Părintele Marius Moșteanu, explicații despre sfintele cuvinte ale Mântuitorului, pe Cruce. Cum trebuie înțelese (VIDEO)

• „În aceste zile suntem așteptați de către Dumnezeu să înțelegem mesajul pe care ni-l transmite de 2.000 de ani“, ne spune părintele Moșteanu.
• Acesta a fost invitat al emisiunii ZIUA LIVE, Săptămâna Patimilor, și ne-a vorbit, cu această ocazie, despre pildele Mântuitorului și, mai ales, despre ultimele Sale cuvinte, rostite pe Cruce, în Joia Mare.

 
Părintele Marius Moșteanu, preot paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi, din Constanța, a vorbit despre cuvintele rostite de Mântuitor când era răstignit pe Cruce.
 
„În aceste zile suntem așteptați de către Dumnezeu să înțelegem mesajul pe care ni-l transmite de 2.000 de ani“, ne spune părintele Moșteanu.
 
Acesta a fost invitat al emisiunii ZIUA LIVE, Săptămâna Patimilor, și ne-a vorbit, cu această ocazie, despre pildele Mântuitorului și, mai ales, despre ultimele Sale cuvinte, rostite pe Cruce, în Joia Mare.
 
„Am să mă refer la cele șapte cuvântări ale Mântuitorului de pe Cruce. Fiind pe Cruce, a rostit șapte cuvinte, șapte cuvântări. Primul dintre ele este «Părinte, nu le socoti lor păcatul acesta!» Este pentru noi învățătura. Și anume, atunci când vedem o zbatere pe lângă noi, că se coalizează niște vrăjmași care vor să ne ia locul, ori vor să facă cine știe ce demersuri, noi trebuie să știm că suntem datori a ne ruga și pentru ei, să nu le socotească Dumnezeu păcatul acela, pentru că, în măsura în care noi îi eliberăm și ne rugăm pentru ei, puterea vine și la noi. Și Dumnezeu ne ocrotește și pe noi, cei care ne rugăm pentru ceilalți“.
 
„Al doilea cuvânt pe care Mântuitorul l-a rostit de pe Cruce a fost atunci când a constatat că se apropie sfârșitul. Pe mama Sa nu a lăsat-o nimănui. Și S-a întors spre ea și a zis «Femeie, iată fiul tău!», arătând pe Ioan, ucenicul cel iubit, și spre Ioan a zis «Frate, iată mama ta!» Înseamnă că și noi, atunci când credem că ne apropiem de momente delicate din viața noastră - și fiecare dintre noi avem momente delicate, încercări - trebuie să ne gândim ce lăsăm în urmă. Lăsăm familia la îndemâna hazardului? Sau lăsăm familia pe mâna cuiva care poate să întrețină lucrurile pe mai departe? Această grijă, ce rămâne după noi, după atitudinea noastră, poate că ne va și tempera să nu luăm decizii foarte tranșante. Poate ne va ajuta să vedem viața din altă perspectivă“.
 
„Apoi, când S-a apropiat de înțelesul că cei de lângă El, de-a stânga și de-a dreapta, fiind doi tâlhari, au început să spună unul pro și altul contra, așa cum suntem și noi în mijlocul lumii dezlănțuite, cel din dreapta a spus «Dar nu te temi că ești în aceeași osândă cu noi?», pe când cel din stânga a spus celuilalt tâlhar «Frate, tu trebuie să te temi că suntem în aceeași osândă cu El și El este nevinovat». Și acestuia, Mântuitorul i-a zis «Astăzi, vei fi cu Mine în Rai!». Viața noastră toată se află între oameni. Avem de-a stânga și de-a dreapta oameni care vor să ne înlocuiască, oameni care vor să ne distrugă, dar nu este problema noastră până în momentul în care începe să ne afecteze. Ca să nu ne afecteze, trebuie să ne obișnuim ca raportarea la exterior să fie cât mai mică. Să nu avem nevoie de confirmări din exterior, ci de confirmări din propria conștiință, ca să mergem mai departe. Și atunci, să-l asigurăm pe cel care este în tabăra noastră, că va rămâne în tabăra noastră chiar dacă în acel conflict s-ar putea să fie ori la egalitate, ori chiar în inferioritate numerică. Părintele Arsenie, Dumnezeu să-l odihnească, spunea «Tată, toată viața, se luptă lângă om două lumi – lumea binelui și lumea răului, diavolii și îngerii. Știi cine câștigă războiul? Cel de partea căruia este omul. Dacă omul se așază către bine, va câștiga lupta binele. Dacă omul începe să se teamă, dacă începe să își vadă patimile lui puțin sub un pericol, atunci va pierde lupta“.
 
