Lansare de carte la Curtea Brâncovenească, Constanța. Mai mulți invitați vor vorbi despre volumul autoarei Carmen Ciornea

Vineri, 8 decembrie 2017, ora 16.00, la Curtea Brâncovenească, strada Vasile Lupu, nr. 43-45, Constanța va avea loc, sub înaltul patronaj al I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, conferința și lansarea de carte: „Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică”.

Volumul a apărut anul acesta la Editura Eikon, sub semnătura lectorului universitar doctor Carmen Ciornea, cadru didactic asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei”.
           
Evenimentul cultural-științific este organizat de Editura Eikon în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, Departamentul Cultural-Educațional, Facultatea de Teologie și Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni.
           
Alături de autoare vor conferenția: I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitorul Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, Pr. drd. Ionuț Aștefănoaie, cercetător acreditat C.N.S.A.S. și Pr. dr. Eugen Tănăsescu, Directorul Media al Arhiepiscopiei Tomisului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.