Muzeul de Artă Constanța Activitățile și orarul de funcționare în data de 18 mai



Muzeul de Artă Constanța a anunțat, prin intermediul comunicatului de presă, că va fi deschis sâmbătă, 18 mai 2024, în intervalul orar 10.00–18.00, iar accesul în toate cele trei secții ale instituției (Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța și Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu) va fi gratuit.
 
„Această decizie are la bază hotărârea angajaților instituției muzeale de a nu efectua ore suplimentare în afara programului de muncă, în data de 18 mai 2024, întrucât aceștia se vor ralia protestelor din țară”, se precizează în comunicat.
 
Toate activitățile prevăzute în programul zilei de 18 mai 2024 vor fi realizate în intervalul orar 10.00–18.00, după cum urmează:
  • La Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” va fi deschisă expoziția de grafică și instalație „Revedere – Ala Jalea Popa”, curatoriată de Anca Boeriu și Mariea Petcu Chioibaș, iar de la ora 14.00 va avea loc un atelier de creație artistică, cu publicul, curatoriat de conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, cadru didactic la Facultatea de Arte, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
  • De la ora 15.00, pe bulevardul Tomis, va avea loc parada stradală intitulată „Carul lui Thespis”, realizată cu studenți ai Facultății de Arte, specializarea Actorie, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în regia lui Mihai Mălaimare, un proiect coordonat de prof. univ. dr. Daniela Vitcu.
  • Începând cu ora 16.00, la Muzeul de Artă Constanța va avea loc performance-ul „Artă la metru 3 6 9”, coordonat de conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.
 
La activități vor fi prezenți, în calitate de voluntari, pentru a asigura buna desfășurare a acestora și pentru a oferi informații vizitatorilor, studenți de la Facultatea de Arte, specializările Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, Studii Interdisciplinare în Arte Vizuale și Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii, din cadrul Universității „Ovidius”, precum și elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
 
„Muzeul de Artă Constanța invită publicul să viziteze sălile din muzeu dedicate expoziției permanente și expozițiilor temporare și să participe la acțiunile cultural-artistice pregătite. Mulțumim pentru înțelegere!
Accesul în muzeu se face gratuit, fără programare prealabilă, în intervalul orar 10.00–17.30 (ora de intrare a ultimului vizitator)”, mai menționează reprezentanții Muzeului de Artă Constanța.
 
Citește și:
Muzeul de Artă Constanța Expoziția „Confesiuni” a Lorettei Lorincz Băluță marchează retragerea ei din activitatea didactică 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța Manifestare despre gastronomia etniilor din Dobrogea în Vișana, județul Tulcea

13 Jun 2024 638

Născută la Constanța Anaid Tavitian, la ceas aniversar!

12 Jun 2024 815

Muzeul de Artă Constanța La Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu se deschide expoziția grafică „Muzeul din depozit”

11 Jun 2024 433

Cumpărări directe Constanța O firmă din Bacău va asigura excursia în Tulcea a elevilor de la Școala Profesională „Radu Prișcu” Dobromir (DOCUMENTE)

10 Jun 2024 583

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța- Ștergar tătăresc

10 Jun 2024 610

LIVE TEXT Eveniment editorial la Muzeul de Artă Constanța. Noul volum lansat de Anaid Tavitian, o rememorare a actorilor George Stancu și Dromihete Ghiman (FOTO+VIDEO)

08 Jun 2024 1163

Muzeul de Artă Populară Constanța găzduiește expoziția „Românii din Serbia”. Când are loc vernisajul

04 Jun 2024 495

Muzeul de Artă Constanța a fost implicat în proiect Ce manifestări au avut loc în cadrul evenimentului „Fascinația Orientului în arta contemporană”, desfășurat la Istanbul

04 Jun 2024 435

Ion Anghel prezintă la Muzeul de Artă Constanța expoziția de pictură „AGORAFOBIA”

04 Jun 2024 438

„Călătorie pe drumul amintirilor” Despre ultimul volum publicat de Anaid Tavitian. „Este un cadou pentru suflet”

31 May 2024 901

Muzeul de Artă Constanța permite accesul gratuit copiilor și însoțitorilor de 1 iunie

31 May 2024 437

Ateliere de educație muzeală la Constanța, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului

30 May 2024 1285

Anaid Tavitian își lansează volumul „Călătorie pe drumul amintirilor” la Muzeul de Artă Constanța

30 May 2024 755

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - Cămașă din Muscel (Argeș)

27 May 2024 901

Muzeul de Artă Constanța, partener într-un proiect care unește lumea cultural-artistică turcă cu cea românească

27 May 2024 413