Muzeul de Artă Constanța, prezent la cel mai important eveniment dedicat artei din România cu o operă valoroasă


Art Safari găzduiește în inima Capitalei o amplă expoziție de artă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), unul dintre cei mai importanți artiști români din perioada interbelică. Cu această ocazie, Muzeul de Artă Constanța a împrumutat o lucrare din colecția sa pentru a fi parte din această retrospectivă națională.

În total, 150 de lucrări au fost reunite la București, provenind de la muzee din toate colțurile țării, dar și din colecții private, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului. Expoziția poate fi văzută în cadrul Art Safari, de joi până duminică, până pe 14 mai, în centrul Bucureștiului.

 
Un pictor care a luptat pentru idealul Marii Unirii
 
Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor de mare succes în perioada interbelică. Artistul a avut 14 expoziții personale, a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă.
 
Ion Theodorescu-Sion a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”. A fost un unionist convins și un erou-militar al Primului Război Mondial. Alături de picturile sale, la Art Safari sunt expuse și decorațiile și medaliile primite de acesta pentru eroismul său în Marele Război.
 
Sion a studiat în România și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (Impresionism, Pointilism, Fovism, Cubism, Simbolism). Dacă pe atunci a fost criticat pentru lipsa unui stil unitar, astăzi acest caracter eclectic îl face special. Compoziții Neo-românești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii sunt doar câteva dintre surprizele pe care expoziția le dezvăluie vizitatorilor, într-o scenografie aparte.
 
Expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” este curatoriată de Elena Olariu și poate fi văzută la Art Safari până pe 14 mai, de joi până duminică, în centrul Bucureștiului.
 

O lucrare valoroasă din colecția Muzeului de Artă Constanța, în inima Capitalei
 
Din colecția Muzeului de Artă Constanța a sosit la Art Safari o marină semnată de Sion, „Femei pe plajă”.

 

„Lucrarea, un peisaj marin, este una specială, deoarece Sion a fost extrem de atașat de țărmul mării românești, pe care l-a pictat în nenumărate rânduri la Constanța, la Mangalia și la Balcic, acolo unde la începutul sec. XX, Regina Maria a României stabilise o colonie artistică extrem de importantă pentru istoria artei românești.

Pictura este cu adevărat modernă prin abordare. Tușele de culoare sunt lungi, sigure, în nuanțe puternice, ca de pietre prețioase, iar figurile feminine atât de întâlnite în operele lui Sion sunt reprezentate schițat, fără detalii care să distragă atenția de la lejeritatea compoziției. Ele se compun într-un exercițiu de reprezentare firească a anatomiei umane în diferite posturi”, declară Maria Munteanu, ghid Art Safari.

 
Program și bilete
 
Toată țara este invitată la Art Safari, într-un city break cultural la București, pe strada Lipscani 18-20. Pavilionul de artă poate fi vizitat de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00. În fiecare seară de vineri și sâmbătă, între 22:00 și 1:00, au loc Night Tours, vizite ghidate nocturne în expoziții, alături de muzică live și prosecco.

 
La Art Safari mai pot fi văzute și alte 3 expoziții de artă:

„Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso - o expoziție construită în jurul renumitului impresionist spaniol Joaquín Sorolla (1863-1923), „Maestrul luminii”, în contextul celebrării internaționale a centenarului său, și a lui Mariano Fortuny (1871-1949) – artist versatil care s-a bucurat de un mare succes internațional.

„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin, o expoziție realizată în parteneriat cu Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze și Institutul Francez. Prix Marcel Duchamp este unul dintre cele mai prestigioase premii din lume acordat artei contemporane.
 
„Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu - o radiografie a artei Supercontemporane, care cuprinde 65 de artiști din marile orașe ale României, dar și din Republica Moldova. De la picturi, video art, artă digitală, până la instalații, obiect și artă textilă. 
 
Biletele sunt disponibile pe artsafari.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exponatul săptămânii , la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ștergar cu cuci”

25 Mar 2024 345

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de „Buna vestire” - „Ziua cucului”

25 Mar 2024 412

Atelier de pedagogie muzeală, încheiat cu succes la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 473

Tabloul „Caii lui Sân Toader” la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 429

Atelier de pedagogie muzeală „Învățăm să țesem”, la Muzeul de Artă Populară din Constanța

22 Mar 2024 504

Expoziția deschisă la Muzeul Național de Istorie a României „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens”

20 Mar 2024 510

Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Muzeul de Artă Constanța prima manifestare culturală din această primăvară

19 Mar 2024 440

„Gala Luminilor”, important eveniment caritabil al comunităţii din Constanța

19 Mar 2024 499

Muzeul de Artă Populară Constanța Alexiile – „Ziua Șarpelui” și „Ziua Peștelui”, sărbătoare tradițională în lumea satului

17 Mar 2024 487

„Adam și Eva”, icoană pe sticlă de secol XIX, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 457

Muzeul de Artă Populară Constanța Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 647

Atelier de pedagogie muzeală, la Muzeul de Artă Populară Constanța Participanții pot picta pe sticlă icoana „Bunavestire”

14 Mar 2024 548

Vernisaj la Muzeul de Artă Constanța - „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului basarabean Andrei Gamarț

14 Mar 2024 555

Expoziția itinerantă „Tot ce ai văzut se va împlini“ de Andrei Gamarț ajunge la Constanța

12 Mar 2024 481

Dramaturgul francez Molieré, în 33 de stampe, din expoziția „Gravură Franceză din patrimoniul Muzeului de Artă Tulcea”

11 Mar 2024 558