Ionel Perlea, cunoscutul dirijor român care a dus peste hotare numele țării noastre, poveste de viață inspirațională


 
  • Ionel Perlea a fost unul dintre cei mai mari dirijori și compozitori români care a dus numele țării noastre peste tot în lume. În timpul carierei sale artistice a condus numeroase spectacole de operă în Viena, Paris, Buenos Aires, Florența, Chicago și a apărut la pupitrul unor prestigioase orchestre, în special în Statele Unite ale Americii.
 
Ionel Perlea s-a născut pe 13 decembrie 1900 la Ograda, județul Ialomița, din tată român, Victor Perlea și mamă germană, Margarethe Haberlein.

A studiat compoziția și dirijatul cu Anton Beer-Walbrunn în Munchen, Paul Graner și Otto Lohse în Leipzig între anii 1918-1923. Primul său concert a fost la Ateneul Român din București pe 17 octombrie 1919, în dublă ipostază de interpret și compozitor. Ionel Perlea a obținut în anul 1926 premiul de compoziție „George Enescu“ pentru „Quartetul de coarde op.10“.

Între 1927-1928 a ocupat funcția de dirijor al Operei Române din Cluj, urmând ca în perioada 1929-1932 și 1936-1944 să fie dirijor al Operei Naționale din București. Între 1929-1932 și 1934-1936 a fost director muzical al aceleiași instituții.

Ajunge la pupitrul Operei din Roma în anul 1945. Datorită succesului răsunător, dar și a pasiunii sale nestăvilite, conducerea de la Teatro alla Scala sin Milano decide să-i ofere dirijorului român un contract permanent în această instituție prestigioasă. Acest post se dovedește, în timp, că a contribuit simțitor la consacrarea sa definitivă pe plan internațional.

În anul 1949 debutează la Metropolitan Opera din New York cu opera „Tristan și Isolda“ de Richard Wagner. A participat timp de un sezon cu San Francisco Opera Company, a fost dirijor invitat al Orchestrei Simfonice NBC și a ocupat postul de director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texax, în 1951.

Arturo Toscanini a fost unul dintre oamenii care i-au marcat parcursul profesional lui Ionel Perlea. La recomandarea dirijorului italian, care de altfel l-a și desemnat ca urmaș al său oferindu-i bagheta sa, românul nostru a semnat un contract cu Connecticut Symphony Orchestra în anul 1955 unde a rămas timp de 10 ani. În perioadele 1952-1959 și 1965-1970 a fost profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York.

Viața i-a pregătit, însă, un mic obstacol care se putea dovedi nimicitor pentru cariera sa. A suferit un atac vascular cerebral cu paralizie parțială a brațului drept. Totuși, determinarea sa l-a împins să învețe, cu eforturi mari, să dirijeze numai cu mâna stângă. Astfel, a reușit o performanță memorabilă cu opera „Tosca“ de Giacomo Puccini.

În urma decesului tatălui său, după 12 ani, Ionel Perlea pleacă în Germania împreună cu mama sa. Din cauza războaielor mondiale, acesta nu a mai putut să se întoarcă deoarece statul român îl considera trădător. În anul 1969, dirijorul român s-a întoars în țară și a avut parte de ultimele sale concerte în București, la Sala Palatului și la Ateneul Român. Cu această ocazie și-a revăzut și casa copilăriei sale din Ograda.

Puțini știu că Ionel Perlea a fost cumnatul lui Mircea Eliade. Dirijorul a fost căsătorit cu Lizzete Cotescu, sora lui Georgette Eliade. Cele două surori făceau parte, din partea mamei, din familia Sendrea, una dintre cele mai vechi familii aristocrate din Moldova. Unicul copil al dirijorului se numește Jenica și locuia în Franța.


Astăzi se împlinesc 51 de ani de când a plecat dintre noi. Ionel Perlea a încetat din viață la 29 iulie 1970.
Casa memorială este inclusă pe lista monumentelor istorice din România, fiind administrată de Centrul Cultural „Ionel Perlea“ Ialomița. Atât în Constanța, cât și în alte orașe din România există străzi care-i poartă numele. În semn de apreciere pentru toată activitatea sa profesională, în fiecare an se organizează Concursul internațional de operă „Ionel Perlea”.
 
Citește și:

Florența Marinescu, distinsă cu Diplomă de Excelență la Festivalul „Ionel Perlea”

Constanța are un membru în juriul Concursului internațional de operă „Ionel Perlea”

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 366

Oferă aruncarea unei monede șanse 50/50?

26 Mar 2024 352

Spectacole de excepție în aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"

25 Mar 2024 662

ANM Starea rezervei de umiditate în sol, în Dobrogea. Date actualizate

25 Mar 2024 509

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 691

Centrul pentru incluziune socială a romilor, reactivat la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 940

Situația rezervei de umiditate în sol, în Dobrogea. Analiza ANM

22 Mar 2024 467

Programul atragerii investiţiilor în producţia de film, prelungit cu peste doi ani. Anunțul Ralucăi Turcan

21 Mar 2024 395

Organizatorii UNTOLD pregătesc noi experiențe memorabile și un lineup impresionant pentru ediția 2024

21 Mar 2024 437

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea. Evaluare la data de 19 martie 2024

19 Mar 2024 547

Secetă pedologică în județul Constanța. Conținutul de umiditate din sol, în limite deosebit de scăzute

18 Mar 2024 1256

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 533

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1451

„Traviata“ în interpretarea remarcabilă a soliștilor și artiștilor de la TNOB Constanța

09 Mar 2024 515

De 8 martie Comedia „O scrisoare pierdută" la Casa de Cultură Constanța

05 Mar 2024 685