Cultura

Noul regulament de funcționare a Bibliotecii județene „I.N. Roman”, impus de restricțiile pandemiei de COVID19


Aflată în contact direct cu cititorii săi și în perioada stării de carantină, dar în mediul virtual, Biblioteca Județeană „I.N. Roman” din Constanța se redeschide astăzi, într-un program zilnic cuprins între orele 8.00-16.00, de luni până vineri.
Pentru moment, Secțiile de Împrumut adulți, Copii și Mediatecă se află într-un proces de renovare și igienizare, în aceste secții fiind posibilă  doar returnarea  materialelor (cărți, materiale av), iar din data de 10 iunie va fi posibil și împrumutul la domiciliu.
Accesul la calculatoarele pentru public din secția „Mediatecă. Centrul de internet pentru public”, serviciul de copiere/xerox și Filiala nr. 3 rămân suspendate în perioada 02.06.2020 – 30.06.2020, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția situației epidemiologice locale.
Noile condiții de desfășurare a activității în cadrul acestei instituții au fost puse la dispoziție de dr. Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene.
 
Accesul în instituție al utilizatorilor se va face pe ușa din dreapta clădirii (cum se privește din afară), în timp ce ieșirea se va face pe ușa din stânga clădirii; accesul, atât al utilizatorilor, cât și al salariaților, va fi permis numai după utilizarea covoarelor cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare și în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere gura şi nasul.
La intrarea în sediu se efectuează, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
Nu se va permite accesul în instituție al persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată).
La intrarea în sediu se efectuează, în mod obligatoriu, termometrizarea noncontact.
În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3°C, se repetă măsurarea temperaturii, după o perioadă de 2 - 5 minute de repaus.
Utilizatorii care refuză să le fie verificată temperatura sau cele care au temperatura peste 37,3°C după repetarea măsurării acesteia, la care se adaugă marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului, nu vor avea acces în incinta clădirii; în situația unui utilizator recalcitrant se apelează serviciul 112.
Accesul în holul central de la parter, este permis pentru maximum 8 persoane o dată, cu respectarea normelor de distanțare socială de 1,5 – 2m și a marcajelor aplicate.
Personalul de la garderobă completează Registrul evidență utilizatori și îndrumă utilizatorii către secțiile dorite.
Accesul la Garderobă este permis unei singure persoane, o dată, cu excepția însoțitorului unui utilizator cu dizabilități sau a utilizatorilor copii până în 14 ani, care pot fi însoțiți de unul dintre părinți. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate. Accesul la Biroul de înscrieri este permis unei singure persoane, o dată, care va prezenta documentele necesare înscrierii și va efectua plata în fața panoului de protecție. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate.
Accesul la Sala de Referințe generale este permis unui număr de trei utilizatori, o dată; un utilizator va putea rămâne maximum 15 minute în sală, în fața biroului dotat cu panou de protecție, pentru a formula solicitarea; dacă solicitarea sa este complexă și include și pagini scanate, va menționa o adresă de email /nr de telefon, pentru a fi contactat ulterior de către bibliotecari și pentru a primi răspunsul la solicitare; căutările în baza de date vor fi efectuate numai de către bibliotecari; este interzis utilizatorilor să atingă alte obiecte din încăpere (rafturi, cărți, computere etc.); utilizatorii aflați în așteptare, în sală, vor păstra distanța de cel puțin 1,5 m între ei, în locurile special amenajate în acest sens.

Accesul la calculatorul destinat consultării documentelor scanate, din Sala de Referințe generale este permis numai pe bază de programare (telefonic/email), timp de două ore zilnic, o persoană pe zi. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate. Bibliotecarul realizează dezinfecția suprafeței de lucru după fiecare utilizator.
Accesul la Biroul bibliografic este permis unei singure persoane, o dată, timp de maximum 10 minute, pentru a formula solicitarea; utilizatorii vor indica o adresă de email/nr. de telefon, pentru a primi rezolvarea solicitării. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate.
Accesul în Biroul de Informare Comunitară este permis, pe rând, unei singure persoane. Însoțitorii utilizatorului de servicii comunitare vor aștepta pe holul bibliotecii sau în afara clădirii. În mod excepțional, este acceptat însoțitorul unui utilizator cu dizabilități. Intrat în birou, utilizatorul nu va depăși marcajul aplicat, iar vizita în birou este limitată la 10 minute. Utilizatorul de servicii comunitare va completa buletinul de cerere și îl va înmâna bibliotecarului, fără a depăși panoul de protecție. În funcție de complexitatea solicitării, bibliotecarul va decide timpul de răspuns și va informa cititorul despre aceasta. Studiul documentelor comunitare și consultarea e-mail-ului din partea utilizatorilor în birou sunt suspendate. Utilizatorii serviciului de informații comunitare nu vor atinge alte obiecte din încăpere (rafturi, cărți, computere etc

