Ovidiu Dunăreanu, la aniversare „M-a fermecat dintotdeauna miracolul lumii de lângă mine”

  • Astăzi, scriitorul Ovidiu Dunăreanu împlinește 72 de ani
 
Născut la 21 februarie 1950Ovidiu Petcu („botezat” Ovidiu Dunăreanu de către Ştefan Bănulescu şi Sânziana Pop, naşii săi literari), a debutat în 1970, în revista „Luceafărul“, la rubrica Cei mai tineri autori.

A trecut de atunci mai bine de jumătate de veac, răstimp presărat cu cele ale vieții, cu literatură, cu multe cărți scrise, citite sau editate, cu oameni interesanți pe care i-a cunoscut și care l-au inspirat, dar și cu oameni dragi, care i-au stat alături, la bine și la rău.

Astăzi, cel care a știut să facă o poveste de neuitat din Ostrovul copilăriei și din magia tărâmului dintre ape, este bunic și împlinește 72 de ani, dar nu a obosit, scrie la un roman, se ocupă de revista „Ex Ponto“ și are planuri de promovare în continuare a spațiului literar dobrogean, pentru care a fost dintotdeauna un soi de genius loci, un spirit al locului pe care l-a protejat, l-a cântat și i-a lăudat seva creatoare, promovându-i cu generozitate valorile.

Anul trecut, de aniversare, îi luam un interviu, pe care îl folosea ca prilej pentru o retrospectivă a deceniilor trecute atât de iute pe lângă el. Vorbea atunci despre lecțiile perioadei dificile pe care am străbătut-o cu toții, despre cărțile care i-au schimbat viața, despre proiectele sale de viitor.

Se declara un om curios și fermecat de miracolul lumii din jurul său, de spectacolul subtil al acesteia, lucruri care i-au menținut mereu atenția trează, pentru a nu scăpa nici cele mai mici amănunte, nici cele mai fine nuanțe și înțelesuri. Iată ce ne spunea Ovidiu Dunăreanu despre rolul ficțiunii și atributele sale:

„În ce am scris, am urmărit relația de interferență și unitate dintre ele, pentru a crea senzația autenticității și un teritoriu epic unde obișnuitul se împletește cu fabulosul, dând sentimentul unei libertăți fără margini. Cea care mă ține în tensiune este povestea, pe care o scriu cu mare bucurie. Mă simt atras ca de un magnet de ea. Pentru că povestea este mereu credibilă, solidă, alertă, șocantă, îți dă mereu siguranță. Nu de puține ori duce în suprareal, găsindu-și drum sigur spre inima cititorului. Ori o istorisire literară care nu-și află acest drum, riscă să fie sortită, curând, uitării. O poveste (o ficțiune, în ultimă instanță, ca să se înțeleagă bine!) presupune să scrii cu spontaneitate, impetuozitate, cu revărsare de bucurie, suplețe, mobilitate, rigoare și maximă concentrare.”

Astăzi, de ziua lui, îi dorim sănătate, inspirație, putere de muncă și aceeași „bucurie în suflet” care l-a animat dintotdeauna. La mulți ani, Ovidiu!
 
 

Citește și:

Revista ExPonto, cel mai recent număr Ovidiu Dunăreanu, despre revistele literare în spațiul cultural românesc

 
Interviu online Scriitorul Ovidiu Dunăreanu - „Mi-am reevaluat riguros întreaga trecere prin lume...”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lansarea cărții „Spiritualitate tătară, volumul 5 Bucătăria tradițională Tătară” la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Nov 2023 886

Lansare de volum de poezii la Biblioteca Județeană Constanța

20 Oct 2023 773

Premianți din Constanța Angelo Mitchievici și Augustin Cupșa, laureați la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România

08 Jun 2023 1356

Dobrogea rurală de la sfârșitul secolului XIX, prezentată într-un volum lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 1494

Astăzi, scriitorul Ovidiu Dunăreanu împlinește 73 de ani

21 Feb 2023 2313

Personalitate a pedagogiei și literaturii constănțene. 19 ani de când a murit Victor Corcheș

21 Feb 2023 1406

Revista ExPonto, cel mai recent număr Ovidiu Dunăreanu, despre revistele literare în spațiul cultural românesc

28 Jan 2022 3111

#citeșteDobrogea Revista Ex Ponto, la cel mai recent număr

07 Jan 2022 2548

#Dobrogea143 Scriitorul Ovidiu Dunăreanu, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2021 1086

LIVE TEXT Cartea „Polifoniile sinelui“ a prozatorului Ovidiu Dunăreanu, se lansează astăzi la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța (galerie foto)

22 Sep 2021 3322

Cartea „Polifoniile sinelui” a prozatorului Ovidiu Dunăreanu, lansată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

21 Sep 2021 2043

„Polifoniile sinelui”, de Ovidiu Dunăreanu Despre Dobrogea și neobositul său „cântăreț”

03 Sep 2021 2289

#citeșteDobrogea Un nou număr al revistei Ex Ponto, o nouă invitație la lectură de calitate

29 Jul 2021 2596

Interviu online Scriitorul Ovidiu Dunăreanu - „Mi-am reevaluat riguros întreaga trecere prin lume...”

20 Feb 2021 4552

#DobrogeaDigitală Scriitorul Ovidiu Dunăreanu, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2020 2718