Originar din orașul Buhuși, județul Bacău, Valentin Busuioc s-a născut într-o zi de 6 iunie 1965.
S-a remarcat în principal ca scriitor, dar el a înteprins și o activitate jurnalistică.
În anul 1983, Valentin Busuioc a absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, iar trei ani mai târziu Școala Militară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”.
A fost admis la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Licența a luat-o în anul 1999.
A urmat o pregătire post-universitară în Multimedia la aceeași facultate, între 2002 – 2003 și în Psihosociologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității București, din 2003 până în 2004.
Are un masterat în management public la Academia de Studii Economice din București.
El a lucrat pentru Radio Constanța, unde a susținut emisiuni.
A fost colaborator pentru revistele: „Viața militară”, „Tomis”, „Cronica”, „Ateneu”, „Albatros”, „Orion”, „Metafora”, „Contemporanul”, „Thalatta”, „West Magazin”, „Hermes Press”, „Semn”, „Zig-Zag”, „Vrabec”, „Zbornik Prolsece” (Croația), „Mirorrs” (Statele Unite ale Americii), „Mainich Daily News” (Japonia), „Ex Ponto” etc.
Uneori, Valentin Busuioc semna sub pseudonimul Dan T.
Din activitatea sa literară, mai amintim faptul că Valentin Busuioc a fost co-autor al primului poem
renga (un stil de poezie scrisă de mai mulți poeți apărut în Japonia) din România. Acesta a fost publicat în anul 1995, în revista „Contemporanul”.
Este inclus în antologii din România și țări din afară ca: Belgia, Marea Britanie, Brazilia, Canada, Italia, Japonia, Slovacia sau S.U.A.
De asemenea, băcăoanul a mai fost secretar de redacție la revista „Panoramic militar” și șeful Biroului de relații publice la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.
Redăm premiile obținute în carieră:
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: