Mai mult decât un mare violonist. Alexandru Tomescu i-a cucerit, din nou, pe constănţeni şi cu poveştile neştiute ale compoziţiilor

Dintre toate cele 16 oraşe în care a decis să poposească pentru a bucura românii iubitori ai muzicii clasice, Alexandru Tomescu a ales să deschidă Turneul Internaţional Stradivarius 2018, dedicat Centenarului Marii Uniri, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa, alături fiindu-i pianista Angela Drăghicescu.

În faţa unei săli pline până la refuz, muzicianul, care este şi un extraordinar narator (ne-a amintit de „cursurile“ dirijorului Leonard Bernstein), şi-a declarat din nou „apartenenţa“ la această scenă pe care a debutat în urmă cu 32 de ani, la vârsta de doar 9 ani, ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanţa. Abia peste două decenii, în septembrie 2007, Alexandru Tomescu câştiga dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu şi considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente Stradivarius.
 

„Pe lângă marele stejar al muzicii româneşti, există o mulţime de alţi compozitori“

 
De data aceasta, a revenit în faţa melomanilor constănţeni cu un nou program. „Dacă în urmă cu câţiva ani am explorat întregul repertoriu pentru vioară şi pian semnat de George Enescu, mi-am dat seama că, pe lângă marele stejar al muzicii româneşti, există o mulţime de alţi compozitori care merită şi ei să fie cunoscuţi şi aduşi în faţa publicului“.
 
Iar cel cu care avea să se deschidă concertul şi turneul, generic intitulat „Balada - Un secol de Muzică!“, a fost Mihail Jora: „Un compozitor format la cele mai importante şcoli ale muzicii din secolul XX, care a lăsat puţine lucrări. Am ales Mica Suită, patru bijuterii pentru vioară şi pian - Dor de soare, Bejenie, Mângâiere, Reînviere - în care se simte influenţa stilului francez“ - a fost prima lecţie însuşită.
 

Cu Lipatti explorăm o întreagă paletă de sentimente

 
A urmat o sonatină semnată de Dinu Lipatti, în primă audiţie pe scena din Constanţa, dar pe care mărturisea că a cântat-o pe scene din America, Marea Britanie. „Este o lucrare de tinereţe, în care Lipatti a vrut să arate toate tehnicile de compoziţie pe care le stăpânea - şi ce altă soluţie inspirată putea găsi decât o variaţiune - şi ne face martorii unei întregi serii de metamorfoze. Devine când jucăuş, când pus pe gânduri, când plin de energii, când violent, aşa încât vom ajunge să explorăm o întreagă paletă de sentimente foarte contrastante care conduc către un final olimpian. Muzical, bineînţeles...“.
 
Tripticul de lucrări foarte puţin cunoscute, chiar inedite, ce a urmat în programul concertului i-a aparţinut lui George Enescu, despre care am aflat că l-ar fi cântat adesea la Castelul Peleş de la Sinaia.
 

Terapie prin muzică în spitale

 
Dincolo de pasiunea sa indubitabilă şi dragostea pentru muzică, violonistul Alexandru Tomescu a povestit şi despre acţiunile caritabile în care s-a implicat, una dintre acestea constând în strângerea de fonduri pentru casa natală de la Mihăileni a lui George Enescu. „Anul acesta, am iniţiat un alt proiect intitulat «Sunet pentru sănătatea copiilor». Este un proiect foarte generos, foarte simplu şi foarte eficient. Pe scurt, presupune dotarea cât mai multor spitale din România cu aparatură audio-video, pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale copiilor care urmează tratamente îndelungate acolo, în spitale. Să ştiţi că muzica, privită ca un tratament al unei afecţiuni, s-a demonstrat că te însănătoşeşti mai repede. Fundaţia «Life Education for All» din Cluj a reuşit să doteze nu mai puţin de 10 spitale din România cu astfel de aparatură. Am înţeles că şi Spitalul Judeţean din Constanţa şi-ar fi exprimat acceptul pentru a fi dotat cu astfel de aparatură. Aşa încât banii pe care îi veţi dona după concert, în foaier, vor ajunge chiar la spitalul dvs.“.
 
Programul serii a continuat cu două miniaturi - Siciliana, respectiv Romanţă, semnate de Constantin Nottara (lucrare dedicată compozitorului George Enescu), respectiv Mircea Chiriac (dedicaţie muzicală pentru viitoarea soţie, cea care va deveni mama Corinei Chiriac).
 

