Muzeul Național al Marinei Române organizează lansarea a șase volume de istorie a marinei





MNMR VĂ PROPUNE 6 VOLUME DE ISTORIE A MARINEI
 
-vineri, 17 februarie 2023, la Constanța -
 
Vineri, 17 februarie 2023, începând cu ora 11:00, în Sala de conferințe „Clio”, Muzeul Național al Marinei Române organizează lansarea celor mai recente volume apărute la Editura MNMR. Este vorba de 6 titluri ce acoperă un spectru larg al istoriei marinei atât militară cât și civilă, vorbim de un album aniversar al Statului Major al Forțelor Navale în ediție bilingvă (română-engleză); două volume de documente referitoare la marina română în interbelic, dar și la perioada 1944-1946; o carte dedicată construcțiilor navale la Giurgiu de la începuturi și până astăzi; și cele două periodice cu care MNMR v-a obișnuit deja. Vă invităm deci, să participați la lansarea volumelor:
1. Andreea Croitoru, Marius-Laurențiu Rohart, Mihai Egorov, „Forțele Navale Române: tradiție și profesionalism/The Romanian Naval Forces: tradition and professionalism” (140 pag. color);
2. Dan-Dragoș Sichigea, „Marina Militară a României interbelice: provocări, oportunități, realizări-documente” (240 pag.);
3. Valentin Ciorbea, Silvia Ioniță, Dan-Dragoș Sichigea, „101 documente referitoare la tragedia Marinei Regale a României (1944-1946)” (311 pag.);
4. Gabriel Felician Croitoru, „O istorie a construcțiilor navale la Giurgiu” (400 pag.);
5. „Anuarul Muzeului Național al Marinei Române”, vol. XXV (361 pag.);
6. „Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, relații politice și diplomație”, tom X (447 pag.).
Volumele vor fi prezentate auditoriului de dr. Andreea Croitoru, șef Secție Istoria Marinei din cadrul MNMR, dr. Dan-Dragoș Sichigea, șef Secție Mangalia a MNMR, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, de la Universitatea „Ovidius” Constanța, dr. Silvia Ioniță, muzeograf MNMR și dr. Gabriel-Felician Croitoru, de la Liga Navală Română.
 
Vă așteptăm cu drag !

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Eveniment editorial la Muzeul Național al Marinei Române Constanța. Sunt lansate șase volume despre istoria marinei militare și civile (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Feb 2023 1480