„O călătorie de la Sulmona la Tomis“ Lansare de carte cu iz de istorie la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“

  • Ieri a avut loc lansarea cărții „O călătorie de la Sulmona la Tomis“ scrisă de autoarea constănțeană Cristina Tamaș. Evenimentul a fost îmbrăcat într-un veșmânt aparte deoarece dansul, scenetele și amintirile depănate pe scenă din perioada întâmplărilor din cartea „O călătorie de la Sulmona la Tomis“ au făcut spectacolul.

Evenimentul a avut loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“.

Puțin după ora 14:00 s-au deschis „cortinele“ unui spectacol de excepție.

Au participat invitații de onoare: Ileana Marin, Florentina Nicolae, Ovidiu Dunăreanu și Angelo Mitchievici. Cu toții au fost de acord că acest roman vine în întâmpinarea celor care nu trăiesc în această perioadă, însă e important să audă de oamenii care au făcut posibile lucrurile pe care le avem astăzi.

Cu emoții în glas, Amelia Stănescu, moderatorul evenimentului, le-a oferit cuvântul, pe rând celor aflați pe scenă. În sală au participat aproximativ 100 de persoane care s-au lăsat captivate de întreaga poveste care „se juca“. Din când în când se auzeau aplauze, lăsând în urma lor un aer vintage de cultură.
Marius Marin a deschis evenimentul printr-un dans artistic.


Apoi, Daniela Vitcu, Mirabela Moroșanu și Daniela Cojan au pus în scenă un fragment din piesa de teatru „Sora mea Geamănă“, scrisă de Cristina Tamaș.
Radu Niculescu și Ionuț Dulgheriu au continuat cu o bucată dramatizată din romanul „O călătorie de la Sulina la Tomis“. Invitații de onoare au spus pe rând câteva cuvinte pline de respect și admirație pentru autoarea Cristina Tamaș. Oana Cătălina Bucur a ținut un recital poetic din volumul „Pisicile din cuibar“, iar la final Marius Marin a încheiat evenimentul în aceelași ton cum l-a și început, cu un dans artistic.  

„Ideea acestui roman s-a declanșat în urma lecturii celor doua cărți ale Juliei Kristeva (Samuraii, apărută în 1990 la Librairie Artheme Fayard în traducerea Magdei Jeannerenaud și apărută în România în 1997 la editura RAO Internațional, și Moarte la Bizanț publicata de aceeași editura din Franța în 2004 și apărută în România, la aceeași editura în 2005. “, spune autoarea romanului chiar în Prefață de autor. (fragment din cartea „O călătorie de la Sulmona la Tomis“, de Cristina Tamaș, pag. 8).
 

Este o carte care vorbește despre alte cărți. Romanul are o structură tripartită. Textul narativ documentează prin ficțiune ajungând la acel adevăr esențial demonstrat. A fost descris drept „un roman intelectual“ care face trimiteri extrem de precise la anumite fragmente sau scrieri cu ajutorul cărora au fost conturate personajele.
 
«„O călătorie de la Sulmona la Tomis“ este un roman postmodern, care preia din istoria recentă personaje emblematice ale Constanței, în maniera romanelor Juliei Kristeva. Acestea sunt figuri foarte diferite, care au în comun nu doar apartenența la acest spațiu geocultural, ci mai ales legătura cu un alt personaj, cel care nu apare în text și totuși este prezent în fiecare fragment, poetul Ovidius Publius Naso. Destinele acestora devin ecouri ale destinului originar al lui Ovidius, singuraticul exilat de la Tomis. Într-un fel, toate aceste personaje împărtășesc tragismul vieții poetului latin, însă descriu și caracterul boem al unei perioade romantice, de un extraordinar elan vital și impozantă construcție intelectuală, din istoria culturală a Tomisului, începând din anii 1990, odată cu fondarea Universității Ovidius. Scris cu minuțiozitate, rigoare și talent narativ, acest român recuperează generații de creatori care și-au pus amprenta asupra universității de la țărmul Pontului Euxin și le valorifica exemplară moștenire, „pentru că subiecte importante și oameni contemporani să nu rămână necunoscuți generațiilor viitoare“, după cum afirmă însăși autoarea». Daniel Clinci.


Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristina Tamaș, la aniversare „Cred că viaţa mea se potriveşte foarte bine cu ceea ce conferă identitate Dobrogei

13 Nov 2021 3313

LIVE. O călătorie de la Sulmona la Tomis Lansare de carte la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ Constanța

25 Jun 2021 2108

O călătorie spirituală inedită Cristina Tamaș își lansează astăzi cel mai recent roman

25 Jun 2021 3711

Romanul „O călătorie de la Sulmona la Tomis“ al Cristinei Tamaș prezentat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ Constanța

21 Jun 2021 4829

#DobrogeaDigitală Printre oameni și cărți

21 Nov 2020 3697

#citeșteDobrogea Cristina Tamaș, la ceas aniversar. „Sunt sigură că aș face aceleași alegeri”

14 Nov 2020 2675

Au fost nominalizaţi viitorii decani ai Universităţii „Ovidius”. Decizia finală o va lua Senatul

21 May 2016 3715

Un nou roman - "Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…"

16 Apr 2016 2066

Din averea decanului de la Litere Cristina Tamaş deţine două terenuri, două imobile şi o maşină (documente)

21 Feb 2015 5376

Dan Iliescu, Mirela Damian, Marius Skolka şi Cristina Tamaș, noii decani ai Universităţii „Ovidius“

30 Oct 2014 5349

Patru decani noi la Universitatea Ovidius

29 Oct 2014 2173

Nr. unic (nr. format vechi) 15862/212/2014

28 May 2014 2117