„«Lui Alexandru Tomescu, o habaneră pe care nu e bine să şi danseze când o cânt㻓

 

În ceea ce priveşte miniaturile muzicale, în general, Tomescu a afirmat că îi este foarte greu să dea viaţă unor astfel de bijuterii, pe care le-a asemănat cu haikuurile - „într-un număr foarte limitat, de multe ori strict de silabe, respectiv în muzică de timpi, trebuie să sintetizezi un întreg univers sonor, ceva care să-ţi inducă o stare cu un punct culminant, dar şi o încheiere“.
 
O altă lucrare interpretată, aparţinând compozitorului Dumitru Capoianu, care s-a stins din viaţă în urmă cu câţiva ani, am aflat că i-a fost dedicată lui Alexandru Tomescu. „Avea un spirit şi un umor care nu îl părăseau niciodată şi mi-a scris aici, pe lucrare: «Lui Alexandru Tomescu, o habaneră pe care nu e bine să şi danseze când o cânt㻓.

 
Despre Sonatina semnată Tiberiu Olah, o lucrare cu evidente influenţe folclorice, am aflat că, în ciuda dimensiunilor extrem de reduse, de compacte, reuşeşte să obţină rezultate dramatice. „Mi-am permis să-i spun chiar Sonatina Star Trek, pentru că partea a doua vine cu o atmosferă foarte specială, nepământeană. Nişte sonorităţi mai neobişnuite ale viorii şi sunete aparte ale pianului“.
 

În premieră naţională, „Balada“ lui Porumbescu, interpretată alături de corul de copii „Galacteea“

 
Piesa de final, care a dat şi numele întregului turneu, celebra „Baladă“ a lui Ciprian Porumbescu, pentru Alexandru Tomescu „este o piesă care închide în ea secretul de a mişca inimile oamenilor, indiferent ce scrie pe paşaportul lor, indiferent de sala unde se cântă, indiferent de ţara sau continentul unde ne-am afla. O piesă pe care o cunosc, evident, de când eram copil. Am găsit în pod la bunicii mei o diplomă foarte prăfuită pe care am agăţat-o din nou pe perete şi pe care scria Concursul «Ciprian Porumbescu» Suceava şi primisem menţiune pe când eram copil la Grădiniţa nr. 112. Nu o să uit asta niciodată! Evident că am revenit mai apoi la concurs şi am câştigat trofeul cel mare. Balada a rămas mereu aproape de sufletul meu“.
 
Şi, în premieră naţională, violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Angela Drăghicescu au cântat „Balada“ alături de corul de copii „Galacteea“, de la Şcoala Gimnazială nr. 5 „Gala Galaction“ din Mangalia, dirijat de prof. Andreea Rusu. Acest cor este membru al reţelei Cantus Mundi, din care fac parte nu mai puţin de alte 400 de coruri de copii mentorate de membri ai Corului Madrigal.
 
„Încă de anul trecut mi-am propus ca turneul Stradivarius să se transforme într-o platformă pentru promovarea tinerelor talente ale României, aşa că, în fiecare oraş, voi colabora cu câte un alt cor“.
 
Evident, momentul (ca şi întregul concert) s-a bucurat de un succes formidabil, fapt ce l-a determinat pe violonist să ofere un bis alături de copii, interpretând o piesă foarte îndrăgită.
 
Sursa foto: Facebook Narciz Amza
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 aprilie 2023

13 Apr 2023 1507

Marius Copil, Filip Jianu, Nicholas-David Ionel, Horia Tecău și Nicolae Frunză, în echipa oficială de Cupa Davis a României pentru meciul cu Portugalia de la Cluj-Napoca

08 Sep 2021 1909

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 iulie 2019

30 Jul 2019 2788

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2019

12 Jul 2019 3367

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 martie 2019

13 Mar 2019 2514

Dublă lansare de carte la Cărturești București a poetei constănțene Silvana Cojocărașu

27 Jul 2018 3179

Turneul Internaţional Stradivarius 2018 începe la Constanţa. Alexandru Tomescu revine în oraşul în care a debutat

08 May 2018 3678

Violonistul Alexandru Tomescu a revenit la Constanța, pe scena unde și-a început cariera solistică în urmă cu 32 de ani (video)

12 Nov 2017 3112

Rompetrol, partener al Festivalului „George Enescu“ „Suntem onorați să oferim publicului o parte din magia marelui compozitor“

04 Sep 2014 3399

Ice Bucket Challenge, varianta artistică Tudor Chirilă nu a ezitat și și-a turnat apa cu gheață în cap (video)

29 Aug 2014 2562

PROGRAMUL PRIMULUI-MINISTRU VICTOR PONTA

07 Jul 2014 1687

Ambasadori ai turismului românesc Simona Halep şi Horia Tecău primesc paşapoarte diplomatice

07 Jul 2014 2542