Ion Dichiseanu. Detalii despre cariera în teatru și cinema. De ce va fi înmormântat cu onoruri militare

  • Trupul neînsufleţit al lui Ion Dichiseanu va fi depus astăzi, la ora 13.00, în foaierul Teatrului Nottara, iar cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.
 
Potrivit unui comunicat al Teatrului Nottara, întregul proces se va desfăşura cu respectarea normelor sanitare în vigoare, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a instituției.
 
Sâmbătă, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre cimitirul Belu, unde va fi depus în capelă. Slujba de înmormântare va avea loc ora 12.00.
 
A fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer, motiv pentru care Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare.
 
Ion Dichiseanu, s-a stins din viață pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani, dintre care peste 40 de ani i-a petrecut pe scena Teatrului Nottara, care i-a fost „acasă”.
 
A făcut parte din celebra „tripletă de aur” a Teatrului Nottara, alături de George Constantin și Cristea Avram și a jucat aici, în teatrul de pe bulevard, zeci de roluri care i-au adus gloria.
 
S-a născut pe 20 octombrie 1933. Călătoria lui prin lume a început în gara din Adjud, așa cum îi plăcea să povestească, „printre pavilioanele CFR-ului”, căci tatăl lui a fost impiegat.
 
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959 și a plecat, împreună cu toată promoția lui, la proaspăt înființatul Teatru din Botoșani, unde au fost repartizați.
 

Ajucat în mari piese de teatru precum Oedip rege de Sofocle, regia Mircea Marosin (1964), O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia George Rafael (1966), Othello de W. Shakespeare, regia Cornel Todea (1969), Timon din Atena de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1978), Coriolan de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1979), Citadela sfărâmată de H. Lovinescu, regia Mihai Berechet (1984), Misterele Londrei, un musical după Pygmalion, de G.B. Shaw, regia Dominic Dembinski (1995), Îngeri în America de Tony Kushner, regia Theodor-Cristian Popescu (1999), Ce frumos e în septembrie la Veneția de Teodor Mazilu, regia Nicolae Scarlat (2001), Sărbători fericite de Jean Poiret, regia Dinu Cernescu (2003).

 
Ion Dichiseanu a avut și o importantă carieră în cinematografie, jucând în peste 50 de filme, iar a doua iubire a vieții lui, pe lângă teatru, a fost muzica, la concerte umplând săli și stadioane întregi.

 

A publicat volumele Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză și Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel. Căci Ion Dichiseanu a avut și o viață privată tumultuoasă, nu puține fiind poveștile despre marile lui amoruri, istorisite ca-n cele mai frumoase romane de dragoste.

 
În anul 2019, a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer.

 

Sursa foto: Captura film
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1960

A murit actorul Ion Dichiseanu

20 May 2021 3274

Actorul Ion Dichiseanu, de urgență la spital

19 Dec 2020 2863

Personalități din domeniul culturii, decorate de președintele Klaus Iohannis

19 Sep 2019 1791

Doi mari actori, decorați de președintele României, Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului

27 Mar 2019 1994

Știați că...? Ion Dichiseanu împlinește astăzi 85 de ani

20 Oct 2018 1814

Știați că...? Ion Dichiseanu împlinește astăzi 84 de ani

19 Oct 2017 2738

Maestrul Ion Dichiseanu, implicat într-un accident rutier la Eforie Sud (video)

30 Jul 2017 9515

Dichiseanu, Arșinel și Nicolaescu s-au ales cu câte o stea pe Aleea Celebrităților

30 May 2015 2246

Amadeus, o premiera teatrala sub regia lui Toma Enache in care se intalnesc trei generatii de actori

17 May 2015 2000

Artă contra Drog

06 May 2015 2154

Ştiaţi că...? Astăzi, actorul Ion Dichiseanu...

20 Oct 2014 2406

Actorul Ion Dichiseanu, internat de urgenţă

05 Aug 2014 3140