„Mai departe, Mântuitorul constatând că se apropie momentele finale, L-a întrebat pe Dumnezeu Tatăl «De ce M-ai părăsit?». Această întrebare este tocmai pentru a ne lămuri puțin teologic. S-a crezut foarte mult că pe cruce a pătimit Dumnezeu. Nu. Dumnezeirea nu a pătimit. Pentru că Mântuitorul era și Dumnezeu, și om și nu avea cum să pătimească ca Dumnezeu și numai prin acest cuvânt al Mântuitorului suntem siguri că s-au despărțit apele, a rămas partea umană. Pentru că, altfel, am crede așa: «Da!», cu alte cuvinte, în jargonul de fiecare zi, «Da! Și-a permis, că doar era Dumnezeu, să stea pe cruce!» Ei, nu! Aici, Mântuitorul este foarte clar, că Dumnezeirea S-a despărțit de om, ca să pătimească El, ca om, pentru că de aceea a venit. Jertfa nu era pentru Dumnezeu, era pentru om. Și, mai departe, acest cuvânt «Eli, Eli, lama sabahtani?», în aramaică, nefiind înțeles de către cei care erau acolo, pentru că aramaica nu se mai vorbea în timpul Mântuitorului, au crezut că-l cheamă pe Ilie și au zis «Ia uite, îl strigă pe Ilie!», adică era o așa de mare confuzie“.
 
„Dar Mântuitorul a mers mai departe și, în final, a zis «Mi-e sete!» De ce a zis «Mi-e sete!»? Lumea medicală a judecat fiecare element din acest act al Răstignirii și s-a stabilit că, în acele momente, se produce în corpul celui în cauză un deficit de electroliză și organismul are nevoie de apă. De ce S-a cerut așa? Ca să vedem umanitatea din Mântuitorul, că Mântuitorul a suferit ca un om adevărat, complet și fără a fi ocrotit, anesteziat de Dumnezeu. Putea să o facă foarte ușor, altfel!“
 
„Apoi, înclinând capul, Și-a dat Duhul. Și-a dat Duhul – asta înseamnă – cu ce a intrat în Rai? A intrat cu sufletul și cu toată Divinitatea. Pentru că sufletul l-a dat exact cum îl dă un simplu muritor. Înseamnă că drumul din acel moment S-a preluat de către Dumnezeire. Pentru că ceea ce a făcut Mântuitorul înăuntru, în mormânt, în momânt nu însemnând neapărat în peștera în care a fost îngropat, ci în adâncurile pământului, unde a întâlnit și a scos pe Adam și Eva la lumină, în acel moment deja a lucrat ca Dumnezeire, iar Învierea a făcut-o din interior“.
 
„Simbolul oului, pe care noi îl avem întotdeauna legat de Paște, înseamnă că puiul de găină iese din ou singur. Dacă îl ajută cloșca, cea care l-a ocrotit trei săptămâni sub o temperatură controlată, dacă l-ar ajuta, nu i-ar fi de folos. Pentru că, dacă el nu are sistemul osos perfect maturizat pentru momentul întâlnirii cu viața, el nu poate să supraviețuiască. În acel moment, înțelegem că simbolul vieții este învierea din interior. Mântuitorul  a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain și pe Lazăr, dar i-a înviat El, din exterior și de aceea au și murit după. Dar El, Înviat din interior, de Unul singur, ca Dumnezeu și om, căci a venit și cu firea omenească, nu va mai muri“.
 
Întreaga emisiune și toate îndemnurile transmise de părintele Marius Moșteanu poate fi urmărită aici:
 
 

 
Citește și
ZIUA LIVE. Părintele Moșteanu, despre vechea tradiție a scaunului lăsat gol la masă. Pentru cine este păstrat (VIDEO)