Prima carte din literatura română scrisă de doi fraţi gemeni, lansată, ieri, la Constanţa

 
Ieri, la Biblioteca Judeţeană din Constanţa , Nicolae Bacalbaşa, doctor  la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, şi-a lansat ultima carte, „Doi plisnoţi au trecut Prutul“, scrisă, în două volume, împreună cu fratele său geamăn Gheorghe Bacalbaşa. Cele două volume ale cărţii întregesc colecţia „Opera Omnia – publicistică şi eseu contemporan“ a Editurii Tipo Moldova din Iaşi.
 
Alături de doctorul şi scriitorul gălăţean, pe lângă cititorii veniţi să descopere ultimele scrieri, la lansare, au fost prezenţi, scriitorii Alexandru Mihalcea şi Ovidiu Dunărean, directorul Editurii Tipo Moldova, Aurel Ştefanachi, şi Corina Apostoleanu, managerul  Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman“ Constanţa.
 
„Copilăria în Constanţa a fost o chemare a întinderilor ce mi-au fost interzise“
 
Doctorul Bacalbaşa a amintit că a ajuns în Constanţa la vârsta de patru ani, s-a format la Liceul „Mircea cel Bătrân“, în special, îndrumat de  profesorul de limbă română Banu. De asemenea, acesta sunţine că a fost şi se simte constănţean. Autorul a mai mărturisit că „ «Doi plisnoţi au trecut Prutul» este prima carte din literatura română scrisă de doi fraţi gemeni, doi fraţi univitelini, din acelaşi material genetic, pe care doar evenimetele i-au modelat altfel“. Potrivit autorului, cartea este „îngrozitor de dură“, întrucât prezintă drama elitei basarabene şi reuneşte multe documente autentice ce descriu adevărul istoric al Basarabiei. Cât despre titlul cărţii, autorul a devăluit că acesta are ca sursă de inspiraţie un banc din timpul comunismului. Asocierea vine de la „Please, not“- expresia africanilor care săreau în faţa maşinii lui Nicolae Ceauşescu, aflat la vânătoare în Africa de Sud, şi, având mâinile ridicate în sus, îl implorau în acest mod să nu tragă în ei.
 
Evocând vremurile de odinioară, pe când erau tineri, un coleg de liceu al scriitorului, venit să-şi revadă camaradul, a destăinuit că-şi reaminteşte cu nostagie şi plăcere de „petele“ fraţilor Bacalbaşa. „La începutul catalogului, în care eram prezenţi toţi, gemenii Bacalbaşa erau cei mai pătaţi colegi de clasă. Petele pe care le aveau erau pete de cerneală din călimară. Aceste, ulterior, s-au transformat în stetoscop şi în cuvinte scrise, oferite spre a fi lecturate şi comentate cititorilor. Cei doi posesori ai acestor pete pline de minuni au devenit împreună medici care s-au compensat întotdeuna, Gicu ocupându-se de geneză şi Nicu ocupându-se de reanimarea genezei. Ambii au reţinut sunetul stetoscopului şi l-au transformat în cuvinte scrise cu ajutorul pixului care purpura şi în anul 1955, lăsând cerneală pe haine, caiete, cămăşi şi bănci.“, a destăinuit colegul de şcoală al scriitorului.
 
Fraţii Bacalbaşa- scriitorii care spun lucrurile frac
 
Apreciind activitatea autorului şi opera acestuia, scriitorului Ovidiu Dunărean, a precizat că „lucrarea „Doi plisnoţi au trecut Prutul„ este o sinteză a ceea ce a scris şi publicat Nicolae Bacalbaşa. Totodată, scriitorul a  accentuat faptul că Nicolae Bacalbaşa  este un medic, scriitor, om politic, bun traducător, care adună în palmaresul său „excelente scrieri făcute fără teamă, cu mult curaj, fără inhibiţii şi cu mare acurateţe stilistică“.
Acesta a mai adăugat despre cele două volume lansate că „sunt cărţi pe care oricine dintre noi ar trebui să le citescă pentru că propun o istorie neconvenţională a ceea ce s-a întâmplat în trecutul Basarabiei.“.
 

Alexandru Mihalcea a recunoscut că „fraţii Bacalbaşa sunt doi scriitori de o valoare deosebită, unii dintre scriitorii români, în clipa de faţă, cărora nu li s-a dat mâna să fie ipocriţi, n-au făcut concesii. În volumele de faţă, sunt spuse lucruri care transpar în presa mare. În carte se regăsesc lucruri ciudate, care nu s-au spus, de care politologii se feresc şi pe care istoricii le spun pe şoptite. Doctorii Bacalbaşa le spun în această carte, spun lucrurilor pe nume, pe şleau, fără niciun fel de sfială sau reţinere.“
 
Directorul editurii, la care a apărut cartea, Aurel Ştefanachi, a menţionat că ideea cărţii a pornit de la „tragicul şi dramaticul familiei Baclabaşa şi este o lucrare de publicistică specială pentru întrega Europă“. Specificul operei bacalbaşiene, este de părere Aurel Ştefanachi, constă în substratul emotiv al fiecărei creaţii. „Doctorul Bacalbaşa declanşeză emoţie din orice dată istorică, scrierile sale creează o fiinţă de trăieşte profund evenimentele“, a afirmat  directorul Editurii Tipo Moldova.

 
Întrebat, de o cititoare fidelă, prezentă la lansare, despre tematica pe care o va aborda în viitoarele scrieri, Nicolae Bacalbaşa a ezitat să divulge despre ce va scrie, precizând doar că el este „o persoană fără imaginaţie“ şi cu siguranţă va scrie ceva pornind de la realitate, întrucât, evidenţiază acesta, „literatura trebuie să fie un răspuns indignat la realitate şi un răspuns nuanţat la poblemele nuanţate ale fiinţei umane“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 371

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 618

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 560

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 501

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 778

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 829

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 621

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța găzduiește lansarea volumului Eco-Consciousness in American Culture

19 Feb 2024 669

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române, gazda lansării unui volum despre viața și activitatea inginerului Dumitru Manole

18 Dec 2023 902

LIVE VIDEO+TEXT Virgil Andriescu, o nouă apariție editorială. Volumul „Întâmplări adevărate cu și fără chițibușuri” este lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Dec 2023 1255

LIVE TEXTLansarea volumului „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide” la Biblioteca Județeană, în prezența lui Ion Codrescu (Galerie FOTO)

14 Dec 2023 1041

Volum despre viața autorului Virgil Andriescu își lansează la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cartea „Întâmplări adevărate cu și fără chițibușuri”

14 Dec 2023 915

LIVE TEXT. Știri Constanța azi Volum despre Republica Turcia, editat de Delia Roxana Cornea, Metin Omer și Emanuel Plopeanu, lansat la MINAC (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 996

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește lansarea cărții „Întâmplări adevărate cu sau fără chițibușuri” de Virgil Andriescu

14 Dec 2023 715

La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va lansa un volum despre Republica Turcia

13 Dec 2023 882