Maraton fabulos în cea de-a IV-a ediţie Patru scene pentru 36 de spectacole valoroase, în cele 11 zile ale Festivalului de Teatru „Miturile Cetăţii“ de la Constanţa

Începând cu săptămâna viitoare, mai precis de joi, 20 iunie, şi până duminică, 30 iunie, municipiul Constanţa va polariza atenţia comunităţii teatrale româneşti, întrucât aici, la malul mării, vor poposi unele dintre cele mai apreciate spectacole ale scenei naţionale, multe dintre ele jucate cu casa închisă în instituţiile de provenienţă, în cadrul celui mai mare eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanţa.
 
Programul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” - aşa cum a fost el alcătuit de actuala echipă a Teatrului de Stat Constanţa, avându-l la „cârmă” (că tot suntem la... mare) pe regizorul Erwin Șimşensohn -, deşi finalizat în timp record, doar o lună şi jumătate, promite să ofere spectatorilor seri memorabile în compania unor actori de calibru din toată ţara.
 
S-au alăturat organizatorului - Teatrul de Stat - Consiliul Judeţean Constanţa (finanţator în proporţie de 90%), Ministerul Culturii (cu o altă parte din finanţare), Primăria Municipiului Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Teatrul pentru copii şi Tineret „Căluţul de mare”, Centrul Cultural „Theodor Burada”, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă.
 

„Spectacolele oferite mi s-au părut mai importante decât tema în sine“

 
Pentru a răspunde celor care cu siguranţă se vor întreba unde se regăsesc miturile cetăţii în spectacolele acestei ediţii, trebuie spus că tema de acum aproape cinci decenii de la care au plecat Serile de teatru antic, metamorfozate în actualul Festival „Miturile Cetăţii”, se regăseşte doar în măsura în care se merge în... profunzimea titlului sau a autorului propus.
 
„M-am gândit mult timp la toată această situaţie cu miturile, am stat de vorbă şi cu Doru Mareş, cel care a conceput tranziţia de la Serile de teatru antic, iniţiate de Silviu Purcărete, la Festival. Astăzi se montează destul de puţin teatru antic. Această tranziţie către mituri şi-a propus cumva justificarea prezenţei unor texte din dramaturgia contemporană, găsindu-le surse mitologice, ceea ce mi s-a părut o idee nobilă şi un concept foarte interesant. 
 
În continuare căutăm acest lucru într-un anume fel, dar mai important decât a căuta o tematică anume mi s-a părut să existe spectacole de calitate, să avem nume importante din teatrul românesc, numele mari să fie prezente, companiile mari să fie prezente în festival. Mi s-a părut mai important decât a căuta în toate colţişoarele doar pentru a ne lega de o anumită temă.
 
Cu toate acestea, o mare parte din spectacolele pe care le propunem au această justificare perfectă, pentru că multe dintre ele au sursă de inspiraţie mitologică. Marii dramaturgi Cehov, Molière, Shakespeare, prezenţi, cu toţii s-au inspirat în creaţiile lor din tot ceea ce înseamnă mitologie universală, fie ea greacă, romanică, indo-asiatică, iudaică, toate sursele religioase, mitologice îşi pun amprenta asupra dramaturgiei moderne şi contemporane”. 
 

„Carnavalul” deschide festivalul

 
Faţă de ediţia precedentă, festivalul a fost redimensionat, aşa încât în cele 11 zile de eveniment vor putea fi vizionate 36 de spectacole, în premieră existând şi o secţiune dedicată copiilor, dar şi o subsecţiune dedicată studenţilor şi tinerilor adulţi. Vor exista trei spectacole gândite de teatre care au asemenea profil - Teatrul „Excelsior“ Bucureşti şi Teatrul „Luceafărul” din Iaşi. După spectacole, la o parte dintre ele, vor exista discuţii cu publicul şi cu artiştii, moderate de critici de specialitate.
 

De asemenea, a fost semnat un parteneriat cu Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, care nu numai că va găzdui mare parte din spectacole, dar va fi prezent şi cu baletul „Don Quijote”, precum şi cu Teatrul pentru copii şi tineret „Căluţul de mare”, unde vor avea loc spectacole. Reprezentaţiile outdoor vor avea loc pe scena special amenajată în Piaţa Ovidiu. „Spre deosebire de alţi ani, preocuparea noastră a fost ca spectacolele care au loc aici să aibă un profil anume, respectiv teatru-dans, teatru-muzical, un alt tip de entertainment”, declara directorul Șimşensohn.
 
Festivalul va fi deschis joi, 20 iunie, de la ora 19, pe scena Teatrului „Oleg Danovski”, de cea mai importantă instituţie de spectacol din Republica Moldova - Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, cu spectacolul „Carnavalul”, după I.L. Caragiale, în regia lui Alexa Visarion.

Asupra întregului program vom reveni într-o ediţie viitoare. Bilete se pot achiziţiona de la casieria Teatrului de Stat Constanţa sau online, de pe www.mystage.ro.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spectacole semnate de mari regizori români, la Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” (galerie foto)

27 Jun 2019 3332

Festivalul Miturile Cetăţii, ziua a patra. Ce spectacole puteţi vedea astăzi

23 Jun 2019 2075

Atenție șoferi! Restricții de trafic cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”

19 Jun 2019 2747

Programul complet al Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de la Constanța

17 Jun 2019 3474

Întemeietorul Festivalului „Miturile Cetății“, la ceas aniversar. La mulți ani, Silviu Purcărete!

05 Apr 2019 2764

A treia ediţie a Festivalului „Miturile Cetăţii“, în statisticile organizatorului. „A fost un succes“ (galerie foto)

03 Jul 2018 2421

Gong final la Festivalul „Miturile Cetăţii“, ediţia a treia... „O să vă aduceţi aminte de mine când n-oi mai fi“ (galerie foto)

29 Jun 2018 2332

Ultima zi a Festivalului Internațional „Miturile Cetății”. Anunț important al organizatorilor

27 Jun 2018 2058

Festivalul „Miturile Cetății” 2018 se încheie pe scena Centrului „Jean Constantin”

27 Jun 2018 2397

Festivalul „Miturile Cetăţii“. Lansarea numărului 40 al revistei Scena.ro

26 Jun 2018 2256

Festivalul Internațional Miturile Cetății „Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”

25 Jun 2018 2427

Festivalul „Miturile Cetăţii“. Încă trei zile de evenimente, cu bucurie primite, pentru toate gusturile

25 Jun 2018 2689

ConstanţaVolume de teatru, lansate în cadrul Festivalului "Miturile cetăţii" 2018

22 Jun 2018 2501

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

22 Jun 2018 3006

Invitaţie la Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” desfăşurat la Constanţa. Pe 23 și 24 iunie 2018 se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei

21 Jun 2018 2632