Învățătorul a jucat un rol decisiv în evoluția societății dobrogene. Imagini din colecția Bibliotecii Județene Constanța (GALERIE FOTO)

Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
 
  • Se sărbătorește, în România, pe 5 iunie, ziua în care s-a născut Gheorghe Lazăr.

Profesie și vocație în același timp, învățătorul a jucat un rol decisiv în evoluția societății românești și a celei dobrogene (mai ales după 1878).
După Unirea Dobrogei cu România, autoritățile au avut ca obiectiv organizarea sistemului școlar dobrogean, în cadrul celui național.

Au venit în Dobrogea învățători din toate colțurile țării, au fost amenajate, reparate și au fost construite școli și, în scurt timp, au apărut și publicații specifice.


Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Legislația modernă promovată în timpul ministeriatelor lui Spiru Haret, la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea a permis o dezvoltare accelerată a sistemului școlar în provincia dintre Dunăre și Mare. Au apărut noi școli moderne, dotate cu mobilier și cu cărți în care predau învățători și învățătoare din ce în ce mai bine pregătiți.

Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Războiul a întrerupt procesul de dezvoltare a sistemului școlar dobrogean, unele școli au fost grav afectate sau chiar distruse. Mulți învățători au plătit atunci prețul suprem în lupta pentru apărarea Țării.

După 1918, Dobrogea ca parte a României Mari, își continuă dezvoltarea pe toate planurile, inclusiv în ceea ce privește sistemul școlar.
Specificul dobrogean se manifestă și în cazul sistemului școlar, mai ales în cazul învățământului primar, în Dobrogea existând școli ale minorităților naționale.



Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Se scriu acum monografii dedicate școlii dobrogene, apar reviste de cultură, iar învățătorii continuă să se afirme ca factori de progres și de dezvoltare a culturii locale.

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța deține în colecțiile sale numeroase publicații care tratează diverse aspecte legate de învățământ, învățători, școli etc. Ele ne ajută să realizăm o imagine a evoluției învățământului dobrogean, evoluție marcată de evenimente și de oameni de excepție, mulți dintre ei învățători.


Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

La mulți ani, dragi învățători!

Fotografiile fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Material realizat de Biroul de Informare Bibliografică Dobrogeană.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Învățătorului „Trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învățământul din România, de care depinde viitorul copiilor noștri“

05 Jun 2023 924

Ziua Învăţătorului, marcată, în fiecare an, la data de 5 iunie

05 Jun 2023 1072

Ziua Învățătorului Ministrul Educației. Temelia formării unei persoane se pune decisiv în primii ani de şcoală

05 Jun 2022 1159

Mesajul premierului Ciucă cu ocazia Zilei Învățătorului. „Recunoașterea valorii lor este esențială”

05 Jun 2022 1226

Liviu Rebreanu, academician, prozator și dramaturg român s-a născut pe 27 noiembrie 1885

27 Nov 2021 1750

Prefectul județului Tulcea, Marcel Ivanov, de Ziua învățătorului „Recunoştință deplină pentru fiecare generație pe care ați îndrumat-o!“

05 Jun 2021 1838

5 iunie - Ziua Învățătorului

05 Jun 2021 2245

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Învățătorului

05 Jun 2020 2145

Îți mulțumesc, învățătoare dragă! La mulți ani!

05 Jun 2020 4620

Azi sărbătorim Ziua învățătorului. La mulți ani, dragi dascăli!

05 Jun 2019 2677

#citeșteDobrogea „Vulturul-Tătăresc“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

23 Nov 2018 3799

#citeșteDobrogea 137 de ani de la nașterea poetului dobrogean Panait Cerna

25 Sep 2018 4624

Au trecut două secole de la înfiinţarea primei şcoli în limba română! Cine este fondatorul ei

05 Jun 2018 2048

Bucurie mare pentru elevi! Astăzi nu se fac ore. Iată de ce!

05 Jun 2018 3065

#citeşteDobrogea Mari compozitori dobrogeni. 129 de ani de la nașterea lui Ioan D. Chirescu

06 Jan 2018 3649