Accesul la Secția de Împrumut pentru Adulți este permis unei singure persoane, o dată; utilizatorii nu vor depăși marcajul de siguranță; căutarea cărților la raft se va realiza de către bibliotecari; utilizatorii nu vor atinge alte obiecte din încăpere (rafturi, cărți, computere etc.); se recomandă utilizatorilor programarea, în vederea returnării documentelor sau a împrumutului de noi documente. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate.
Accesul la Secția de Împrumut pentru Copii este permis unei singure persoane, o dată;  ; utilizatorii nu vor depăși marcajul de siguranță; căutarea cărților la raft se va realiza de către bibliotecari; utilizatorii nu vor atinge alte obiecte din încăpere (rafturi, cărți, computere etc.); se recomandă utilizatorilor programarea, în vederea returnării documentelor sau a împrumutului de noi documente. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate.
Se permite accesul într-o singură sală de lectură din cele două locații, pe rând, unui număr limitat  de persoane, în funcție de păstrarea distanțării sociale de cel  puțin 1,5 m dintre două persoane, timp de maximum 4 ore, zilnic, numai pentru studiu individual; utilizatorii nu vor atinge alte obiecte din încăpere (rafturi, cărți, computere etc.); utilizatorii pot solicita listarea unor pagini de legislație și scanarea unor articole din presă, fără a consulta colecțiile. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate. Bibliotecarul realizează dezinfecția suprafeței de lucru după fiecare utilizator.
Accesul la Secretariat și la Direcțiune va fi permis unei persoane, o dată, timp de 15 minute maximum. Se respectă cu strictețe normele de distanțare socială de 1,5 – 2m și marcajele aplicate.
Accesul în Holul de la etajul I este permis pentru maximum 8 persoane o dată, cu respectarea normelor de distanțare socială de 1,5 – 2m și a marcajelor aplicate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu la Biblioteca Județeană Constanța! Arhivistul și cercetătorul Angela Pop s-a stins din viață

10 Sep 2020 965

A apărut noul număr al revistei BIBLION

28 Jul 2020 1752

Comisia de evaluare a CJ i-a dat nota maxima Corina Apostoleanu, un nou mandat la conducerea Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța

17 Jul 2020 832

Biblioteca județeană „I.N. Roman” funcționează în program de vară

07 Jul 2020 2016

Remus Negoi de la USR critică lipsa de viziune a Consiliului Județean Constanța”Bate orice scenariu de film prost”! (galerie foto)

20 May 2020 2775

O poveste din tinerețe După liceu, Stelian Hașoti, viitor antrenor emerit de tenis de masă, a lucrat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

29 Apr 2020 3732

Cărți prețioase, de peste un veac Lecturi digitale despre obiceiuri și tradiții pascale

19 Apr 2020 2949

#citeșteDobrogea Dispărut prea tânăr, Ioan Nenițescu, fost prefect al Tulcei, omagiat printr-un bust

11 Apr 2020 4104

Ce calificativ a primit managerul Bibliotecii Județene la evaluarea anuală?

21 Mar 2020 1265

Ziua Internaţională a Poeziei, celebrată la Biblioteca Judeţeană Constanţa

11 Mar 2020 2787

Coronavirus Biblioteca Județeană „I. N. Roman” din Constanța suspendă temporar activitățile cu publicul

10 Mar 2020 1554

Eveniment editorial de marcă, transmis live, de la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” (galerie foto+video)

20 Feb 2020 1830

Al patrulea „Dicţionar de personalităţi dobrogene” va fi lansat la Constanţa

19 Feb 2020 2036

Constanța Întâlnire de lucru a ACoR. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, printre cei prezenți (galerie foto)

21 Jan 2020 1006

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” - „Stan Greavu-Dunăre. O călătorie bibliografică în Dobrogea”

21 Jan 2020 1981