Opriș, o autoritate în domeniul muzeisticii românești. Lucrarea este structurată în așa fel încât să cuprindă un istoric al cercetării etnografice în Dobrogea, istoricul ilustrat al colecțiilor,  caracteristicile și specificul etnografiei acestui spațiu, extinderea tematică a muzeului, care a devenit de cuprindere națională și, firește - ca un corolar - prezentarea expoziției permanente.
Este un volum reprezentativ, unde am reușit să cuprindem toate rezultatele cercetărilor făcute în multe decenii, în care am străbătut satele românești și am achiționat comori etnografice.

7. Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru patrimoniul nostru cultural și vă urăm să aveți parte în continuare de aceeași inspirație și putere de muncă!